vineri, 30 ianuarie 2009

in rime simboliste

CRITICILOR MEI

de Ion Luca Caragiale


De critică mi-e scârbă! Cunosc simbolul vorbii.
Posteritatea dreaptă mă judece ş-acuze!
Surâsul să se stingă pe veştedele buze:
N-aud acorduri surzii, nu văd scânteia orbii!

Eu singur!… ş-apoi corul întreg de nouă muze!
Cu glasul invidiei să croncănească corbii,
Eu am să strig, felibru trufaş, urbi et orbi
A voastră larmă poate d-abia să mă amuze!

Mă duc în mantia-mi largă înfăşurat ca Dante:
Când tactu-l bate-Apollo, maestrul meu divin,
Viaţa-i simfonie, amorul - sfânt andante…

Eu cânt! Ce-mi pasă mie! Nu ştiu de unde vin,
Nici unde merg: traduc doar-un cântec din senin
În rime simboliste şi abracadabrante!

2 comentarii:

  1. in scoala si nici apoi, nu am facut pasiune pentru Caragiale (opera sa, adica);
    dar in ultimii ani cand e acut de actual(a), cred ca sunt zile cand ma pomenesc traind printre personajele sale [ si uneori, nu ar fi chiar atat de rau, prin comparatie..... :)]

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate, cred ca e ca si cum ne-ar fi reper, poate chiar este.
    Stii ce mi se pare foarte interesant? generatiile foarte tinere s-au apropiat mult de opera si de personaje, e mult de discutat; cred ca este vorba si de societate- cand erai tu eleva, valorile morale isi aveau locul locul lor bine stabilit, intre timp, lucrurile s-au schimbat...

    RăspundețiȘtergere