luni, 30 martie 2009

homo homini lupus (est)





Vorbele de mai sus mi-au venit in minte dupa meciul de fotbal , cu sarbii.

Dimineata de august- stiu cu precizie luna, pentru ca se petreceau atunci, intr-o capitala a unei tari europene, niste evenimente grave; locuiam la etajul I, intr-un bloc, situat la intretaierea catorva strazi importante.
M-au trezit niste strigate omenesti, care semanau cu mugetele unui animal.
Am deschis fereastra.
Era ceva greu de inchipuit- crud, monstruos: un - tzaran- nu stiu cum ajunsese acolo cu carutza, il lovea pe un altul, cazut la pamant, cu picioarele si cu biciul, in acelasi timp, fara sa se mai opreasca.
Nu intervenea nimeni, desi erau trecatori.
N-am rezistat. Am refuzat sa ma uit.
Ceva mai tarziu, vecinii povesteau ca motivul dezlantzuirii ar fi fost sotzia celui care lovea.

In urma cu cativa ani, in apartamentul de deasupra locuintei mele s-a mutat o familie: mama, fiul ei de vreo 16- 17 ani si prietenul femeii.
Adultii erau foarte harnici. Atat de harnici, incat reparatiile casei au durat cam cinci luni.
Se faceau zilnic, fara exceptie, cam de pe la sase dupa amiaza.

Odata, mult dupa miezul noptii, m-au trezit niste urlete ingrozitoare. Nu-mi puteam da seama ce se intampla.
Instinctiv, am deschis fereastra.
Undeva, nu foarte departe, in gardul viu, din fatza blocului vecin, doua umbre loveau, in acelasi timp, cu picioarele si cu pumnii- atat cat puteam sa deduc, mai degraba, intr-o fiinta.
Ca-ntr-un sac.
Fara incetare.
Sacul urla, se zvarcolea, cerea ajutor.
I-am recunoscut cu greu vocea.
Era tanarul de deasupra.
Cei doi erau” parintii”.
Am sunat imediat la politie. La ora aceea , mi-au cerut atatea detalii, pe care nici nu aveam cum sa le dau si eram atat de revoltata, ca mi-am iesit si eu din pepeni.
Au venit doi politisti mult prea tarziu, dupa ce, un barbat, mai indraznet, a sarit in ajutorul fiintei care trecuse prin chinurile iadului.
Iadul pe pamant.

Nu stiu cat conteaza motivul pentru care s-a declansat ce vazusem, nu mai conteaza, ca , intre timp , ba da, conteza, ca respectivii s-au mutat si ca baiatul a ajuns , mai tarziu , in inchisoare, pentru violenta.

Ma gandesc la omul devenit cel mai crud dintre animale, in anumite momente.

Am ajuns cu gandul la intamplarile cele mai intunecate din viata mea, dupa ce am auzit comentariile despre comportamentul sarbilor in tribune, la meciul de fotbal, de acum doua zile.

Si nu pot sa nu ma intreb- unde este granita dintre om si animal?

Maxima am invatat-o in clasa a X-a- era valabila, pe vremea aceea, pentru a marca diferenta intre cele doua "lagare" ale vremii.
Intre timp, am aflat ca ea nu este doar un concept; este o traire organica si ca legile dupa care functzioneaza se pierd in ascunzishul fiintei umane.
Mocnesc.
O simpla fisura , si gata..
Nimic n-o mai poate opri.

Dar, ca o replica a gandului bun, mi-am mai amintit ceva; de data asta, frumos.
Ceva invatat tot in adolescenta.

” Pamantul are loc pentru toti”- versul 47 al poeziei” Vanatorul din Alpi” de Schiller.

O caprioara, urmarita in muntzi, se simte fara scapare; jos, prapastia- alaturi, omul cu arc shi sageata.
Atunci se aude duhul muntzilor care-l opreshte pe vanator:

”De ce aduci moarte si jale pana aici la mine?

Pe pamant este loc pentru toti!

15 comentarii:

  1. Da, Ginutza, pe pamint este loc pentru toti, ce-i drept. Dar in Cer n-o sa fie. Decit pentru putini. Eu cred ca animalizarea pune lacat Cerului, iar indumnezeirea omului il deschide. Doar in povesti "iarba fiarelor" deschidea toate lacatele si incuietorile... In viata nu e asa. In viata sint doar oameni care aleg sa fie "fiare" ale Fiarei si oameni care aleg sa fie fii ai lui Dumnezeu. Ni s-a lasat liberul-arbitru tocmai ca sa alegem intre alb si negru, intre bine si rau. Oricit ar parea de ciudat si de strimb, sint turme care tin cu lupul, in loc sa tina cu pastorul lor ;)
    O zi frumoasa si blinda sa ai, draga mea! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Lav!
    eu inteleg mesajul versului pe care l-am citat ca un indemn la toleranta; cred ca este cu adevarat credincios , bun, curat omul care poate sa ierte si sa-si iubesca pana si dusmanul.
    Nu pot sa ma laud ca as apartine acestei categorii de oameni.Dar, pot fi toleranta , ingaduitoare.Nici aici nu sunt pana la capat; dar ma straduiesc.
    Nu aleg voit compania raului si nu vreau sa fac rau; daca fac este si intamplarea, cea care favorizeaza , adesea, tot felul de lucruri.
    Cred ca daca am fi constienti ca este loc pe pamant pentru toti, nu ne-am mai razboi si , poate , am gasi drumul spre ceea ce tu numesti"indumnezeirea omului".
    Asa ar fi si in cer mai multi acceptati.

    Cred in puterea copiilor de a se desfasura in frumoasa lor liberate, dar stiu ca sta in putinta adultilor de a-i ajuta sa creasca drept.Din nefericire, sunt prea multe capcane.
    Mai cred ceva neconditionat- binele este mai puternic.
    Totdeauna.
    Chiar daca , aparent, este altfel.
    O zi cu mult soare!

    RăspundețiȘtergere
  3. @anonim, daca treci pe aici, sa stii ca ai un raspuns la postarea de acum doua zile.

    RăspundețiȘtergere
  4. uneori copiii te pot aduce intr-o stare de disperare in care sa nu stii ce sa mai faci ce metode de educatie sa mai adopti, ce variante ar fi mai potrivite pentru a le arata calea cea buna, in aceste situatii sunt parinti care plang, sunt parinti care fug si cer ajutor lui Dumnezeu, sunt parinti care cer ajutorul unui psiholog, sunt parinti care incearca sa le arate odraslelor lor binele pentru a le da exemplu, sunt parinti care pedepsesc si unt acesti monstri despre care ai scris, care nu mai sunt nici parinti, nici oameni, nici macar animale, se stie bine cat isi ocrotesc animalele puiii si ca atat timp cat sunt impreuna se bat pentru viata lor, nicidecum sa le-o ia....asadar nu le pot numi nici macar animele sunt subspecii cei descrisi mai sus, ar trebui sa-i acceptam caci sunt creaturile lui Dumnezeu ca si noi, insa e greu de indurat chiar cu gandul fapta lor, ar trebui sa spunem si noi D-zeu sa-i ierte ca nu stiu ce fac, si se inscriu in categoria calailor, dar asta nu insamna sa stam nepasatori in fata actelor lor de barbarie
    trist, dureros, sfasietor pentru noi parintii in primul rand, pentru toti ceilalti mai apoi, caci rezultatele unor astfel de specimene, copii terorizati in adolescenta devin delicventi la maturitate si asa decade societatea noastra
    astazi am uitat sa fim oameni....cea mai mare durere a umanitatii este aceasta

    RăspundețiȘtergere
  5. gina
    am vazut ca nu poti intra la mine:( cand ajung eu la tine nu ajungi tu
    cineva ne este potrivnic
    iti las aici un link poate daca dai click aici ajungi mai usor
    http://lemondegala.wordpress.com/2009/03/30/iluzii-si-arta/

    RăspundețiȘtergere
  6. Gala, multumesc mult pentru pledoaria ta despre copii.
    Imi amintesti ceva- mi s-a intamplat la o sedinta cu parintii: un tata, care nu stia incotro s-o mai apuce in legatura cu fiica lui, m-a intrebat_ doamna diriginta, o fi vreo scoala care sa ma pregateasca in meseria de parinte?
    Sunt momente in care orice parinte poate fidepasit de probleme, dar agresivitatea naste agresivitate.
    Copiii, la orice varta, raman copii pentru parintii lor. Eu spun adesea ceva: nu-l intrebi pe copil cand il aduci pe lume, nici el nu-si alege parintii.
    Ca parinte, esti dator sa faci tot ce este bine, crestineste si frumos pentru copiii tai!
    Ei sunt cea mai mare bogatie pe care o ai!
    Asta nu inseamna ca a-ti creste copiii este usor.Cred ca este cel mai greu.
    Dar merita efortul!
    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  7. Gina draga, am parcurs cu multa concentrare cele scrise de tine aici.
    E paradoxal fenomenul trait de omul devenit adult: oricat de "sus" ar fi pe scala evolutiei sale, nu poate scapa de presiunea violentei, e ca un atavism primitiv, de cand dormea in pesteri si ucidea pentru a-si procura hrana.
    Cred ca toleranta si intelepciunea trebuie sa ne conduca pasii pe cararile cu destule provocari ale vietii.
    Dar acest lucru depinde de educatie si de autoeducatie, nu se poate intampla ca o minune.
    O noapte linistita si odihnitoare!

    RăspundețiȘtergere
  8. Pescarus!
    Cred ca ,in mare parte, problema violentei poate fi rezolvata prin educatie- nu sunt convinsa ca in totalitate. Unii o au ,probabil,in gene .Si raman agresivi toata viata, indiferent cate carti ar citi si in ce lume aleasa s-ar invarti.
    Urasc violenta si nu pot sta in preajma oamenilor violenti.
    O noapte linistita!

    RăspundețiȘtergere
  9. Trexel, fiindca esti baiat cuminte, iti spun titlul- Sufletul satului, Lucian Blaga

    RăspundețiȘtergere
  10. multumesc sarumana, revin cu detaliile :)

    RăspundețiȘtergere
  11. atat de tare imi repugna parintii care fac asa ceva copiilor lor incat as fi in stare sa le dau eu cu manuta mae in cap de i-as prinde vreodata in flagrant... si chiar nu sunt violenta din fire, crede-ma... si nici fortoasa.
    urasc din suflet acest gen de parinti. mai nasol este ca nu doar violenta fizica este o mare hiba in randurile parintilor... ci si cea emotionala/psihica... dar stiu ca tu nu acolo bateai. un vis al meu era sa ma fac psiholog [entru....... parinti!!!!! ei sunt cei care-si duc copiii la psihiatru si-i imbuiba de pilule, dupa ce in prealabil le-au facut ei creierii praf. da, sunt si cazuri in care bieti copii vin asa din nastere, dar grosul de la parinti vine! cum isi distrug multi parinti copiii, doar statisticile stiu. si raman marcati pe viata de tot felul de probleme...
    hai ca m-am pornit....

    cat despre violenta ca "gena" umana... exista! nu aveam cum scapa de ea. dar o putem controla. avem aceasta putere. unii aleg sa n-o foloseasca... inca un lucru trist, printre atat de multe altele pe lumea asta.

    ....

    RăspundețiȘtergere
  12. Lumsa, multumesc mult pentru tot ce mi-ai spus.
    iti inteleg revolta; copiii trumatizati acasa au un comportament ciudat; la randul lor, ii abuzeaza pe altii, strica, bat, vorbesc urat, nu sunt acceptati de ceilalti copii.Si o intreaga poveste.
    Si toate pleca de acasa. Parintii lor au fost si ei candva copii, poate ca vin cu niste tare.
    Este atat de complicat totul.
    Eu stiu asa: copiii se fac din dragoste si trebuie crescuti cu dragoste.
    Ca parinte, nu ai totdeauna reteta, dar trebuie sa privesti cu ingaduinta omul din fata ta, pentru ca tu l-ai adus pe lume!
    Si sa-l intelegi, pentru ca tu ai fost ca el si nu invers!

    RăspundețiȘtergere