marți, 26 mai 2009

in aceeashi directzie


N-o spun eu- o auzi peste tot”fuge timpul ca nebunul”..ca ieri eram in anu-ntai de liceu/facultate/casnicie( s mai alterneaza cu z..), avem prea putzin timp unii pentru altzii, aproape deloc. Fiecare traieshte pentru sine; in cele mai fericite cazuri grija se extinde asupra familiei- copii, parintzi, fratzi..

Cand eram copil, fara sa ma fi intrebat cum e cu omul pe care il vezi chiar o singura data in viatza, am aflat cate ceva despre omenie. Pe ulitzele satului, veneau, in convoi, rareori singure, carutze, incarcate cu vase de lut, mere, maturi, perii, var, geamuri. Oamenilor care ishi strigau marfa in sloganuri prelungi li se spunea munteni- satul meu este in avalul Argeshului. Munteni, pentru ca veneau din sate de munte.
Peste noapte, satenii ii primeau in casa, le ofereau mancare calda si un loc de dormit, nu neaparat in camera buna. Dar nu existau suspiciuni. Nimeni nu se temea de nimeni. Povesteau , pana noaptea tarziu, cate si mai cate.
Asha il tzin minte pe un bun prieten al tatei- Petre de la Albeni. Avea el, ca tot omul un nume de familie, dar n-a contat niciodata. Totzi ii spuneau asha- Petre de la Albeni. Nu mai shtiu ce vindea; shtiu ca ani de-a randul, a dormit intr-o camarutza de langa bucataria noastra.Venea de cateva ori pe an. Cred ca si tatal meu s-a dus odata in satul lui.

Mi-au venit in minte momentele astea, retrase intr-un coltz al memoriei afective, duminica seara, pe cand ne intorceam de la tzara- casutza este la vreo 15 km de orash.
Circulatzie intensa- mashini multe, shoferi nervoshi, cu injuratura pregatita pe buze, pentru orice.
Cu vreo 5 km inainte de intrarea in orash, doua carutze, trase pe dreapta. Doi barbatzi, cam la patruzeci de ani, arshi de soare, camashi decolorate, palarii murdare, se chinuiau sa repare o roata.Am avut timp sa trag cu ochiul la incarcatura , care depashea cu mult inaltzimea scandurilor atelajului- aragaze, ligheane de metal, antene tv, oale , cratitze , cani, un frigider, cateva televizoare, aparate de radio, sarme, cabluri, fiare de calcat, un aspirator, un ventilator.Toata alergatura de cine- shtie- cate- zile a omului era ingramadita acolo. Deasupra, prins in lantz, un caine, leshinat de sete , trezit de claxoanele mashinilor nerabdatoare, dormita. Prietenul omului. Al stapanului carutzei.

Doua mogaldetze aplecate asupra rotzii bandajate cu petice de cauciuc..ii cunoashetzi- sunt oamenii aceia, slabi, murdari, care cauta peste tot materiale feroase, pe care le comercializeaza prin centre specializate, oferindu-li-se o nimic toata pe munca lor de multe saptamani. Asha ishi mai prelungesc viatza cu inca o zi- doua- trei. A lor si a familiilor lor. Presteaza o munca cinstita. Si grea. Fie ploaie, vant, arshitza..

M-a incercat un sentiment de tristetze. Dar si de revolta. Nu shtiu impotriva cui.
Nu shtiu cine randuieshte lucrurile: in acelashi timp, pe acelashi drum, merg, in acelashi sens, bogatul si saracul, shmecherul si fraierul.
Or fi legi care guverneaza lumea asta, impartzind oamenii?
Sau o fi destinul fiecaruia?
Sau o fi adevarat ca fiecare este stapanul propriului noroc?
Nu incerc sa aflu raspunsuri, pentru ca nu le-ash gasi, de asta sunt sigura; atat fac- ma intreb..
avetzi raspunsuri?
p.s.
pe o ilustrata infatzishand-o pe Diane de Poitiers, pe care am cumparat-o de la magazinul castelului Chenonceau, in 27 august 2006, notam atunci "Traim in cea mai buna dintre lumile posibile, fiecare in parte, la timpul respectiv". Gotfried Leibnitz

26 de comentarii:

  1. gina
    dincolo de soarta si destin e si o istorie, pe care o induram, e si o amprenta a zilei, inainte oamenii se ajutau intre ei, acum trec nepasatori, fricosi, gata sa-si apere bucatica de intimitate cu pretul indiferentei... tot mai triste vremuri

    RăspundețiȘtergere
  2. Îţi mulţumesc nespus de mult pentru vorbele frumoase. Sunt un om cam trist după părerea multora şi după felul în care scriu, doar că... Sunt la o cruce de drumuri. Şi nu ştiu ce să fac. Vreau doar să plec de acasă, la mă înec în muncă, să nu mai fac o analiză interioară atât de mult. Am ajuns la perioada asta cenuşie din cauza eşecurilor avute în ultima vreme. Iar efectele lor încă le mai simt.
    Mi-aş fi dorit să fiu pictor. Deoarece, după fiecare perioadă grea avută aş fi creat ceva frumos. Doar că, talentul meu se rezumă la o coală albă, un creion moale şi o semnătură. Nu mai pot transpune nimic. Cum, nu mai pot scrie în versuri. Cum acum nu mai pot scrie altceva decât tulburările mele.
    Am să-mi revin, de asta ştiu sigur..
    Mulţumesc încă-odată.

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil conteaza in primul rand locul si familia in care te nasti. Apoi, asa cum spui, fiecare suntem stapani pe propriul noroc. Peste toate hazardul, soarta, intamplarea care ne poate schimba intr-un moment intreaga viata in bine, sau, cel mai des, in rau...
    E foarte interesant subiectul tau si poate fi extins. Citeam mai demult, si nu mai stiu unde, despre tintele materiale ale saracului in comparatie cu ale celui nascut bogat. Si la tendinta primului de a exagera atunci cand acumuleaza dpdv material. Si la pericolele care il pasc. E greu sa fii si foarte bogat. Si, mai ales, sa fii asa in mod natural si sa te comporti decent.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua, Gala!
    Asha este- prea multe elemente, unele total diferite, compun existentza noastra; ne intalnim intamplator si viatza ne arunca unde vrea ea.
    O societate in care tuturor sa ne fie bine, in acelashi timp, este, din pacate, doar utopie..

    RăspundețiȘtergere
  5. Inger cazut!
    de ce tzi-ai ales un astfel de nume? Itzi intzeleg , cat poate intzelege cineva , starea. Shtiu ca totzi avem asemenea stari, dar trebuie sa-tzi impui sa depasheshti momentul. Sta in mana ta schimbarea!
    Ar putea fi simple vorbe, dar , in esentza, asta este-impune-tzi sa invingi starea!
    Noroc!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Îmi place să spun că destinul este un colos cu picioare de lut - ca să parafrazez o replică arhicunoscută. Nu cred în destin, probabil că ni-l facem noi. Ni se pune la dispoziţie în mai multe feluri pe care le-am putea asimila cu drumurile către direcţii diferite sau cu uşile închise care se deschid către alte încăperi. Depinde de noi ce variantă preferăm.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, Lilick!
    Shtiu si eu cate ceva despre tzintele diverselor categorii sociale, dar si asta este o intreaga teorie.
    In functzie de cat vrem , ne diferentziem.Si bogatzii au tristetzile lor, atata doar ca latura cealalta, materiala, ii distantzeaza vadit; nefericirile ii fac pe oameni egali, cred.
    Chiar-de ce zicea Rousseau ca de la natura oamenii sunt egali?

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, Chris, cred ca se intampla sa avem oportunitatzi; alegem drumurile in functzie de multzi, multzi factori- educatzie, gene, circumstantze,..Dar , cred, ca norocul este hotarator..asha simt. Ca si puterea de a lua o decizie, care, iarashi este influentzata de altzi factori...

    RăspundețiȘtergere
  9. asa e facuta viata! cu suishuri si coborashuri ... cu bogati si saraci ... oameni cumsecade si muuulti smecheri ... lacomii si milostivii ... toti indreptandu-ne in aceeasi directie ... pe aceeasi cale!
    Ce duce sigur - la Dumnezeu! :) La o stea! Una numai a noastra!

    RăspundețiȘtergere
  10. Mult succes copiilor tăi. :)
    se întâmplă lucruri ce nu le pot rezolva eu. Aud mereu vorbele "niciodată nu ţi se dă mai mult decât poţi duce" adevărat, dar eu nu am cerut decât să pot fi lăsată să fac ce-mi place. Doar că acest ce-mi place, nu-l fac pentru că nu mai am cum. Mereu am o reorientare, o reinventare, o altă ambiţie. Acum, ambiţia nu o mai găsesc, totul mi se pare bun dar nu pentru mine, pentru ceilalţi. Nu-mi găsesc starea, eul, locul. Undeva pe drum, m-am depărtat de mine şi nu mai ştiu ce vreau. Nu-mi trebuie decât regăsirea. Până atunci, mişun printre cei ce şi-au găsit locul sau care lasă impresia asta.
    [numele vine... nu mai ştiu. mi-a plăcut mereu să cred că suntem îngerii Domnului doar că, unele ambiţii de-ale noastre nu se potrivea acolo, iar ca pedeapsă, ne-a lăsat pe Pământ. depizând de noi într-o oarecare măsură cum să continuăm, căindu-ne şi căutând calea spre rai sau nu, dansând printre perversitate şi rele.] numele meu este Luciana :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Orianda!
    Tu spui asha este facuta viatza..da, cred ca ai dreptate; credintza ramamnd sau fiind totdeauna scaparea fiecaruia. Avem o stea1
    p.s.
    nu pot lasa comentarii la tine.

    RăspundețiȘtergere
  12. Luciana, sa luam lucrurile pe rand; ai mereu o reorientare, o reiventare- pai asta este minunat! Daca au un trunchi comun; daca sunt diferite, trebuie sa incepi sa construieshti o baza- aceea care te reprezinta. Vrei sa spui ca n-ai facut alegerea potrivita, ca nu te reprezinta ceea ce faci?
    Este, cred, mai greu; cred ca trebuie sa te reinventezi, nu te lasa manipulata. Trebuie sa fii Tu! Ai libertatea de a alege! De ce sa te departezi de tine? Itzi eshti cel mai bun prieten! Accepta-te, cu bunele si cu relele. Foloseshte-tzi atuurile.Trebuie sa izbuteshti!!!
    Important este sa nu cedezi-in niciun fel!
    Odinheshte-te, plimba-te, fii VIE!!!
    Apoi hotarashte-te: ce vrei!
    Shtii cum zice latinul; nulla dies sine linea- trage linie si vezi ce este bine, ce este rau!
    Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  13. mda ... am reparat problema! ...tema de blog ce o instalasem fusese stricata ..nici eu nu stiu exact!
    Acum merge! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Zic că m-am depărtat de mine deoarece în lupta mea de a reuşi ceea ce mi-am propus am uitat ce doream. Ce vise aveam, speranţele de a face ceva, de a fi cineva, de a ajunge cineva. M-am trezit lucrând în domenii în care nu aveam ce căuta deşi, iniţial erau în avantajul meu. Uneori sfârşeam prin a corecta erorile manageriale şi nu mi-a fost ok. M-au depărtat de la drumul uşor de a ajunge unde doream. Am nevoie de un job în care creativitatea să fie importantă. Pe primul loc. Să nu am timp să intru în monotonie. Asta mă ucide. Când încep şi mă plictisesc, corectez erorile altora. Aş muncii pe brânci numai să nu intru în monotonie. Până acum, nimic din ce am făcut nu mi-a adus satisfacţia dorită. Ce caut eu nu găseşti pe plaiurile noastre. Să ajung acolo unde-s... nu am cum. Nu ar fi o problemă, asemănător dar inferior cu mult se poate şi la noi....
    Căderile mi-au fost mereu de folos. Nu m-au doborât ci au avut menirea să mă restabilească pe pantofii din care ieşeam. Ori de câte ori a fost timpul, am revenit cu noi idealuri. Acum mă aflu în faţa unor noi drumuri. Aş ţine de multe când voi alege.... însă ceaţa în care se află drumurile nu-mi permite să întrezăresc nimic la orizont. Şi asta nu-mi place. Nu risc inutil.
    Şi sunt egoistă. Doar că, nu ador să văd pe alţii nefericiţii din urma plăcerii mele. Şi asta este într-o oarecare măsură contradictoriu cu egoismul.
    Dintre toate gândurile ce mă asaltează acum, nici unul nu a fost că ţi-ai băgat bocancii în viaţa mea, sau că mă sufoci. Chiar îmi pare bine că reuşesc să comunic cu o persoană ca dumneavoastră. Oricum ar fi, meritaţi tot respectul din partea mea.
    Când soarele va reieşii pe strada mea, cu siguranţă voi face ceva ce mă solicită şi mă va mulţumii pe deplin. Până atunci însă, mai încarc bateriile cu studiul unor cărţi despre grădină, amenajări de grădini, balcoane şi flori, şi de amenajări interioare.
    Numai bine. Vă pup.

    RăspundețiȘtergere
  15. Luciana, te simt ushor schimbata- in bine!!!
    Citeshte, documenteaza-te!!
    Am o adresa- potzi scrie!

    RăspundețiȘtergere
  16. Gina,
    ma gandesc ca aceasta postare a ta este atat de serioasa incat as avea nevoie de mult timp ca sa pot scrie ceva cu sens.
    totodata am mai multe restante, pe care vreau sa le recuperez si pe leapsa si pe mai multe.
    asa - incet incet alunec in tema pe care o abordezi tu

    este un autor tare frumos - E. Berne - Games people play. Berne demonstreaza ca fiecare dintre noi urmeaza un scenariu, din care nu poate iesi. si atunci, categoria de soarta isi are aici argumentul major.
    totodata, posibilitatea ca sa iesim din scenariile prognozate exista. am crezut intotdeauna in capacitatea omului de a fi liber. problema este in atitudinea noastra fata de viata, fata de noi insine. in maniera in care concepem lumea, altfel spus.
    da, dar exista, veti spune, evenimente pe care nu le putem dirija. da, exista. dar putem sa le privim din diferite perspective.

    "Traim in cea mai buna dintre lumile posibile, fiecare in parte, la timpul respectiv".
    spuneai candva.

    traim in lumile pe care le alegem. fiecare pentru sine.

    Iar istoria Gala este o atitudine axiologica a noastra vizavi de ceea ce ni se intampla.

    Fara speranta si fara graba.
    asta vad eu.

    RăspundețiȘtergere
  17. Păi, dacă munţii noştri aur poartă, de ce să nu colectăm rugină?

    RăspundețiȘtergere
  18. Draga angela!Daca am fi la aceeashi masa si am aduna toate cate am spus pana acum despre tema initziala, pentru ca trebuie sa recunoashtem, ea s-a extins, am avea mult si interesant de lucru.
    Daca am porni de la autorul pe care il aduci in discutzie, cum ca viatza fiecaruia se desfashoara dupa un scenariu, ar insemna ca privim lucrurile fatalist. Cum zice proverbul nostru- ce tzi-e scris in frunte itzi este pus..n-a aparut el intamplator.
    Cum ramane cu liberul arbitru? Omul este un actor care ishi joaca rolul si gata?

    Cand ne dam seama ca fiintze cum sa abordam viatza? Din copilarie? Nu cred- poate ca or fi unii, dar extrem de putzini.

    Shtii cu ce sunt total de acord? Cu modul de abordare a unuor evenimente!
    Istoria inseamna trecut si prezent, nu putem trai in afara ei, nu?
    Multzumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  19. Ioan!
    Cred ca ai adunat in doua metafore- una clasica si una, a ta, moderna, toata drama temei mele.
    Patimirea noastra, ca neam..
    Itzi multzumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  20. Uite, nu cred în destinul care este bătut în cuie, dar în noroc da. E vorba despre acel ultim vagon pe care îl prindem sau nu îl prindem. Uneori - sau de cele mai multe ori - rămânem pe peron şi luminiţele care devin din ce în ce mai mici...

    RăspundețiȘtergere
  21. Cris, asta ziceam si eu, dar sa nu fie trenul ala din Atlantida..

    RăspundețiȘtergere
  22. Cu sau fara caruta,alergam fiecare pe drumul nostru.Obositi si deseori murdari devenim nepasatori la o lacrima,la o rugaminte...Nici nu stiu daca poate fi considerat un pacat...Eu cred ca accept lucrurile asa cum sunt,nu stiu ce sa fac altceva...

    RăspundețiȘtergere
  23. Cam asha se intampla, Elite! Rareori avem timp pentru altcineva..le luam pe toate din mers.
    O zi " mai la pas" itzi doresc!

    RăspundețiȘtergere
  24. Oooo daca noi oamenii am putea schimba sistemele de valori gresit dezvoltate de civilizatie.... dar e imposibil. Cind traim intr-o lume unde banul si puterea primeaza celor mai simple valori umane... efectele secundare nu se lasa mult asteptate. Intotdeauna societatea aceasta va crea "rateuri" umane - adica oameni ce nu vor putea tine pasul nici macar unei asa zise normalitati. Insa sa stii ca de multe ori acesti oameni simt fericirile mai bine ca restul - bogatii de exemplu.
    Asa arata monstul civilizatiei noastre cu bune si rele.

    RăspundețiȘtergere
  25. Asha este, Manon, banul dicteaza!
    Da, cred ca ei ajung mult mai repede la fericire, pentru ca-shi doresc putzin Si asha , tot greu le este..ma gandesc, mai ales, la copiii lor.
    O zi frumoasa itzi doresc!

    RăspundețiȘtergere