vineri, 19 ianuarie 2018

Despre cultură. Cultura respectului



Aveam o  colegă de cancelarie, coc blond, mereu  proaspăt,ochi  albaștri, pe ”r” îl rostea   franțuzește!
Într-o zi- sunt  niște ani de atunci-  îmi spune:”  Drrragă, ce lume urrrrâtă am întâlnit astăzi. Nu  mă mai duc  la piață”.
Mi-a  venit în minte  figura  speriată a   M.M, cu părul ei, uneori mov,  în dimineața asta, când am citit comentariile pe   seama unui filmuleț realizat, zice-se,undeva, în  țara soră  cu noi.
O  femeie( cam de  vârsta a treia) intră  într-o  într-o benzinărie, nu înainte  de a-și lăsa încălțările la ușă. Probabil  că plouase.
Pe  jos este  curat, nimeni  nu se înghesuie să-i ducă  femeii, care  se uită  cuminte  într-o  vitrină, galoșii.
 Curg comentariile.  
Multe!
Unii laudă generația  vârstnică„ Doamna asta  ar trebui să fie prim-ministru,  nu... „ce femeie!  săru, mâna, Doamnă!„ 
Alții înjură. Înjură orice, pe oricine: pe tinerii  care  consumă alcool/ merg la școală   doar să-și expună  blugii scumpi/ bolizii/telefoanele/frezele,  îi înjură pe   toți politicienii, se înjură între ei,  gramatica este  strivită sub galoși, bunul- simț( al doamnei care a provocat discuțiile)   s-a rătăcit printre interjecții,  comentatorii se iau la trântă, ce  bine  că   nu sunt  unii lângă alții decât în virtual.

  Londra, noiembrie  2017. 
Royal   Opera  House. „Semiramide„,G.  Rossini.  Pauză .
 Îl aștept  pe  fiul  meu, așezat  la  coadă  pentru  sendviciuri  și șampanie.
  Vecina  mea,  o   doamnă  elegantă-  știi eleganța aceea  neostentativă-  îmi  zâmbește,  soțul  ei se  salută  discret  cu  cineva.   
Așa  sunt englezii  aceia  reci,  aroganți...

La sfârșitul  fiecărui  concert al Filarmonicii noastre, o doamnă, probabil plasatoare, oferă  flori  invitaților.  
Aseară, Theo  Wolters, muzicianul  olandez , dirijor  pe  cunoscute scene ale  lumii,  sărută  zâmbitor  mâna acestei  doamne, care  s-a  înclinat, oferindu-i  trandafiri  albi.

luni, 15 ianuarie 2018

INCERTITUDINI: Când crivățul cu iarna

INCERTITUDINI: Când crivățul cu iarna:   MIHAI EMINESCU,  15  ianuarie  1850 Când  crivățul  cu iarna...   Când crivățul cu iarna  din nord vine   în spate Și mătur...

Când crivățul cu iarna

  MIHAI EMINESCU,
 15  ianuarie  1850

Când  crivățul  cu iarna...


  Când crivățul cu iarna  din nord vine   în spate
Și mătură cu-aripa-i   câmpii întinse late,
  Când lanuri de-argint luciu pe  mare se  aștern,
 Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau  în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună  și latră,
 Jaraticul  să-l  potol, să-l sfarm cu  lunge clești,
Să  cuget basme  mândre, poetice povești....”

Mihai Eminescu,  Opere, I. Poezii,   361

joi, 11 ianuarie 2018

„Ați fost punctul de început

 al vieții mele de artist. Sunt vlăstarul dumneavoastră. 
Sunteți  cauza și sunt consecința.”  
( din scrisoarea  pe care , în 1872,Georges Bizet i-o adresa  mentorului  său, Charles  Gounod)

O seară  romantică, la Filarmonica  Pitești, care  își începe astăzi stagiunea de iarnă !
 La pupitrul dirijoral, maestrul  Tiberiu Oprea,prim-dirijor al  Filarmonicii Pitești, co-fondator al acestei luminoase instituții , concert/ maestru: Mădălin  Sandu, invitată, o frenetică tânără vioară roșie,Simina  Croitoru.
”Poem pentru  vioară și orchestră, op. 25, A. E. Chausson
„Melodii lăutărești, op.20,  Pablo  Sarasate.

În  bucuria  pe care o  simt, trăind magia sunetului  picurat în suflet, vreme de o sută de minute, cât durează un concert,  dincolo de o realitate tot mai încrâncenată, nu pot  să  nu  mă  gândesc la ce  se ascunde în spatele acestei sensibile arhitecturi : cât talent, câtă dăruire, câtă  muncă!
Compozitorul- ce destin!
 ”Carmen”, de George Bizet,-  mitul lumii  moderne!
„Suita nr.1„
”Suita  nr.2.”
Opera și-a  aflat  marele succes ,la un an după  ce părintele  ei, Georges Bizet,le  compunea partituri îngerilor.
Georges Bizet, geniul frânt mult prea  devreme: învățase  notele, odată  cu deprinderea  scris/cititului, intra la  Conservator înainte  de a împlini  zece ani.
Considerată  imorală, la premieră, pentru  agresivul  libertinaj  al  personajului  principal”o creatură incultă, un animal sălbatic„( Revu des Deux  Mondes), ”Carmen”, având  ca punct de pornire nuvela  omonimă a lui ProsperMérimée.
 „Nu  putem  crede   că pot fi  pe lume fete  frumoase  fără fuste albastre și  fără cozi care să le cadă pe umeri”, cucerește, la  un an după premieră, nu doar Parisul.  
Cucerește  Europa.

  Îi datorăm, iată, și  noi bucuria acestei  seri.
 Dureroasă  și veselă, pasională și  plină de spirit,  neliniștită, violentă, pătimașă, nestatornicie și  tragism,ce atinge paroxismul, aventură și  fatalism-  toată această  poezie, transpusă  pe note,ne-a  fost dar  în  acest prim concert de ianuarie  2018.

Filarmonica  Pitești, ce  bine că  ne ești!

marți, 2 ianuarie 2018

Omul nu este nici înger,

 nici animal;  nenorocirea  e  că  cine  vrea  să   ajungă  înger devine animal„ 
  Balanța„, 1985, 
ION BĂIEȘU 
 2  ianuarie 1933, Băiești/ Aldeni, Buzău/  21 decembrie  1992  .
 Ai citit/văzut ”Balanța„?
 Dar „Mere roșii„?
De „Preșul„, cu Stela  Popescu, îți amintești?
Dar de „Tanța și Costel„?
Dacă ele, titlurile  de mai  sus, îți spun ceva, separat ori împreună, toate și încă multe  altele  înseamnă
  ION  BĂIEȘU.
 Să  ne adunăm lumină în gând pentru acel scriitor, al cărui  crez a  fost :  
„râsul  este o  formă a dragostei”.

  Beaumarchais spunea : 
” mă silesc să râd, ca să nu fiu silit să plâng„