luni, 13 noiembrie 2017

”Ce este un om revoltat?

Un om care spune  nu.  Dar refuzul său nu înseamnă renunțare: căci el este  un om care,  la început, spunea da. Un sclav care toată viața a primit ordine consideră la un moment dat inacceptabilă o nouă poruncă.
Care este  conținutul  acestui ”nu”?
El înseamnă, de exemplu, „lucrurile au durat prea mult, ”până aici”! ”ai mers prea departe„ și, în plus,”există o limită peste care nu vei trece”.
Într-un cuvânt,  acest ”nu„ afirmă existența unei frontiere. Ideea  limitei se regăsește și în  sentimentul că adversarul”exagerează„, că-și extinde  dreptul dincolo de frontiera la care un alt drept îl înfruntă și  îl limitează.
Astfel, mișcarea  de revoltă se sprijină, în același timp, pe refuzul categoric al unei intruziuni considerate intolerabile și pe certitudinea confuză a unui drept sigur, mai exact pe impresia revoltatului că are”dreptul să...„
Albert  Camus, „Un om revoltat„, pagina  220.

joi, 2 noiembrie 2017

unde o fi brâul de lână?



„Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; munții se înalță trufași în văzduh; râurile, ca brâie pestrițe, ocolesc câmpurile; nopțile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul...
 Pentru ce zâmbetul tău e așa de amar, mândra mea țară?...„ 
Alecu  Russo, Cântarea  României„

Printre rafale de  vânt și plesnet de ploaie, trenul  aleargă spre  București.
 Undeva, pe  stânga, cum vii dinspre  Titu, în mijlocul  câmpiei,  niște  ciobani și-au construit o  stână.  Sărăcăcioasă, dacă   este  doar  să vezi  cum bietele oițe se  bulucesc una într-alta  în  frig și  noroi. Câțiva dulăi   stau de pază.  
Dincolo de  gardul șubred, din fuga trenului, zărești,amestecat cu pietre, ciulini și frunze, un maldăr uriaș de  lână albă.
Zace acolo, probabil, din vremea căldurilor mari  ale  lui cuptor.
Nevalorificată.
Să te întrebi  ce păzește domnul acela care  zicea că oaia este o statuie?
Te întrebi. 
Și?
  Gândul meu scotocește  undeva în memorie. 
 Văd  degete  iuți  răsucind  fir de  fuior, aud  mișcarea  plăcut-adormitoare a fusului  pe care se adună  munca serilor  de iarnă a  multor femei  harnice  din neamul  nostru, împletită  de aceleași neobosite  degete în pulovere, ciorapi, mănuși, fulare.
 Pentru  toată  familia!

După amiază, într-un mare mall bucureștean,  aveam  să   găsesc răspunsul nedumeririlor mele: pe  zeci  de umerașe, înghesuindu-se una într-alta, se arată  doritorilor multicolore  lucrături subțirele, de care  stă agățat  petecuțul:50/%viscoză, 25% polyamide,  30%polyester, made în China,  made  oriunde...

luni, 23 octombrie 2017

Muzica Viva

„Dansează ca și cum nu te vede nimeni; iubește ca și cum nu ai fost niciodată rănit; cântă ca și cum nu te-ar auzi nimeni; trăiește ca și cum ai fi singurul om de pe pământ.„Mark Twain

   Ce poate fi mai  plăcut, într-o seară  ploioasă de   octombrie, decât  ca , răsfățat în fotoliul tău de  spectator,  să-ți  lași gândul să cutreiere  pe  toate meridianele  muzicii europene,într-o surprinzătoare „Călătorie  în Lumea  dansului? 

Tu asculți, degete  elegante  ating  clapele  pianului,  duios  răspund  arcușurile distinsului   violoncel și ale  cochetei viori .
Din Spania, până-n Germania  și  mai apoi, acasă,  în cântece   de pahar, de cuțite,  de leagăn, de dragoste,  în  tumult  de  balet și  iureș de flamenco,  până la împătimitele, tulburătoarele, neobositele   noastre  dansuri.
 La  Filarmonica Pitești, am  plutit  în Lumea  Dansului”,  cu trei pasionați artiști:
Andreea  Butnaru, pian
Florin Mitrea, violoncel,
Tiberiu Oprea,  cunoscut  și  apreciat  de publicul piteştean , pentru  că  este sufletul  Filarmonicii, ca prim-dirijor; astă seară, invitat special, vioară.
Am ascultat:
Robert Schumann- ”Cinci piese în ton popular„
Manuel de Falla - „Șase  cântece spaniole pentru violoncel și pian„
Ermanno Wolf-Ferrari - „Introduzzione e Baletto pentru vioară și violoncel„
Francis Poulenc -„Ballabile pentru violoncel și pian„
Ludwig van Beethoven -„ Variațiuni op. 121a ,
pentru pian, vioară și violoncel.
Béla Bartók - „Dansuri românești„

Trei  artiști  dedicați muzicii  și  misiunii lor unice  ne-au transmis nouă,  celor prezenți, acea picătură  de mister, care a făcut din muzică  o  exotică dansatoare!
O seară frumoasă ca o carte cu glas, mereu  tainic, într-un  un cadru liric în care  pianul, vioara, violoncelul  și-au ars profund acordurile într-un  învăluitor sincretism. 
”Cine îi poate explica dansatorului ce înseamnă dansul?”
Wiliam Butler Yeats.

vineri, 20 octombrie 2017

fără ochelari!

De când cu  toamna asta  de vară  domoală,  beau  cafeluța  în balcon, trag jaluzelele  până la capăt, nu este  nici frig, nici  foarte cald,  tocmai bine pentru   dulce răsfăț, câteva  pătrățele de ciocolată, doamne,  câtă  efort, să   mai păstrez și pentru  mâine!
Dincolo de fereastră, atâtea  culori, milioane de frunze, de aur, aramă, smarald, atâta chimie se toarce  în leagănul lor, dans  lent, ce acorduri  le vor fi  răsunând în urechiușele lor de  frunze  fără vreo treabă, unele zburdă, câte una  se lasă purtată aiurea, nu-mi place să le  văd așternute  pe iarbă.
Și soarele, ce  blând, ce cuminte, cum le împacă  pe toate!
Ochiul aleargă,  pădurea  clocotește în  vâlvătaie de foc,  tăcute spinări colorate cată spre cer, doar păsări fără  țintă rup  vraja de  miere a zilei.
 Departe,  în zări, albi și albaștri, munții stau strajă.
Cât freamăt se adună-ntr-o clipă!

marți, 17 octombrie 2017

„Micul infern„, de Mircea Ștefănescu


„Ce bine să ai un prieten în casă. Are cine să-ți aducă aminte când trebuie să-ți pupi nevasta„
Umor fin, discretă ironie, o anume sinceritate a trăirii până la dramatism, fără ca acesta să se impună,eternul conflict ”soacră ginere”, viața în toate etapele ei, mereu amenințătorul divorț, din ambele părți, susținut de fosta maioreasă Arbore, așteptat cu sufletul la gură de nelipsitul
prieten, sfios, perseverent,atent la marile aniversări matrimoniale, din care el însuși face parte.
Divorțul este păcălit până la cea

de-a 45-a aniversare a unei căsnicii, ca multe altele, căreia îi rezistă nu doar cei doi protagoniști, ci și soacra, ordonanța devenită fată în casă și nefericitul prieten îndrăgostit de-o viață, așteptând cu stoicism separarea Vioricăi de Sandu, căpitanul care nu se vrea general, pentru a o cere de soție.
Comic de limbaj și de situație, replici spumoase,pe fundal mașini de epocă, începând cu 1948, anul în care a fost scrisă piesa, decor elegant , rochii , pălării, pantofi.
Artiști tot unul și unul!
Uiți de toate relele, râzi și plângi doar un pic, pentru că între comedie și dramă nu este decât o graniță foarte fragilă, te bucuri și te întristezi, aplauzi, pentru că 
jocul actorilor este captivant.
La 81 de ani, Ileana Stana- Ionescu, coana mare, face un rol cât să vrei să o tooot asculți și să o vezi!! Imaginează-ți că, în tinerețe, a interpretat-o pe Viorica. 
O piesă frumoasă, cu muzică și costume de epocă, o piesă, în care, cu puțin efort, oricine se poate regăsi.


p.s. scuzată fie-mi calitatea pozelor. Le-am haiducit și eu, cum am putut, din rândul S.