marți, 29 septembrie 2009

nebuna

Apare dimineața devreme. Sau pe înserat. De nicăieri. O recunoști după mers, mai mult o vedenie.
 Nu te speria!
 În urmă cu-nu-se-știe-câți-ani, era tânără și îngrijită, soră medicală, femeie la casa ei, așa o știau unii.

 Într-o vreme, mâna o turmă de căprițe, cineva îi plătea  să le pască prin poienița de sub pădure.
Acum este doar o nălucă. 
Fără privire.

În cele două adâncituri de sub sprâncenele fără culoare pâlpâie, din când în când, o luminiță. O clipă, și dispare.
 Poate că va fi mângâiat și ea vreodată cu lumina ochilor copacii, iarba, cerul și norii.
  O recunoști după haina lungă, soioasă și peticită, strânsă cu un bici de  sfoară pe lângă trupul firav.
  Fie noroi, arșiță, ori zăpadă,  lasă urme adânci târându-și bocancii soldățești, grei, ca și viața ei. Nu-ți poți da seama dacă vreodată au fost noi, sunt o parte din ea. 
Bocancii, haina și femeia par a se fi născut odată. În ghetele alea butucănoase, picioarele se mișcă, parcă, singure. O duc spre containerele de gunoi, presărate prin cartier.
O cunosc și câinii vagabonzi, trăiește cu ei într-un fel de camaraderie tacită. Se adună lângă ea  fără să latre, cum se întâmplă atunci când apar alți scormonitori. Cu bățul ei noduros,  femeia  caută; uneori  se întâmplă să aibă noroc. Îndeasă grăbită în sacul plin de pete, obosit ca și ea, un colț de pâine uscată, o haină,  un pahar ciobit, apoi  dispare.
Ca un animal hăituit.
Unii trecători ii aruncă în treacăt uitături grăbite. Alții nici n-o iau în seamă. Toți îi spun Nebuna.
 Nu-i pasă, de ce i-ar păsa?
 Viața ei? o goană veșnică. 
Cine are timp să se întrebe unde doarme, dacă doarme, când se odihnește, dacă are timp pentru asta.
Vine, caută, găsește sau nu, își saltă sacul peticit și dispare. 
Este doar o nălucă.

luni, 28 septembrie 2009

de toamna!




Este vremea retzetelor. De tot felul. Pai daca lumea vrea sa afle una/alta, cum nu sunt egoista, dupa ce am incercat si mi-a izbutit, ma gandesc sa „ dau mai departe”. Sa fim intzeleshi- si eu am aflat respectiva , na , ca nici nu shtiu cum sa-i zic- cineva ii spunea prajitura, altcineva a numit-o fel de mancare. Eu spun ce-am facut si ce-a ieshit. Ca n-am murit se vede. Ca mi-e bine se deduce.
Ashadar, am luat un kg. de cartofi albi- daca sunt micutzi , cu atat mai bine. I-am curatzat si i-am fiert. Cu un praf de sare. Dupa ce s-au racit, i-am zdrobit. Ushor, de asta ziceam ca sunt potrivitzi cartofiorii. Am adaugat ½ pachet de unt, 4 linguri de zahar, doua oua, vanilie, rom, lamaie rasa. Si faina , cat sa iasa o coca buna de intins. Atentzie, nu prea multa !!
Intre timp, am scos samburii prunelor- tot un kg. Prune frumoase.Din piatza. Sau din livada proprie.Le-am presarat cu zahar si scortzishoara.
Am calit ushor cateva linguri de pesmet. Dupa racire, este nevioe, din nou , de zahar si de scortzishoara. Dupa gust. Adica , se amesteca pesmetul, scortzishoara si zaharul.Nu te speria, nici eu ma omor dupa dulce. Cu prudentza.Chiar brun, daca ai.
Am intins coca , nu uitatzi sa presaratzi faina pe masa pe care lucratzi. Am taiat-o in patratzele. In mijlocul fiecaruia , am pus jumatatea de pruna. Ies multe cocoloashe. Foarte simpatice. Shtitzi cum se fac, nu este mare scofala. Ca perishoarele. Da?
Bun!!
Intr-o cratitza maricica- de care avetzi, alba/roshie/cu buline, ma rog, incapatoare sa fie- clocoteshte apa. Am pus, ushor, bulinele. Una cate una- 10 la un rand. De cocoloashe vorbeam. Am avut grija sa las capacul intr-o parte. Asha m-a invatzat Rodica.Prietena mea de la Ciuc.Si le-am intors . Sa se fiarba omogen.
Le-am scos, una cate una ,si le-am dat prin pesmet. Care pesmet era amestecat cu zahar si scortzishoara, n-atzi uitat..
Se ashaza frumos pe un platou, mai mic , mai mare, cum crezi. Langa- o frunza de menta. Sau de busuioc. O crizantema , aduce invitat(a)ul Si vin . Eu am avut roshu. Cred ca mai potrivit ar fi alb.
Nu uita fatza de masa. Este foarte importanta culoarea. Si lumina.
Ce-ar mai fi? Muzica? Sa zicem-Vivaldi?
Shtitzi ce mancatzi? Va spun eu. Galushte cu prune!
O seara frumoasa!

duminică, 27 septembrie 2009

viatza de catzel









Nu , nu este o fiintza oarecare!Dormind, are ceva de copil obosit. Cu ochii intredeschishi.Pe la pranz, este cu totul altfel.Bland, jucaush, se agatza, sare, se gudura. Vrea mancare. Eee, aici deja a aparut o problema. De la o vreme, dumnealui se face ca nu mai observa hrana speciala pentru catzei . Face mofturi.Vrea carne.Mai ales carne.De Bil vorbesc, catzelul meu.Mamaligutza? daca are branza, unt sau smantana .Paine goala? Doamne fereshte! Masline da, prune , de asemenea. Chiar si boabe de struguri. De astazi si maceshe. Le culege singur.Uite-l , este in actziune! Se lasa ushor in iarba, ras cu pamantul.Tocmai cand nu te ashteptzi,se arcuieshte ,ca un gimnast, si se arunca inainte.O data , de doua ori..Vaneaza. Greieri. Dar si pasarele neajutorate.Chiar si-a adus trofeul la usha propriei locuintze. Pene . Si fulgi.L-am certat, i-am aplicat sanctziunea de rigoare,cu ziarul. Ashtept urmarile.Este imposibil sa tzii suparare..
Capul si labutzele ii sunt roshcate. Ca de veveritza.Trupul- cafeniu, dungat.Cu vargutze sure . Parca ar fi un pui de lup. Coada? negricioasa.Cand covrig sau spirala, cand incordata –prashtie-lovind nervoasa , pamantul, ca un zbarnel. Nerabdatoare. Sau lenesha. Cum vrea el.
Ieri a fost o zi speciala. Pe la pranz, a venit veterinarul.Mic, indesat, cu o shapca in multe culori.In mashina lui .Ca de Saffari.Mi-a pus in palma doua pastilutze si sticlutzele din care , cu seringa , scosese contzinutul.In cateva secunde ,l-a si intzepat. Bil a suportat ushor.Respectivul domn si-a primit onorariul, egal cu cat ar fi primit un profesor cunoscut, in doua ore de munca,adica intr-o shedintza de pregatire cu un elev . Fara multe vorbe. Am incercat sa aflu si eu- una, alta, ce-i dau daca face temperatura, ce rasa crede ca e, cum sa-l hranim corect. El- grabit, nevoie mare!La tzara , fiecare gospodarie are, cel putzin ,un animal, asha ca duba lui colorata a disparut rapid.
Bil a suferit ca un copil. Fara lacrimi. Cu scheunaturi.Urechi blege, coditza covrig. Mai mult s-a tarat.Il durea labutza in care a fost intzepat. Masa a fost una de exceptzie, ca, de,orice fiintza suferinda este rasfatzata.
Catre seara, i-au revenit puterile. Si bucuria. A vrut insistent sa fie pus in balansoar. Si n-a fost refuzat.A facut si-o scurta vanatoare. Doar de greieri.
Noaptea s-a ashternut , grava. Cocheta, si-a prins, in par ,stele. A dat bice carului mare, incarcat cu vise. Si-a pornit la drum. In gradina, ultimele flori si-au incheiat gulerashele colorate.M-au trezit nishte latraturi puternice. Bil era disperat. Alerga in toate partzile. Dincolo de gard, i-am zarit, pentru o fractziune de secunda, trupul de hoatza, furishandu- se printre ierburi. Vulpea. Da, vulpea. Auzisem de la nishte sateni ca a dat iama prin cotetze. Bil a facut de paza toata noaptea. Cu sonorul dat la maxim.
De dimineatza i-am rasplatit osteneala. Cum se cuvine.

vineri, 25 septembrie 2009

DIVA- Marie si Marioara








Când Maria Tănase cântă, dincolo de vocea ei, inteligenţa se simte în permanenţă trează. E o inteligenţă ca un spărgător de nuci: un instrument care a spart coaja lucrurilor pentru a ajunge la miezul lor preţios.”Geo Bogza





Daca pe pamant n-ar fi suferinta si boli, astazi ar fi implinit 96 de ani. Traieste ! Dincolo de timp! Pentru ca este nemuritoare! Cine nu-si aminteste vocea ei , in galgairi de must proaspat, turnat in ulcele de lut rosu ars?
Fiica de florar din mahalaua Caramidarilor bucuresteni, a debutat la teatrul de revista bucureshtean, condus de marele Constantin Tanase. Cu pseudonimul Mary Atanasiu a aparut apoi in revista” Carabus Express”.
Cu vocea ei inconfundabila a cucerit, a iubit, a suferit, i-a fericit pe multi .Barbati frumosi si bogati i-au ashternut covoare de flori, la picioare. Insotite de cereri in casatorie. A cantat pentru celebritati ale timpului- presedintele Turciei, regele Mihai I al Romaniei , regina Elena, mama.Au ascultat-o, vrajitzi-presedintele Americii, Hoover, George Enescu, Constantin Brancusi, Andre Gide, Yehudi Menuhin. Era idolul tuturor romanilor.
Majoritatea textelor cantecelor ei ii apartzin-”M-am jurat de mii de ori”, Cine iubeste si lasa’, „Mi-am pus busuioc in par’,’Habar n-ai tu’,’Geaba ma mai duc acasa”, „ Aseara ti-am luat basma”,’ Trenule, masina mica”.’Cand o fi la moartea mea”.
A fost Masha in filmul „ Cadavrul viu” , dupa romanul lui Tolstoi. Si Anica, din „Ciulinii Baraganului”, dupa cartea lui Panait Istrati. Si Jeny Spelunca, din „Opera de trei parale” a lui Brecht. Drumul catre celebritate a fost un lung shir de hatzishuri- un concurs de miss ratat,la 15 ani, pentru ca nu era formata, desi ulterior a devenit o frumusete , alaturi de care nume sonore feminine, ale timpului, se ofileau in uitare, pe coperte stralucitoare.O familie saraca, in care toti munceau in gradina de zarzavat, pentru supravietzuire.Abandonul scolii.O idila scurta cu un medic stagiar,la 16 ani, in urma careia, dupa un avort, n-a mai putut fi mama niciodata.Lipsuri, multa munca.Privatziuni.Arest. Talent . Uriash.
Primele cantece , la radio , in 1938 , au facut-o celebra.Apoi, alaturi de Constantin Brancushi, cu care, pentru o vreme si-a impartzit iubirea, a participat la „Expozitzia Mondiala de la Paris.Dupa 19 ani,in care a vrajit lumea, intrecandu-se cu trilurile pasarilor si cu suspinul izvorului tzashnit dintre pietre , avea sa primeasca titlul de „ artist emerit”.
La nici 50 de ani, MARIA TANASE a aflat cel mai neiertator adevar- avea cancer la san. Nu s-a operat. Si-a sustzinut ultimul concert , pana la capat, desi simtea ca nu mai are putere.Sfashiata de dureri, le-a spus celor din sala ca nu mai are de trait.Vestea s-a raspandit fulgerator.
Se zice ca toti- care o auzisera sau ii shtiau doar numele- plangeau in hohote.Chiar si tziganii din mahalalele indepartate ale orashului. Peste 3 zile, privind lumea, fara sa o vada, s-a despartzit de totzi. Si de toate.. Ii avea alaturi pe batranul ei tata si pe barbatul pe care nimeni nu shtie daca l-a iubit vreodata- doctorul in shtiintze juridice, Clery Sachelarie, un boier scapatat, impatimit al curselor de cai.
Cand viatza n-a mai vrut-o in tumultul ei, lasandu-i sufletului libertatea de a urca la stele, Artista si-a dorit , in urma-i , o fantana. Undeva prin Fagarash, de unde venise mama ei.Ca semn al trecerii printre oameni. Un izvor, din care trecatorii, potolindu-si setea, sa si-o aminteasca. In navalnica ei dragoste de lume.. Fantana nu s-a construit niciodata.
A ramas Dorintza.
S-a inaltzat , peste timp, Mitul.
Danuie, neintrecut, Cantecul .
Fericirea se masoara in clipe...de tine depinde cum profiti de ele.”Maria Tanase

joi, 24 septembrie 2009

asta a fost ieri

De dimineata , mi-am vizitat niste prietene. La blog. Nervoase rau..din cauza sedintelor! Pai, sunt o rasfatzata!!!Ziua mea trecuta a fost, ce mai? Cea mai cea!
Mai intai taximetrista. Vorbareata . Si fericita , nevoie mare! Ca a fost angajata.70 la suta sunt femei. La un francez. Barbatzii au ramas cu buza umflata..In anticamera unde am ajuns , a trebuit sa ashtept ceva timp, da’ n-am vrut sa ma supar, ca aveam si carte si o revista, din partea casei. Vazand ca ma uit atent la scaunul liber, o doamna a scos repede un shervetzel, inainte de a fi inceput eu sa cotrobai prin geanta. Mi l-a dat, chiar voia sa shtearga scaunul.
Vecina ei, o persoana cu geanta doldora de acte, imi lauda rochia cu floricele. Cica ma aranjeaza , de minune, culoarea.
Mai sa fie, imi zic, ce se intampla? Parca n-as fi eu…
La ieshire, un domn inalt, cu ochelari , imi tine usha. Ies prima, uitand sa-i multzumesc.

miercuri, 23 septembrie 2009

dragoste la prima vedere










Ne-am vazut . Intr-o clipa ne-am placut..A inceput sa tzopaie.Elegant. Incoace . Si incolo.Inca este mic Adica are trei luni, gandidu-ma , ca la venire, nu putea sa aiba mai mult de doua saptamani..Mic, dar foarte simpatic.
Si-a primit numele fara mofturi.Bil. Nu are veleitati de conducator.Doar de stapan. Si de prieten.
A aparut ca din senin.Intr-o dimineata. . In magazie.Un ghem. Cat un arici. Cu urechiuse lungi . Si codita neastamparata.L-o fi adus cineva, ne-am zis.Pentru ca gospodariile vecine nu sunt prea aproape.Dormea. Sub un scaun. Ca un bebelus. Acum are si casuta. Acolo mananca. Si doarme.
Nu este mofturos. Ii plac si bomboanele.Bea lapte. Si ceai. Si-a luat slujba in primire. Cu seriozitate.
Nici cotzofana, cat e ea de shmechera, nu-si mai arata silueta de mare cucoana.Pisica neagra, cu ochi de papadie, care isi facea drum prin curte, de cate ori simtzea miros de friptura, sta dincolo de gard.Adulmeca. Atat.Niciun pas in plus. Pleaca. Asa cum a venit.Tarandu-si coada lunga. Prin iarba uscata. Bil latra si dupa mushte. A facut ordine.Doar noi, ai casei, suntem acceptati in curte.
Dar, cum viata nu este un sir nesfarsit de placeri, intr-o zi , Bil a primit prima sanctiune. Aplicata in partea dorsala. Cu ziarul. Bine, mai intai i s-a tinut o lectie . De teorie. A ascultat el, ce-a ascultat, a prins un moment de neatentie, a inhatzat doua shuruburi importante , aflate in preajma..si dus a fost. O fi incercat sa le rontaie, o fi vrut sa se joace cu ele? El stie. A aparut , spasit. Blegos. Luat la intrebari, a facut vreo cativa pasi, cu niste ochi vinovati si cu urechile pleoshtite, ca- mi venea sa-l pup. Ceea ce am si facut. Putin mai tarziu, cand ne-a condus, temator, intr-un colt al curtii. Shuruburile erau in sigurantza. Cum sa nu-i rasplatesti devotamentul? Si corectitudinea? Cu bomboane!!
Saptamana viitoare va face cunostinta cu veterinarul. Cu apa si sapunul s-a obisnuit deja.

marți, 22 septembrie 2009

din cand in cand











Bucura-te de ceea ce ai, cat timp mai poti”. Nu vorbe mari. Adevaruri marunte. De zi cu zi. De fiecare clipa.Floarea de cactus isi arata frumusetea cu greu. Intr-o luna. Traieste doar trei zile. Si moare. Lasandu-si frupul fragil intr-o parte. Ca intr-o tanguire. Adie vantul. Se coloreaza , nesteptat, frunzele. Fug, lovindu-si, in mers, ghiozdanele, copii, cu ochi mari, cat fetele. Burniteaza . Apare , fara veste,soarele. O batranica, zambitoare, desi o dor toate, iti ofera, pentru un leu, un buchetel de tufanele.Miroase a dimineata proaspata.
Viata curge. In matca ei.

Am gasit un filmulet. Cu multe , prea multe greseli. Poate , intentionat, presarate.Multi vor stramba din nas..ce mai vorbe!!Uite cu ce-si pierde vremea. Poate..O fi si asa. Doar ca, in fata vietii, deseori , nu prea conteaza cat de bine scrii. Nici cate carti ai citit/scris/prezentat.Ea are alte reguli. Aceleasi pentru toti. Textul care insoteste imaginile merita a fi citit Este, in mesajul lui, o atentionare. Nimeni nu este vesnic.


luni, 21 septembrie 2009

sa vezi si sa nu crezi










Sunt trista. Am lasat sa treaca pe langa mine o sansa extraordinara.Imi place sa fac fotografii.. dar nu pe furis. La lumina zilei. Acum 10 minute, am ratat poza care m-ar fi facut , daca nu celebra, cel putin cunoscuta. Udam florile. Vecina mea, o tanara care stinge tigara , probabil doar atunci cand doarme, pe jumatate iesita din balcon-faceti un exercitiu de imaginatie, nu cred ca este imposibil- citea. Cu cartea intr-o mana . Si cu tigara in cealalta.Ne cunoastem din vedere, asa ca n-am indraznit, nici sa-i cer permisiunea s-o imortalizez, ca poate cine stie ce replici as fi primit, nici sa fiu un(o) paparazzo.
Sa fi escaladat balconul? In cazul asta, trebuia sa ma pozeze si pe mine cineva.
Ce mai? Inca o cauza pierduta.
Macar am aflat ceva- fumatoarea asta inraita citeste. Si nu oriunde.In aer!In afara balconului.
O fi vreo explicatie? Uite, la asta nu m-am gandit niciodata..

duminică, 20 septembrie 2009

poveste de duminica













Dimineata si-a scos din lada ei de zestre strai de ceata stravezie. Cu brate lungi, amagitoare , de amanta stiutoare, inlantuie nucul din curte. Saracul, de el, nu poate riposta. Isi tine roadele in coji. Si frunzele , in varful degetelor.La picioare, jertfa de uitate domnisoare tarzii, cu fata trista, in batiste mov. Si in potire albe. Mari cat palma.Cu fire de roua rece in plete.
Imi vine in minte un nume drag. Si poezia lui cu miros de fructe coapte.

GHEORGHE TOMOZEI-
POVESTE
„Dacă Para s-ar da peste cap/de trei ori, dintr-o dată/s-ar preface neapărat/într-o gingaşă fată./
Mărul domnesc de-ar face la fel/o odraslă de crai s-ar ivi,/cu păru-auriu şi tras prin inel/,logodnic al fetei din miazăzi./
Naş le-ar fi Pepene împăratul,/cu-mpărătiţa lui Nuca,/fiica lui cneaz Gutuie Întunecatul/cu barba cât e uluca./
Strugure ar fi vornicel/care nimeni nu e să-i semene,/neştiind să aleagă, de fel,/pe cea mai frumoasă dintre Cireşele gemene./
Floarea-soarelui, ca soră-a miresii/ar îngriji de pocalele goale/şi de podoabele mesii:/frigărui şi sarmale./
S-ar chercheli Dovleac logofăt/rostogolindu-şi chelia, ici-colea/şi n-ar mai şti drumu-ndărăt/pân’la muierea lui, Fasolea…/
Vezi câte minuni în poveste încap/şi cum s-ar nunti până-n zori,/dacă poamele s-ar da peste cap/de trei ori?”/

sâmbătă, 19 septembrie 2009

asa si altfel







Vreau sa ma bucur de partea plina a paharului. Zis si facut!Cu o cafea buna.Si un mic dejun prelungit cat se poate- uite ce frumos isi leagana mesteacanul cerceii de frunzulite argintii! Imi trimit gandul la seara aceea superba din piata Massena. La dupa-amiaza din micutul Caorle, cu stradute pe care se inghesuie casute ca de turta dulce, ce ferestre dand direct in strada.Cu femei grase, tricotand , linistite, pe bancutele din mijlocul drumului, alaturi de barbatii lor, rosii in obraji, band bere neagra, din halbe mari , aprinzandu-se in discutii despre cat de mari pescari sunt.La superbul apus de soare , vazut de pe vaporetto, la Venetia.
M-am trezit cu gandul sa citesc poezie. In mare parte , am si reusit- Puskin. Magda Isanos. Chiar am ales un poem , care mi-a placut.
Chestia este ca hodoronc-tronc! Mi-am amintit ce mi-a scris cineva, de ziua mea. Eu am zis atunci”imi tai o felie mare de bucurii, iar voua, adica cei care treceti pe aici, cate una de tort. El zice ca, sigur, crede, dar ca, dincolo de de asta, lucrurile stau cu totul altfel. Si…nu greseste.
Ca uite, citesc eu poezii, dar am uitat aparatul de radio deschis si, gata, s-a rupt firul, iar imi vin in minte grozaviile saptamanii , care, parca, nu se mai termina .Ca prea a fost aiurea.Poti sa spui ca nu te uiti la tv , ca nu citesti presa. Bun! Asa sa fie! Ce te faci, ca lumea cu care , vrand /nevrand , ai de-a face , stie tot? Si se comporta ca atare. Auzi-persoane cunoscute- artisti, parlamentari, ziaristi- sau anonime, pana ieri, vin, spun/plang/rad/ scuipa/arunca unii intr-altii cu noroi si pietre.Fara pic de jena. Ca intr-o mare si deschisa mahala. Nu mai conteaza ca sunt frati/mame/tati. Ei raspund intrebarilor puse de niste indivizi ajunsi, Dumnezeu mai stie cum, formatori de opinie.
Ploua cu masini si case, pe care le primesc unii, in ale caror locuinte suna telefonul, pana ii scoala din somn, ca sa li se ofere, in schimbul unui sms , cadoul de milioane.Parinti , intorsi , in graba, din tarile pe unde isi cauta un ban , vin si plang, cerand ajutor sa-si gaseasca fetele fugite/rapite/disparute., in vreme ce, la un pas , canta lautarii si lumea joaca pandelasul.O beizadea este ( rerere)descoperita ca are o banda de hoti de carduri, raspandita in toata lumea, in timp ce, de la tatal sau, se asteapta impartirea dreptatii. Unei pensionare, care a indraznit sa intrebe cat o sa mai sufere din cauza banilor putini, i s-a raspuns” v-am dat”..un maruntis, acolo, cat sa-si cumpere un antinevralgic.
Nasterea, botezul, nunta,plapuma,baia, divortul, moartea nu mai sunt personale. De atata transparenta, ele au devenit un circ. Continuu. „ ce-ati simtit cand vi s-a spus..?,” ce parere aveti, trebuia sa moara?, „ unde erati , cand ati aflat vestea?”.
Nu mai exista intimitate.
Momentul meu poetic a sfarsit , spargandu-se in bucatele.Si uite asa, am ajuns, tot la partea goala a paharului..
p.s. las poezia promisa!!!
Magda Isanos
Barbatul
Umplând încaperea si inima toata, barbatul veni de-afara, din zloata;glasul lui mare facu sa se sperie focul.Suduia lepadându-si cojocul.Parc-ar fi un stejar stufos, gândii în taina, dar era frumos.Se supara si-ndata râdea.Acum-am sa-l fac sa nu mai poata pleca.“Tu esti subtire si agera ca o nuia, îmi spunea uneori, esti plina de ghimpi si de flori;teme-te de mâna mea, c-ai sa mori…”Puterea izvora potolit, din bratele si pieptul lui dezgolit…Doamne, fa-ma ca Dalila, vicleana, când o da geana prin geana, sa-i aflu taina si sa-l robescvisului meu pamântesc.

vineri, 18 septembrie 2009

strada





Se desprinde brusc de agitatia orasului , lasand deoparte forfota obositoare. Se mai uita o data inapoi , spre turla stralucitoare a bisericii , ca si cum i-ar parea rau ca trebuie sa plece singura. Isi face loc printre randurile de castani si de tei.

Isi trage sufletul si porneste spre padure . Incet. Are timp .Tot timpul din lume..N-o mai dor dalele . Spalate de ploi , stau cuminti , la locul lor. O supara totusi asfaltul , din care i s-a croit fusta lunga. A fost mereu o cocheta. Ar vrea sa-si ascunda , cumva , bucatile , mari, inegale , cu care i-a fost peticita haina.
Nu-si arata supararea , pastreaza ceva din aerul ei , calm, de odinioara.

Stie atatea .Cunoaste fiecare casa. La inceput erau putine. Mari si mici. Acum sunt multe. Inghesuite. Ii place ca toate au gradini cu flori.Ca pe vremuri.Ofteaza..
Nu. Nu are motive de tristete. Este o rasfatata.
Dintr-o gradinita ,ii zambesc, de peste gard, in snopi , crizanteme bucalate. Si bumbi pufosi de tufanele, intr- o perdea albastra , de zorele.



Isi face curaj si , luandu-se la intrecere cu un grup de copii pe role, trage o fuga pana sus , la schit, lasand in urma Palatul copiilor.Ii vede , in treacat , pe micutii veniti cu invatatoarea lor , la un concurs de desene. O sa-i coloreze fusta cu printese, castele si zmei.

Schitul se ridica singuratic, pe costisa , inca verde a tapsanului. Il priveste indelung in lumina asfintitului.
Isi face cruce in gand, lasand cateva masini sa treaca intr-o goana nebuna si , dintr-odata , o cuprinde un fel de teama.
Se lasa, ca o manta neguroasa , noaptea.Pasi rari se pierd catre oras .Se domolesc potecile . Copacii isi astern capatai ramurile .

Simte o intepatura intr-o coasta -picamarele i-au spart asfaltul , lasand o groapa , cascata ca o gura hidoasa , stirba.
Ocoleste rana deschisa si , suspinand , se intoarce printre casele care si-au aprins lumini colorate in ferestre.

Alege un loc retras , intre doi castani batrani , aduna un brat de frunze moi,cat sa-si poata sprijini capul .
Intr-o curte , un caine ragusit isi cere suparat cina intarziata.

joi, 17 septembrie 2009

mereu in schimbare

Ma uit la televizor. Cand vreau. Bunaoara , aseara. Multi ca mine vor fi asteptat emisiunea de pe’ Realiatea’. Asa cred. In ce ma priveste, speram sa aud/vad/inteleg cum este cu schimbarea,am auzit cuvantul asta de atatea ori in ultimii ani, ca nu prea mai pot separa, de multe ori, ce este real, de ce este imaginar, ca intr-un teatru absurd.
Cum ziceam, ma asez frumos in fata televizorului. Ca sa nu-mi uit vorba, stiu din experienta , iar deschid paranteza, cu speranta ca nu ma vor certa prea rau doamnele, ca unde sunt multe persoane de genul feminin, mai devreme sau mai tarziu, dialogul se transforma in cor. Pe toate vocile. Indiferent de priceperea dirijorului. In privinta asta nu m-am inselat.
Neasteptat, doamna care conduce scoala noastra , in toata fiinta ei, a avut niste sustinatoare grave, atat din presa , cat si din invatamantul universitar, care au citat-o la fiecare vorbulita.Dumneai a fost zambitoare, ca un cosulet cu mere, pere si ciorchini, asezonandu-si toate propozitiile cu eternele subiecte: ‚competente”, „curriculum”, „inspectorate scolare.”Cu multa finete.Da bine.

Mi-a placut si am inteles punctul de vedere al doamnei profesoare de limba romana, din invatamantul preuniversitar, nu pentru ca avem aceeasi meserie, ci pentru ca vorbele dumneai reflecta o realitate dura. Da, este o inflatie de note mari, ceea ce inseamna mistificarea elevilor , a parintilor, a societatii in general. Neadevarul, falsul si , de ce sa ne ascundem dupa deget, coruptia incep de la varsta frageda. Pentru ca sistemul este gresit construit. Accentul cade pe NOTE. De aici, tot circul- tezele cu subiect unic sunt evaluate de catre profesorul de la clasa, care le’ umfla’, din mai multe motive- sa arate ca el este mai tare decat colegul care are in clasa elevi de 5 si de 6, sa justifice rostul meditatiilor, sa primeasca si el, saracul, niste puncte ca sa poata obtine salariu de merit/gradatie etc.,scoala sa fie citata fruntasa, directorul sa fie multumit, inspectorul laudat, parintele mandru de copilul lui, zecist.Ce mai? Lantul slabiciunilor..din nefericire.

Modul raspicat al doamnei profesoare de a- si exprima opinia a starnit revolta celorlalte persoane. Am fost uimita sa constat cat de mare este teama adultilor ca vor fi stresati copiii, daca invata. Daca dau examene.
Cum sa existe competente fara cunostinte? Si cum sa-si dea dea seama un absolvent al unui nivel de scoala , care ii este valoarea, daca nu trece printr-un examen?
Este mult prea mare, spune doamna profesoara , coeficientul de 50 la suta din media de admitere in liceu, rezultat din notele din gimnaziu.Si argumenteaza.
Este foarte bine, i se raspunde...
Auzi! comunicare, spune doamna ziarist, specialista/ specializata sau cum s-o mai fi numind, in probleme de scoala, aratand protector catre reprezentantul jun” tanarul elev”, dornic de note mari ",sa stie si el, doamna profesoara, la sfarsitul liceului, sa lege doua vorbe. Cu subiect si predicat". Bravo! Halal scoala!
Pai daca este asa, de ce au mai consumat ziarele tone de hartie si de cernelala vorbind de” scoala de tampiti, succesuri, eu care este, misogin de femei "etc.?

Jos palaria, domnule profesor Miclea!
Piata muncii este volatila. Scoala trebuie -doamne, de cate ori am auzit asta- sa pregateasca baza, foarte serios.Absolventul trebuie pregatit sa se integreze bine, temeinic. Da. Dar vorbiti de bani. De constiinte. Nu se mai leaga. Proiectele dumneavoastra suna atat de bine! Cum iti veti schimba pe profesori?
Credeti ca vor renunta doamnele invatatoare la culegerile in care au adunat cele mai grele probleme, cele mai stupide texte, pentru care au primit atatea laude? Sau vor renunta profesorii la a dicta caiete intregi elevilor? Vor renunta elevii la descoperirea celor mai curioase modalitati de copiere? Si cate altele..
Mai bine nu ma uitam la televizor..Noroc ca am citit pe blogul lui Sergiu, un tanar plecat in Canada, ceva foarte interesant. Despre scrisul la calculator, fara sa te uiti la taste. El vorbeste despre cursuri optionale , care ajuta la crearea de strategii realiste in orice domeniu. Invita sa te uiti in gradina altuia, nu sa-i vezi capra murind, ci sa inveti cum a facut el , de a ajuns cu niste kilometri inaintea mea, a ta, a multora.

miercuri, 16 septembrie 2009

un timp, laolalta




Cineva mi-a cerut o definitie. Despre prieteni. Si prietenie. De ce definitii?Am adunat crampeie de ganduri.Rand pe rand..In zbor. L” un om intre oameni ”.Atat de fireasca! Directa. Dar discreta.Lirica si speciala.Intr-o zi, niste intrusi i-au spart linistea. Cu pumnii. S-a intristat. A plecat. Pe masa- cateva foi. Cu parfum de levantica.
Apoi A. Melancolica.Si delicata. Cu o povara. Greu de dus. Din cand in cand, pe varfuri, bate in fereastra. Vede, asculta si se retrage. M- cu neuronii flexati.Cu o tolba de povesti frumoase.De demult. Unele de la mama ei.Intr-o zi, s-a suparat.A plecat. Fara vreo vorba. Cam in acelasi timp cu ea, L.Avea niste cataplasme..fierbinti.In rosu si negru. A fugit, lasand usa deschisa.Nu stiu pentru cata vreme. G(l)Artista. Stii cum sunt artistii.Copii mari. Cu inimi si mai mari. Cu drumuri lungi. A. Nicidecum ultima.Poate chiar prima.Mirari. Si multe intrebari.A prins-o, in zbor, iubirea. De vara .Lipicioasa.. Cu cirese roz. La urechi. Si cu albastru . De valuri. Trece, in cercuri largi, pescarusul. In zori.
Sau pe inserat.
Raman intrebari- mai avem prieteni? Sau doar iluzii?Unde si cand gasim raspunsuri?

luni, 14 septembrie 2009

"doamna melopeelor"

Am simtit-o furisandu-se pe drumeagul din spatele gradinii.A intrat tiptil, in lanul de porumb. Ii place fosnetul,dar o cam deranjeaza frunzele taioase.
Si-a prins in cocul rebel ultimele flori de camp- nici prea tanara, nici ridata.Zvelta, cu obraji de mere coapte, si parfum de tufanele, cu brate arse de soare, si-a pus fusta ei pestrita, in pliuri mari. Este chiar moderna!!
Isi unduieste mersul printre copaci, facandu-le , ademenitor , cu ochiul.
Ulmul nu se lasa intimidat prea usor ,isi aranjeaza haina verde pe trupul mandru si cata in sus..trec, in grupuri mici, randunele.
Visinii, mai creduli, se emotioneaza repede. Si salcamul, cat este de inalt, se agitaâă neputincios, scapand , printre lacrimi , un manunchi de frunze galbene .
Uite-o , a intrat printre flori.Unele, surprinse, raman fara ii.Li se taie respiratia.Carciumaresele, mandre, o privesc de sus. Nu se sperie cu una cu doua.
Ii zboara palaria de floarea- soarelui. Rusinata si nu prea, isi priveste picioarele, incaltate in condurii- doamnei si sare gardul , ferindu-se de un maces obraznic. Isi face culcus printre tufele de rozmarin. Atipeste. Mai are de asteptat .

duminică, 13 septembrie 2009

cu multa recunostinta




A inceput scoala.Sub semnul incertitudinii. Din noianul de imagini pe care le port in suflet, se desprinde figura intaiului meu profesor de limba romana-domnul Fulga.
Amintindu-mi-l, il asociez , involuntar, cu caietele mele de notite-niste maculatoare fosnitoare , cu foaie galbuie, aspra . Scrisul, pe tabla si in caiete, trebuia sa fie impecabil.Titlul era marcat printr-o subliniere speciala , pe care ,mai tarziu, le-am cerut elevilor mei s-o respecte. Acorda mare atentie memorarii textelor frumoase ; stiu si acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilarie”,"Ardealul".Rostirea clara, limpede , a textului isi avea partea ei de frumusete.La vremea aceea, nu stiam ce inseamna sa ai un dascal adevarat. Nici ca eu insami voi fi profesoara de limba roamna. Poate ca simteam doar , in marea mea admiratie pentru profesor. Inalt , imbracat totdeauna ireprosabil, desi venea la scoala , adesea, cu o motoreta visinie "Simpson", impunea respect tuturor-copii , parinti , colegi. Am pastrat multi ani caietul de teze din clasa a V-a. Cand, nu stiu din ce cauza , nu l-am mai gasit, am suferit .Ca dupa un dar nepretuit. Erau subliniate cu creion rosu doua sintagme. Retin ca am avut si o greseala de scriere,care nu s-a mai repetat vreodata - "incepe ai", in loc de "incepe a-i". La sfarsitul tezei , domnul profesor a adaugat:" Desi lucrarea nu este lipsita de unele greseli de exprimare si de scriere , este foarte buna. Ea anunta pe viitorul intelectual. Daca vei munci mult si fara intreruperi , vei cuceri cetatea stiintei".
N-am schimbat niciun cuvant din vorbele dumnealui , pentru ca n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea. M-am intrebat , adesea- ce voi fi scris cu mintea mea de atunci, incat sa-l fi impresionat , sa-mi scrie atat de frumos? N-am cucerit cetatea stiintei, dar mi-am facut meseria cu daruire si dragoste. Vremea fuge ca nebuna...36 de ani de munca. Nu doar la catedra. Cu copiii. Alaturi de ei. Printre ei. Au fost multi , sunt putini, deja tin de trecut. Necrutator este timpul!
Domnul Fulga isi odihneste pasiunea sub o tufa de liliac, nu foarte departe de scoala, unde am invatat.









vineri, 11 septembrie 2009

adieri

Iubesc toamna cu zilele ei in culoarea mierii topite printre frunze galbene si rosii, picurate in stropi cuminti sau repezi, cu strazi tacute si pasi grabiti spre casa, simt scurgerea vremii in blanda rotire a cocorilor, in parfumul de crizanteme, ravasite de vant..si daca este atat de misterioasa toamna, ce poate fi mai frumos decat poezia?citita in prag de seara...



Toamna,


de


Tudor Arghezi


"Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte. /
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte./
Aceeasi banca-n frunze ne-asteapta la fantani./
Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani./

Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins./
Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins. /
Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut /
Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut. /

Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii…/
Privirea intarzie pe panglicile rochii. /
Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd…/
Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert. /

Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange?/
Apusul isi intoarce cirezile prin sange./
O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut - /
Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut. /

Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data /
S-aplec la sarutare o frunte vinovata /
Sa-nvingem iarasi vremea dintr-o-ntarire noua /
Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua. /

Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata,/
Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata , /
Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat. /
Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat."



Vor trece ani,

de

Veronica Porumbacu



"Nici cupele de-argint nu-mi plac, /

nici auritele pocale,/

ci dintre toate cel mai drag/

Imi e causul palmei tale./


Vor trece ani. /

Si-nnoitoare,cu-aceeasi dragoste de fata,/

voi bea din palma ta,/

de care n-am sa ma satur niciodata./


Pe-acelasi drum,/

ca la-nceput vom dogori mereu la fata./

Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut/

pe-obrazul insemnat de viata ! /


Dar daca, in aceeasi zi, /

mi-ai da sa beau din mari pocale,/

eu, dintre toate, m-as opri /

tot la causul palmei tale." /





joi, 10 septembrie 2009

pe urmele jandarmului













Usurel..nu mi-am schimbat meseria, desi , pe la 18 ani , nu mi-ar fi displacut, dimpotriva.





Pentru cei mai multi, inseamna locul de unde marele, inepuizabilul, inegalabilul Louis de Funes ne-a alungat tristetile si nelinistile, daruindu-ne ore de ras in hohote.”Jandarmul la Saint Tropez”, „Jandarmul se insoara”,‚ „Jandarmul si jandarmeritele” sunt doar cateva dintre multele pelicule in care am vazut ,pentru prima oara, frumusetea lumii din mica asezare situata in regiunea Provence- Alpi, departamentul Var.
Astazi, miliardarii si celebritatile cauta aici oaza de refugiu de sub privirile indiscretilor.Resedintele lor proprii ocupa peste 110 hectare, iar sumele cu care isi platesc eleganta solitudine nu conteaza.Se zice ca in anii care vor veni , o vila cu vedere spre mare ar costa 70 de milioane. De euro. Bineinteles.

Tot gurile rele spun ca s-ar fi depasit cu 375 mp suprafata legala a unei piscine pentru producatorul american Luc Besson, care, in urma cu vreo 14-15 ani , ar fi achizitionat, in schimbul a 1,82 milioane de euro 100m de-a lungul litoralului. Si ca acestei proprietati i-ar mai fi adaugat 1,4 hectare.
Tot aici, M. Schumacher, in 1998, pentru 5,3 milioane de euro, a devenit proprietarul unei suprafete de 15 hectare, unde cultiva vita-de-vie.A fost foarte suparat ca a trebuit sa livreze vinul obtinut cooperativei locale.Asta , pentru ca, nu i s-a permis sa-si construiasca pivnita proprie.

Nu am ajuns in aceste locuri sa achizitionez vreo proprietate, desi…asa ca am dat o raita de vreo doua ore, am facut baie si pe plaja, cu toate ca locul unde am ajuns nu era chiar de invidiat. Am gasit o piatra Si am imortalizat momentul. Cu tot albastrul marii.

marți, 8 septembrie 2009

legenda vie



Românul este un temerar.
Dacă nu-i merge bine acasă,  ia drumul strainătății.Să-și încerce norocul.Unii au învins, alții au căzut, puțini s-au mai întors.
 De îndată ce i-am auzit numele,  m-am gândit la marele Eugen Ionesco, dramaturgul absurdului.
Henri Negresco.
  La fel de uriași, atât de diferiți!
Născut în 1868,într-o suburbie a Bucureștilor, fiul unui modest hangiu țigan,  Henri Ionesco, fiul unui modest cârciumar țigan a creat cel mai vestit hotel din Nisa, devenit, în 2003, monument istoric.
Cânta la vioară, Ca mai toți din neamul său, cânta la vioară,  era ambițios și pricepea fără efort multe graiuri.
L-a atras Parisul, pentru ca voia să se perfecționeze ca violonist. Avea 15 ani.
Fusese, mai întâi învățacelul omului de afaceri, cofetarul Capșa, proprietarul celebrei cafenele, unde se aduna spuma  Micului  Paris de odinioară.

În toate poveștile de succes, norocul se vede cam după 10 ani.
Era la Monte Carlo. Lucra în hoteluri și chiar în cazinou. Mai apoi devine directorul hotelului” Londra”, după ce fusese administrator.Cei 15 ani de acasă și următorii 10 l-au ajutat să devină un tip plăcut clientelei elitiste europene și americane, care, înainte de Primul Război Mondial, își risipea plictiseala  prin hoteluri ultraelegante.

Norocul il primeste cu bratele deschise.Se stabileste la Monaco , ca director al restaurantulti ‚Helder”, avand clienti, ai jocurilor de noroc, mari oameni de afaceri ca Rockfeller si Isaac Merrit Singer, regi si printi.
In acea vreme, in Nisa, Casinoul se reconstruia, sub conducerea arhitectului Eduard Jean Niermans. Romanul obtine postul de director general.Atrage ca un magnet lumea buna a timpului, pentru ca stie sa se poarte. Ajunge un prosper om de afaceri, iar ideea arhitectului, de a inalta un palat maret, devine realitate.Finantarea a fost asigurata de mari oameni de afaceri ai timpului.Piatra de temelie a fost pusa in 1910, iar inaugurarea s-a petrecut in 1913.In acelasi timp, romanul a cumparat multe alte hoteluri.


Hotelul Negresco’ este pentru Nisa ceea ce înseamnă Turnul Eiffel pentru Paris: un simbol, o bijuterie.
Ceea ce-i conferă originalitate este că a fost ridicat de o persoană fără sânge albastru.
Multe și frumoase povești de dragoste s-au țesut în elegantele lui încăperi: Rommy Schneider și Alain Delon și-au trăit acolo idila, Jackie si John Kennedy veneau de 3 ori pe an.
Acum o noapte într-una din camere costă 385 euro.

Sâmbătă, 29 august 2009, splendidă zi- o vizită de neuitat la Monaco, unde, nu  prea de mult  își trăia tumultuoasa viață de prințesă  americanca   Grase  Kelly, ca prințesî,prințesa  Soarele își rostogolea discul  incandescent printre  frunzele chiparoșilor.După o vizită de neuitat  la Monaco și o baie târzie în Mediterana, ne plimbam pe aleea centrală a Nisei. l-am zarit in toata splendoarea asfintitului.
Promenade des Anglais strălucea  ca un basm. Desi purtam rochii de plajă peste costumele de baie, ne-am incercat norocul.Am fost lasate sa intram.Au fost momente ce nu se pot povesti. Priveam uimite, fara sa scoatem o vorba.Deasupra nostra isi raspandea bogatia de lumina lustra de Baccarat, despre care stiam ca numara 17000 de cristale si are 5 metri inaltime.Se zice ca ar fi fost destinata tarului Nicolae al II-lea.
Ne-am cufundat picioarele in covoarele scumpe, am mangaiat cu privirea mobilierul rar, picturile si sculpturile, purtand semnaturi celebre, am admirat obiectele de arta franceza, veche si moderna, intimidate de preturile articolelor de imbracamine,expuse in vitrine.
In budoarul Napolen, am uitat , pentru cateva clipe , cine suntem si de unde venim.Am facut fotografii, identificandu-ne in gand cu personaje celebre, carora le fusesera rezervate candva incaperile prin care ne purtam pasii.

In 1914, dupa plecarea lui Henri Ionesco pe front, palatul a fost transformat in spital.Franta era pe jumatate ocupata.Lumea buna a fugit.
Cand s-a intors din razboi,romanul era ruinat. La 52 de ani, bolnav de cancer, a murit.

Astazi, hotelul si-a recucerit gloria de odinioara .Jeanne Augier, o vaduva, acum in varsta de 86 de ani, fara urmasi, si-a dedicat intreaga viata si avere pentru a impiedica distrugerea ultimului hotel independent de pe Coasta de Azur.
Cei 260 de angajati care se ocupa de ingrijirea hotelului vor fi pastrati. Hotelui nu va fi instrainat. Isi va pastra spiritul specific"Negresco trebuie sa serveasca la alinarea suferintei oamenilor si animalelor” a spus batrana patroana. Va fi donat unei asociatii frantuzesti de caritate.//
Sprijinindu-și  gândurile de regină  a nopții în cotul ei aurit, luna își despletea raze lungi, albe peste ziduri, pietre, copaci.
Mănunchiuri poleite se odihneau pe numele franțuzesc al românului, suspendat la înălțimi princiare.
p.s. imi cer scuze pentru calitatea fotografiilor- emotiile sunt de vina..

luni, 7 septembrie 2009

mit si gratie











































































Coperta era lucioasa. Abia invatasem sa citesc.” Palatul de clestar.”Cautam pozele.
Totdeauna mi-au placut printesele. Poate pentru ca fiecare printesa este descoperita/rapita/iubita de un print. Printul este bun si viteaz. Ea este nespus de frumoasa. De multe ori, lumile lor sunt diferite. Si ei sunt diferiti. Dar se iubesc, de cum se intalnesc.

Grace de Monaco, mama actualului suveran al principatului, Albert al II-lea de Monaco, actrita preferata a lui Alfred Hitchoch, castigatoarea Oscarului cu”The Country Girl, in 1954, a fost si continua sa fie simbolul elegantei. Actrita americana, Grace Kelly, pe atunci, a vrajit, mai intai, in timpul unui festival de la Cannes, inima printului de Monaco. Au avut cea mai fastuoasa nunta a secolului al XX-lea.
Apoi i-a cucerit pe toti cei care au cunoscut-o.
Intr-un ParisMatch am citit , cu multi ani in urma, viata ei. Apoi am aflat despre sfarsitul tragic, survenit cand viata printesei cunostea momente tulburatoare.

Imi doream ceva... poate sa ating vreun obiect care i-a apartinut.
Am vazut locul unde s-a prabusit. Am admirat eleganta palatului in care a trait. Si catedrala in care a devenit printesa.
Am atins, cu tristete, lespedea sub care isi odihneste nelinistile..

duminică, 6 septembrie 2009

chiar s-a intamplat!







Acasa...
Dintr-o poveste!
Fara inceput. Fara sfarsit. O evadare din obisnuit , intr-un miraj simtit si trait cu toti ochii sufletului. Cu toate ferestrele deschise.
Cultura, credinta,civilizatie, istorie, natura in splendida ei salbaticie, eleganta, rigoare, distractie, mare, munte, imagini rupte din carti colorate. Casute risipite pe culmi, perdelute dantelate, obloane in culori calme, parfum, platani - mangaind ziua, iahturi spintecand marea, chipuri arse de soare, flori ca intr-un paradis. Verde si albastru,laolalta, bogatie si ruina,comert, noroc si deznadejde, fite,traditii, politica in strada, priviri ratacite, masini de lux, rochii fosnitoare, gondole, rasarit si apus. In nemarginirea apelor.
Doua saptamani.
Bucuresti, Brasov, Budapesta, Abatia benedictina-Melk, lacurile alpine Traunsee, Hallstattersee,regiunea Salzburg, Alpii Iulieni. Padova.Prato della Valle, basilica di Sant’Antonio, Piazza degli Eremitani. Milano. Castelul Ssforzesco, Corso Dante, DOMUL, Teatro alla Scala, Basilica Santa Maria delle Grazie( n-am reusit sa intru), galeriile Vittorio Emmanuele- mi-am o ferit cel mai frumos cadou la care am gandit vreodata.NICE.Saint Paul de Vence, cu a lui unica lumina, Grasse- mi-am cumparat un parfum superb, Cannes- am zabovit cat mi-a permis timpul, din nou Nice, cu trenul,-Promenade des Anglaais, hotelul Negresco- bijuterie intre bijuterii. Orasul vechi. Piata Massena, sub lumina lunii si a felinarelor.MONACO.Schimbarea garzilor. Catedrala. O nunta. Ca-n povesti. Muzeul oceanografic.Lume de vis. Monte Carlo..Cazinoul. Saint Tropez. Jandarmeria lui Louis de Funes.Plaja . Inot. Portul de iahturi.Port Grimaud. Intoarcere la Nice pe traseul Coastei de Azur..San Remo.
Torino.PiazzaCastello, Domul San Giovanni Batista- locul unde se presupune a fi giulgiul lui Isus.
Verona.Orasul vechi. Balconul Julietei. Statuia.Palatul familiei Capuleti.
Lido di Jesolo. Plaja absolut superba.
VENETIA.Vaporetto. De la Punta Sabbioni, la Piazza San Marco. Piazza si Basilica San marco, Puntea Suspinelor,Campanilla lui Giotto. Murano. Se poate fara bijuterii? Nicidecum.Burano.. Arta manuala. Splendida asezare, ocolita de curgerea vremii.
Marea. Mai verde ca niciodata. Plaja . Mai insorita nici ca s-ar fi putut.
Caorle. Casute colorate .Ca de turta dulce.Saluri, dantele, umbrelute, evantaie.Lucrate in casa.
Slovenia. Pestera Postojna. Dincolo de orice asteptare. Vorbele nu au putere. Trebuie sa vezi, sa poti simti ca in fata naturii suntem firisoare neglijabile.
La Budapesta , flgere ascutite spinteca cerul.. A venit toamna.
In miez de noapte , Bucurestiul primeste linistit ploaia.
p.s. Am multe, multe poze!!!