sâmbătă, 28 februarie 2009

cu un ochi inapoi

De voie, de nevoie, tarandu-si ghetele rupte, de cate drumuri a batut, februarie, obosit, se retrage. Mai sufla odata peste degetele inghetate, le curata de noroi intr-o baltoaca, le sterge pe maneca gaurita a hainei si se intoarce cu spatele. Pleaca.
Mai devreme cu o zi decat anul trecut.

Pe sub sprancenele albite, il zareste pe subtirelul martisor, inconjurat de babe. Si de miei.
Rade zgomotos in barba, pentru ca stie ceva de cojoacele babei Dochia. Si nu-l mai invidiaza deloc pe tinerel, care si-a pus bundita direct pe piele. Si ghiocei la palarie’ lasa, c-o sa vada el, cand incep vanturile alea nebune..treaba lui….’

Si, fara sa se uite inapoi, se duce.

N-o sa vada niciodata cocorii.

Nici n-o sa simta mirosul adanc al brazdei…

ciuperci de casa

La inceput era o incapere.Mare si racoroasa.
Cultivau ciuperci. Nu stiu prea multe. Atata doar ca nu prea le-a reusit afacerea.

Au disparut ciupercile. Si a aparut o casa. In mijlocul padurii. Cu parter si etaj. Frumoasa. Inconjurata de meri .
Adormeau in ciripitul pasarelelor si se trezeau mangaiati de dangatul moale al clopotelor de la schit.
Apoi au inceput procesele. Chestiuni destul de incurcate. Nu mi-am batut capul sa le inteleg.
Doamna imi era colega de catedra. Ii vedeam zilnic fata plansa.

Au trecut cativa ani. Au schimabat vreo trei avocati. Si-au cheltuit toate rezervele. Au pierdut.
Intr-o buna zi , au fost alungati. La batranete.
Acum locuiesc pe undeva, la tara.Nu cred ca mai au putere s-o ia de la capat .
Sau cine stie?

Ieri, inainte de pranz, am ajuns in fata casei din padure. Se auzeau niste batai puternice.
Au disparut portile. Si gardurile.Usile au fost scoase din balamale .

Patru derbedei loveau cu pietre in ziduri.

Casa, tacuta, primea, fara sa se apere, loviturile. Mi-a adus in minte imaginea Cetatii Neamtului dupa asaltul lesilor.

Stapanul, cel care a castigat procesul, nu va locui niciodata acolo.
Are destule case.

joi, 26 februarie 2009

urme de ren

Este un baietel foarte dragut. De fapt, nu mai este baietel. Este un baiat in clasa a patra. Ce e drept, cu un an mai mic decat colegii lui. Asta , pentru ca , acolo, de unde a venit, scoala incepe mai devreme. La fel si gradinita.
Erau putini copii intr-o clasa. De neamuri diferite. Se intelegeau si invatau in limba engleza. Erau toti prieteni foarte buni. Cateodata se mai ciondaneau. Ca toti copiii. O vorba aruncata in gluma, o jucarie luata fara permisiune; sau ocuparea locului de langa fereastra, cand plecau cu autocarul scolii. In fiecare saptamana, faceau cate o excursie.
El prefera locul de la geam. Ii place sa priveasca. Sa vada. Mai ales animale, pe care le iubeste de mic. De cand a primit primele jucarii.
Cand vorbeste de fostii colegi, are lacrimi in ochi. Ii este dor si de "domnisoarele". Erau de treaba. Radeau mult. Si se jucau cu ei. Fara sa se supere vreodata.

Este specialistul casei.Vrea sa devina paleontolog. Stie tot ce n-ai sperat sa afli vreodata despre brontozauri, dragoni, spiridusi, dinozauri..

Viata nu este totdeauna cum vor copiii, nici cum vor parintii.
La sfarsitul clasei I, a trebuit sa se intoarca „ acasa”.
L-au inscris in clasa a doua, cu conditia sa promoveze un examen de diferenta. La limba romana. Au pus toti umarul si hopul a trecut.
Scrisul de mana nu este placerea lui. Prefera literele de tipar-chiar vrea sa scrie un roman, despre trolli- zilnic are teme de facut cu ..scris de mana.

Odata, dupa o dictare care se incheia cam asa,” Iaca si baba sosi”, trebuia sa identifice personajele din respectivul text.
S-a gandit el, cu mintea lui de copil, care nu prea cunostea nici cuvintelele de legatura, nici timpurile verbale, nici toate numele romanesti de persoane , si a scris:” Personajele sunt: baba si Iaca. „
Doamna s-a incruntat, iar copiiii au ras.

Dupa o vreme, la o alta dictare, trebuia sa raspunda la intrebarea: cum se numeau parintii lui Nica a(l) lui Stefan a ( l) Petrii..S-a gandit el, specialistul in reptile, si a scris: „Ei se numeau- Stefan si Salamandra.
Si doamna s-a suparat de-a binelea. Copiii, mai ingaduitori, au ras si, in pauza , i-au laudat” curajul”.

Si uite asa, cu tot felul de intamplari, a ajuns in clasa a patra.
A crescut, face tenis si schi, canta putin si la chitara, a absolvit , in vacanta de vara , un curs de ornitologie, la Universitate. Se numara printre putinii" olimpici" din scoala, la matematica. A primit , de ziua lui, un briceag, la care tine foarte mult.
Intr-o lada, pe care n-o imparte cu nimeni, poti gasi tot felul de piese si de surubele, din care, cand are timp, mestereste - monstri, extraterestri…, ca ma si sperii, cand mi-i arata.

Este o fire vesela. Rareori fruntea i se incrunta. Cel mai suparat a fost dupa o ora de geografie.
Intrebarea era- Cu ce seamana harta Romaniei?
Oana a spus ca seamana cu un mar. Cineva a completat: turtit. Ovidiu a spus ca seamana cu un peste.
El s-a gandi ce s-a gandit , a ridicat doua degete si a spus: ‚ Seamana cu o urma de ren”. Si a argumentat: „ Picioarele renului se termina cu cate patru degete- doua inspre fata, adica Nordul tarii, al treilea spre exterior, adica Vestul, iar al patrulea , subtitre, spre interior, adica, Estul”.

Copiii ascultau , se uitau cand la el, cand la doamna.
Si ea n-a spus nimic. Dar era suparata.

Asta n-a inteles el. Ce a suparat-o?
Adultii n-au fost niciodata copii?
S-au trezit dintr-odata adulti?

miercuri, 25 februarie 2009

compensari

Ce ti-e si cu lumea asta..Se schimba peste noapte. Ca si moda.

S-a purtat retro. La mare cautare a fost matusa . Fara varsta. Simpla sau ridata. Ridurile innobileaza( la o adica).
A fost in gratiile multor amatori de mondenitati, mai ales daca, atunci cand venea in vizita, alaturi de periuta de dinti si camasa de noapte , aducea si altceva - o casa ( chiar si mai multe, nu se supara nimeni), un cont, tacamuri de argint, ceva terenuri centrale/ imprejmuite/ cu acte in regula/ fara vecini curiosi/, bijuterii, blanuri, tablouri..
Putea sa –si prelungeasca chiar cu o saptamana sederea. Cu o conditie. Sa fie sanatoasa.
Tun.

Si dintr-odata, matusile si-au pierdut stralucirea. Devenisera prea terne. Unele necesitau reparatii. Capitale.
Primava impune ceva mai proaspat. Mai optimist.
Se poarta nepoata. Ea nu trebuie sa aduca nimic. Absolut nimic. Este stralucitoare prin tinerete.
Ea primeste. De toate. Si functie.
De incredere.

Pentru sezonul vara/ toamna , moda stationeaza. Este criza. De inspiratie.

duminică, 22 februarie 2009

undeva

Cand gandurile se lasa culese , le pun in ordine. Unul dupa altul.
Revad o scena dintr-o carte, citita candva, demult. Nu-mi amintesc titlul. Nici autorul.
Ea are ochii verzi. El nu are varsta.
Pe masa palpaie flacara unei lumanari rosii. Alaturi o creanga de liliac alb, intr-o vaza.

P.S. A mai citit cineva cartea asta?

sâmbătă, 21 februarie 2009

gura lumii sloboda

Saruturile in incinta peronului pot intarzia trenurile . De navetisti. Se poarta dantela. Fina. Nu peste tot. Nici oricand. Ciocolata nu dauneaza. Se ia direct . Din tir. Pe burta goala. Sau pe autostrada. La Rio, criza ajunge imbracata. Sumar. Niste parlamentari, ocupati cu bugetul, fac eseuri. Despre somn. Asa se nasc monstrii. Ai natiunii. Pentru alte vremuri. Astea au. O persoana- profesoara fara diploma- a dat in mintea fetitelor. Fara bichini. Vrea sa faca filme. Pentru adulti. Pardon. Pentru dolari. Canadieni. Sangele vienez curge. In baluri. Leul se zbate. Il dor labele.

vineri, 20 februarie 2009

tocmai a plecat postarita

In ziua asta , din care aproape jumatate s-a dus, incercam sa aflu ce pot face eu, subsemnata, inainte de sambata cu 3 ceasuri rele, sa fie lumea cu o scanteie mai buna; si cum stam si ma gandeam, suna postarita, care imi aduce, a cata oara, o hartie de la finante..nu, stai calma, citeste, documenteaza-te, ceea ce am si facut..era o suma mai mica decat cea achitata cu o saptamana in urma, cand functionara-i-am dus flori, si ea, fara sa le priveasca, a zis- nu trebuia sa aduceti astea, asadar ea mi-a spus cu gurita ei ca nu mai primesc nicio hartie.Pentru ca instiintarea nu mi se mai parea alba, era cam gri, am tras aer in piept, am intrat pe Internet, bravo fetito, esti desteapta, am gasit niste numere, am sunat, am gasit persoana, mi-a dat un numar de mobil, din alta retea, nu conteaza, parca asta e de bine... Mi-a mai cerut niste date, le-am dat si mi-a spus sa revin peste 10 minute. Calm, elegant, am revenit, am vorbit 2 minute, pe banii mei, cum ma numesc eu , contribuabil, asa, bine ca-mi soptisi..nu i-am cerut sa se jure, dar m-a asigurat ca totul este ok.Uite, asa te vreau, fata draga, fara nervi, calma. Vezi ca acum, este mai bine?Poti sa continui ce tocmai incepusesesi.. ; asa , doar asa, lumea va fi mai buna si noi mai linistiti..

marți, 17 februarie 2009

sa nu impui nimanui alegerea ta

Am revista de ceva timp. A cumparat-o fiul meu, in vacanta. O frunzarisem, fara a citi.
Ieri dimineata s-a deschis, din intamplare. Atunci am vazut pagina . Am inceput sa citesc; randurile fugeau unul dupa altul si nu-mi convenea deloc ce aflam. Nu-mi convine nici acum. Dar, am invatat, in timp, si incerc sa aplic teoria ca, fiecare este liber sa spuna ce vrea. Pana la un punct. Sa nu lezeze libertatea celuilalt. Sa nu intre cu bocancii in sufletul lui. Bine zis; cati isi curata noroiul de pe incaltari inainte de a intra undeva?
Pe pagina revistei , patronate de un nume important, un domn zice ca de cand a aparut internetul, cel mai bun lucru este ca" nu mai umbla dementii pe strazi", nu-i mai agaseaza pe cei din jur cu tot felul de probleme. Stau in fata computerului ore intregi si isi dau cu presupusul in aproape orice problema, scriind comentarii. Milos din fire , nu stie ce sursa de trai au vietuitoarele cu pricina, dar adauga , zeflemist, ca scriu intr-o zi mai mult decat un ziarist.
Si cum nimic nu este intamplator, vorba cuiva, dupa ce arunc revista , ca sa nu-mi mai fac sange rau, plec sa iau o gura de aer proaspat, intr-o " vizita"- pe blogul unui brasovean, pentru care am tot respectul. Este un jurnalist prestigios, un observator caruia nu-i scapa nimic din realitatile orasului pentru care , pana deunazi ne invidiau vecinii.Viata sociala a urbei , in care strainii vin nu doar pentru cerbi , este zilnic " prinsa " in imagini alb/negru, cu mult simt civic si cu implicare serioasa. Pe blogul dumnealui am aflat- si nu este pentru prima data- o initiativa deosebita"Un leu pentru Biblioteca". Biblioteca Nationala a Romaniei. Asadar, un brasovean cheama la solidaritate nationala pentru ca " monumentul neputintei " noastre sa-si redobandeasca forta de edificiu national, cultural, simbolic, dar, mai ales , fizic.
Si pentru ca inca era devreme, m-am mai oprit in fata unei case, ale carei ferestre erau luminate. Pe blogul unei tinere bucurestence, se dezbatea tema; "Romania, marita-te! ". Se adunasera peste 100 de voci. Ca la " Junimea". Atmosfera fierbinte. Discutii serioase. Tuturor le pasa. Da , le pasa de tara sta , imbracata in ie. Sunt ironici. Necrutatori. Dar nu patimasi. Sunt decenti. Spun ce au pe suflet. Si cred in ce spun.
M-am simtit mandra ca fac parte din generatia parintilor unor tineri care scriu pe bloguri ce simt, comenteaza teme create de realitate, au talent, umor, inteleg si respecta libertatea.

luni, 16 februarie 2009

extemporal

stiai ca:
. daca ai o casa de sticla , nu trebuie sa arunci cu pietre in usa altuia?
. pe vreme de furtuna , nimic nu merge bine?
. fetele bune ajung in cer, iar fetele rele ajung unde vor?
. orice om trebuie sa aiba un loc unde sa se poata duce?
. tacerea este o forma a ispasirii?

duminică, 15 februarie 2009

turnu 'babel

Un alegator i-a dedicat celei mai frumoase portocale turistice , selectata natural, de la Darwin incoace, 6 versuri. De ziua indragostilor. Finalul este apoteotic..spre tot ce-i bine si truditi/ Pe noi daca ne iubiti. Un fotbalist a lesinat. In maternitate. Ninge. Pe ici- pe acolo..Daca nu ploua . Pica. Mai intai un mol. Paznicii au fost prinsi. Jucau baba-oarba. Se poarta cagula. In interior. La case . De schimb. Inca nu avem un spargator celebru. Demn de un roman..Nici in cosmos nu mai e de trai. S-a ales praful. S-au intalnit doi sateliti. Vorbeau limbi diferite.

sâmbătă, 14 februarie 2009

la orice ora

O poti lua cum vrei: daca esti nelinistit/indragostit/abandonat/refuzat/asteptat( iubit/logodnic/sot/partener de(a)faceri) si-ti place s-o surprnzi placut pe Ea, musai trebuie sa crezi ca astazi nu este o zi oarecare;
Daca nu indeplinesti nici macar una dintre conditiile de mai sus, trebuie sa accepti ca astazi tot este o zi si, pentru ca ar trebui sa fie zi libera, poti citi cateva poezii. In gand. Sau soptit.

Iubitei mele
Tudor Arghezi

Printre copacii morti de vremi,
Pe stratul frunzelor cazute,
Peste cararile pierdute,
M-ai tot chemat si ma tot chemi.
Dar azi, cand dorul ma usuca,
Nu pot la piept sa te mai strang..
Fiind iubire- ai fost naluca..


Cantec in doi
Lucian Blaga
Si vine toamna iar,
Ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sa gustam
Cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
Brandusile ardorii
Sa infloreasca iar in noi
Si-n toamna –aceasta de apoi.

Doi suntem, cand cu umbra lor
Ne impresoara-n lume norii.
Ce ganduri are soarele cu noi-
Nu stim, dar suntem doi.”

Dupa o cununie la -21 de grade, totul se dovedeste a fi perfect

de Mircea Cartarescu

"in capot mov cu ape
cu funda galbena-n par
of, cri,
cat de aproape esti de adevar!

pisica, iubita, sotie
in papucii pufosi
of, cri-cri,
din Coran si din Bosch

tu vii,
vii sa-ti lipesti de mine palmele sidefii...
e atat de bine, of Doamne
atat de bine cu tine!"

joi, 12 februarie 2009

ninge!

Saniuta, fularul si manusile, plictisite de atata asteptare, se retrasesera, cuminti, in debara.
Derdelusul a plans , cat a plans, apoi si-a topit lacrimule in baltoace mici. Din cand in cand, cate un copil, scapat din mana bunicii, isi mai facea de joaca, improscand , cu picioarele, stropii de apa murdara.

Padurea a renuntat sa mai astepte plapuma fagaduita , a invatat si ea , cu timpul ca, prea putin din ce se promite toamna , se implineste vreodata; in cateva nopti, degetele noduroase de tei si de carpeni i-au inghetat pe la incheieturi. Stratul de frunze, zbicite de vant, abia ii mai acopera trupul mare, greoi. O inteapa reumatismele; nu are trimitere, asa ca , renunta sa se mai inghesuie prin vreun spital aglomerat; are si niste restante de achitat veveritelor care au mai distrat-o si nepoteilor care au salutat-o in vacanta scurta, dintre semestre.
In cateva randuri, ca in vremurile de campanie electorala, niste raze firave i-au infiorat usor crengile.In rest, tacere…

Si , cand nimeni nu se mai astepta, inca de cu noapte, EA a renuntat la mandria de cucoana infumurata, cu nasul pe sus si cu capul in nori, si-a suflecat manecile , a scos sita din covata si, minunea minunilor! A inceput sa cearna. Fara sa-si mai faca socoteli- las-o incolo de criza, ce restrictii, ce consum moderat?
In cateva ore, a dereticat prin toate cotloanele, alb, alb peste tot..

Mesteacanul, surprins fara caciula, i-or fi ascuns-o vrabiutele alea jucause pe undeva, isi trece cate un deget prin pletele umede, bogate. Este un adevarat Domn, cu haina asta noua.Trage cu coada ochiului spre aleile dintre blocuri , ingaduitor cu ceata de copii, care au lasat si lectii, si calculator , in schimbul bataii cu bulgari. Ninsoarea i-a scos afara.

Este iarna ! iarna adevarata, cum n-au mai vazut demult poetii( nici edilii).

miercuri, 11 februarie 2009

reteta


Nu se poate sa nu-l stiti..l-ati memorat la ora de limba latina- sa va imbogatiti carnetelul cu maxime , ori chiar sa luati niste puncte in plus la nota , daca profesoara era mai cu dare de mana. Este, ati ghicit : Carpe diem!

Astazi ceva m-a convins nu numai sa cred in el, il uitasem ratacit pe undeva, ba chiar sa-l trec pe lista prioritatilor. De ce? uite pentru ca tot vorbind atat de necazuri, ajungem sa le atragem, ca un magnet.

Filozofii , cei de care stim din anii de scoala, spun ca trebuie sa ne schimbam atitudinea fata de noi ins(i)ene, daca vrem sa ne fie bine.
Bunaoara Manfred Hinrich, nascut in 1926, filozof german, ne recomanda sa ne facem zilnic un bilant al momentelor fericite, fericirea pe termen lung depinzand de frecventa clipelor fericite- nu de intensitatea lor. Nu este obligatoriu sa retinem numele domnului respectiv, ci doar sa-i aplicam recomandarea.

Daca si numai daca, n-am avut parte intr-o zi de clipe fericite, ne ducem la filozoful francez Rene(nu iese cu accent) Descartes, care , in urma cu cateva secole, Doamne , de cand se tot cauta fericirea! spunea ca „ fericirea este o decizie”; adica, in loc de „ nu ma place” x( nimeni, soacra, nora, lumea, sef(a)ul, bloggerul Y, doamna de la administratie etc.), ne luam inima in dinti si recunostem ca” nu trebuie sa ma iubesca toata lumea.”

Si uite asa, nu mai este nevoie nici sa se cumpere inimioare rosii, legate cu fundite roz, ca oricum , valentine's day a fost adus clandestin.

P.S.
O plantuta pe care am primit-o in dar de martisorul trecut, asta da sarbatoare neaosa, s-a gasit sa infloreasca, asa, chiar astazi.

Sa zicem ca este o clipa fericita!

marți, 10 februarie 2009

judecati

Vocea unei persoane publice de gen feminin, cu sonoritati de fier, manifestandu-se in legatura cu cenusia noastra viata cea de toate zilele, conchide ca lucrurile se intampla " ca-n poezia aia a lui zdreanta, unde egalitatea nu este pentru catei".

luni, 9 februarie 2009

intre

Daca esti tanar(a), ai aripi, vrei sa zbori, chiar te inalti, crezi, faci, ( mai ) gresesti, o iei de la capat, spui si altora, fara sa-i superi, faci si ce aveau ei, in fisa postului, vreo cativa te lauda, de voie, de nevoie, altii te injura, susotesc, se intereseaza- cine esti, de unde vii, ce scop ai, al cui loc vrei sa-l ocupi, ce pile ai, cine te sustine, intr-o zi, chiar cand credeai ca toate sunt bune si frumoase, constati ca unii hotarasc sa ti-o faca, vorba cuiva, cand ti-o fi lumea mai draga.
Si chiar ti-o fac.


Daca nu ( mai) esti chiar tanar(a), ( inca) mergi fara baston, nu te plangi, nu ceri ajutor, citesti, cu sau fara ochelari( de cal),vorbesti, nu porti placa, nici peruca, inspiri flowerbykenzo, n-ai surzit, privesti soarele si norii, fugi de serpi, dar iubesti porumbeii, ( mai) ai vreo opinie, cand se lasa tacerea, te imbraci( inca) in culorile inceputului de toamna, traversezi pe zebra, ( mai) iesi la un spectacol, la o conferinta, plimbare etc., zambesti cand ti se vorbeste frumos, spui multumesc , scuza-ma, poftiti, va rog, sa stii ca despre tine este vorba cand auzi, fara sa vrei- ia uite a(l) dracului, aia cu coasa il(0) cauta pe acasa si…

………….uneori, a nu face nimic pare a fi cea mai potrivita solutie.

sâmbătă, 7 februarie 2009






LA MULTI ANI!





Este ziua VARSATORULUI meu!
Cunoscutii ma intreaba adesea ce mai face frumosul cel mic.
Cat de repede fuge timpul...

joi, 5 februarie 2009

esente

"Cand un copac e smuls din radacina,
desprins de sevele ce-l inaltara,
ori se usuca, ori, in timp de vara,
se- aprinde cand e arsita haina".

Michelangelo

miercuri, 4 februarie 2009

de ieri si de astazi

Intr-o vacanta de vara, calda peste masura, am plecat din Busteni, unde aveam un bilet de odihna pentru 3 saptamani, la Brasov.
Gazde ne-au fost un recunoscut profesor de matematica, ruda mai indepartata, si sotia dumnealui, o mare Doamna , cu accent nemtesc; pe atunci se folosea apelativul tovarasa. Ne-au insotit , pret de cateva ore, prin oras.

Apoi, Doamna si cu mine ne-am retras, departe de agitatia orasului , care in acel inceput de august parea un adevarat furnicar, ca si cum turistii straini si romani s-ar fi inteles dinainte sa se adune .
Nu mai stiu numele stradutei, nici nu cred ca as mai recunoaste locurile, n-am avut niciodataun prea bun spirit de orientare. Am ajuns intr-un loc cochet, elegant, linistit , numai pentru femei. Era ora la care , cele mai multe, daca nu plecasera in vacanta, se intorceau de la munca.
Acolo , am baut cea mai placuta cescuta de cafea si am mancat cele mai delicioase feliute de chec, pe un fond muzical asortat cu mare grija. Nu-mi venea sa cred ca ma aflu intr-un spatiu romanesc- totul parea decupat dintr-o revista straina, chelneritele, aparitii simple, atente, fara cutele de pe fata , cu care eram obisnuita in orasul meu, cu zambete absolut naturale, nu de circumstanta, completau atmosfera calma si destinsa a acelui colt de lume.
Am mers apoi la magazinul de muzica, de unde mi-am cumparat "Balada pentru Adeline". Cobora seara. O blandete nevazuta se lasa din munti, invaluind discret totul . Abia intr-un tarziu, ne-am putut rupe de farmecul orasului si al oamenilor.
De cate ori am ascultat apoi discul, am reconstruit in minte imaginea acelei zile speciale , prin frumusetea locurilor de care imi amintea, dar si de lumea, cumva altfel, fata de cea pe care o stiam, chiar de la Busteni, statiune foarte solicitata in acei ani.

Aseara, ascultand atatea informatii si vazand la televizor o multime de imagini cu ultimele intamplari din orasul pe care il pastrez in minte, am incercat un sentiment de tristete.
Nu vreau sa fiu patetica, dar nu pot sa nu ma intreb, cu multa durere: ce vor oamenii , unii de la ceilalti? cui foloseste atata ura?

duminică, 1 februarie 2009

cam asa

Retrospectiva saptamanii care tocmai a incheiat prima luna din an este cetoasa.
Cenusie.
Criza are tentacule lungi, inconvoiate. Ca niste carlige. Un criminal si-a schimbat lentilele. De contact. Operatia, inceputa in urma cu mai bine de un an, nu este vindecata. Cocaina este pentru bogati. Se cauta pustoaice . Pardon. Pusti. In portbagajele masinilor. Dar si pe bancheta din spate. Guvernul face bugetul . Cu pixul. Copiii fac oameni mici. De zapada. Leul naparleste. Niste domni il frictioneaza cu infuzie de coada-soricelului.Magda si-a schimbat oja. Si incuietoarea. Televiziunile fac grafice. Si ard gazul. De la rusi. Acolo se duce si Elena. Gheorghe. Are croitoreasa meseriasa. Elevii sunt in vacanta. Ministerul Doamnei le-a luat temele. Le-a dat de lucru sefilor de cabinete.

Asa vad eu. Dupa ce mi-am gasit ochelarii. Au lentile progresive.