duminică, 28 februarie 2010

in alb si rosu

Lansare de carte. Poezie. Tanara. Si mai putin tanara. O carticica, iesita in urma unui concurs. Nume comercial mi se pare -iubirea e pe 14 februarie ( 56+1 poezii de dragoste).Unul dintre autori zicea ca titlul este simbolic. Chestiune de gusturi. Tot dumnealui spune ca la scoala nu se 'face’ poezie. Nu zic nu. Ca tinerii il stiu doar pe Nichita. Nu zic nu. Cine ar fi de vina? Profesorii ii acuza pe elevi. Sunt dezinteresati. Tinerii vorbesc de imbatranirea profesorilor. Ale caror simturi s-au tocit. Si aici este ceva adevarat. Poezia nu are varsta, cred eu. Cum nici dragostea nu imbatraneste niciodata. Tudor Arghezi si Zaharia Stancu au scris cele mai frumoase poeme de iubire la varsta senectutii. Si pentru ca martisorul este un poem in doua culori, am ales din carticica de care vorbeam doi poeti. Si lumea lor. Tineretea , ca varsta . Si tineretea iubirii tandre. Cea dintai- Cadou, de Sorin Despot/ O femeie frumoasa trebuie atinsa asa/cum la 13 ani desfaci un cadou frumos/impachetat/mangai mai intai funfa/cantaresti cutia in palme o/scuturi usor pui urechea mirosi/nu e bine sa te grabesti vrei sa te/ bucuri cu totul sa tragi usor de un/capat al fundei iar cand odata cu buclele/ai inchide si ochii ai inclesta dintii/inima parca iti impinge ciocolata/in vene/ cand desfaci un cadou la 13 ani/iti misti degetele inghetat de frica/ tremuri putin iti vine sa plangi/ ai remuscari pentru ca la 13 ani/e important sa stii/sa simti/ca meriti.’A doua poezie apartine lui Stefan Foarta-Luna lui optumbre/Unii asteapta toamna,/ eu- o doamna,/ce-aduce toamna/sau aduce – a toamna;/ea are paloarea toamnei,/ aburul toamnei,/aura toamnei,-/ ale ultimei,penultimei, antepunultimei toamne../ Ma-ntreb daca vocativul doamnei/e Doamne!
p.s. Si pentru ca poezia nu este prea departe de filozofie, am ales Vasile Conta-
'Dar ce spun e-un vis acesta, /
Caci iubita e departe../
Freamatul duios de frunze/
Imi aduce blande soapte./

Mangaieri , ce pentr-un suflet/
Ca al meu e-o alinare,/
E frumoasa noaptea asta /
Pentru vis si aiurare'. /


Poezia este sufletul intim al omului ,
Vasile Conta//Doamnelor si domnisoarelor, La multi ani!

sâmbătă, 27 februarie 2010

pentru ca

zapada acopera. Uniformizeaza. Ea stie de ce. Primavara plange rusinata. Spala urmele de noroi. Lasate de bocanci. Schimonositi de ura. Orbecaind prin baltoace statute. Regulile de scriere se invata in copilarie. Ca si bunele maniere. Filozofia nu este la indemana oricui” Se pare ca sunt oameni cari mint pentru a minti. Se poate. Acestia mint pentru placerea de a se juca cu propria imaginatie, sau pentru a-si arata lor puterea si superioritatea pe care o au asupra altuia. Dar asa ceva intalnim mai mult la anumite temperamente, pe cari psihiatria le boteaza temperamente isterice, cari plasmuiesc in imaginatie adevarate romane, pe cari apoi le dau ca traite si intamplate, pricinuind dezorientare in altii si scandaluri publice”.

Drept aceea, morala nu porunceste „ fii sincer, ci voieste a fi sincer”- Mircea Florian” Arta de a suferi”, Rostul minciunii, Fundatiunea I. V. Socec, pagina 201/202. p.s. daca mai trebuie ceva...

joi, 25 februarie 2010

tocmai

voiam sa scriu ceva. Sa povestesc cum nu-mi da pace o intamplare , care are legatura cu primavara . Cu fitele ei de rasfatata. M-am razgandit brusc, dupa ce i-am facut o vizita prietenei mele, stirista Gabi. Care este o supravietuitoare. Ea ne anunta, imediat dupa Dragobete, ca marea, adevarata fericire , conform spuselor specialistilor, care , Doamne, cat de multe afla, abia, scuze, doar , la 74 de ani se traieste. Ii spuneam lui Gabi ca eu cunosc niste persoane, putine la numar, ajunse, doar ele si bunul Dumnezeu stiu cum, la onorabila, venerabila, respectabila varsta amintita mai sus. Isi vorbesc in diminutive. Merg tinandu-se de mana. Sau de caruciorul pentru cumparaturi .Se asaza la coada in fata farmaciei, de indata ce primesc retetele compensate( cand se poate). Iarna nu pot prinde nici macar primii fulgi de nea in palma. De frica ghetusului. Asteapta sa se faca primavara in ianuarie, vorba cantecului, pe care l-au fredonat in tinerete, cand asezau sticlele de lapte la cozile din fata usilor inchise ale alimentarei . Cand ieseau din schimbul doi. Cum ziceam , dumnealor - doamne si domni- asteapta , optimisti, primavara. Pentru ciupercute, frunzulite de papadie, urzicute. Sa le ia direct de la sursa. Din parculet. Ca sa nu mai ciunteasca bugetelul incert. Aflat in scadere libera. Neanuntata. Daca asta inseamna fericire, adevarata fericire, parca tot mai bine ar fi sa renuntam la informarea stiintifica . Asa ca , eu ma intorc la vorbele regretatului Domn Octavian Paler- Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.

miercuri, 24 februarie 2010

emotii

de primavara. Cu nume propriu. Saruta-ma de Dragobete. Motto- Va ador. semnat George( Sand)- marea iubire a lui Frederic Chopin, poetul pianului, in cinstea caruia , la 200 de ani de la nastere, s-a deschis, asta seara, la Pitesti, un festival romantic. Sub bagheta extraordinarului Tiberiu Oprea, filarmonica ne-a oferit doua ore absolut speciale. Pian – Horia Mihail, cor, eleganta, rafinament, poezie simbolista pe note, haina orchestrala, in parfum de primavara.. Concertul pentru pian nr.2 in fa minor.op. 21, conceput in timp ce nemuritorul compozitor european de origine poloneza traia o a doua mare iubire’ , idealul vietii' sale, cum a numit-o pe tanara cantareata poloneza, Konstaneja Gladkowska. Mascagni, Mahler, Faure. In incheiere ‚ trei valsuri de V. Timis, pe versuri de Mihai Eminescu- Dupa ce atata vreme, Si daca..Adio. O seara cu parfum de trandafiri galbeni. Nu exista in viata decat o singura fericire: sa iubesti si sa fii iubit.George Sand

sa fie

( absolut) din intamplare , ca le-am descoperit tocmai cand ma gandeam la cu totul altceva? p.s. scuze pentru micile greseli !



marți, 23 februarie 2010

reforma ( radicala)

Sa se ridice toti cei care n-au invatat lectia pentru astazi- comentariu literar, pe secvente, partea a VIII-a, din poemul 'Calin( file din poveste)’, de Mihai Eminescu. Se ridica mai mult de jumatate din clasa. Ca sa stiu cui sa pun nota 4 (patru). In catalog. Se uita unii la altii. Se asaza. Pe rand. Ramane, speriat, un singur elev. Care primeste, in catalog, nota promisa. Mai sunt 25 de minute pana se suna. Inchideti cartile si caietele! Scoateti cate o foaie de hartie. Comentati secventa a doua din text. Unii scriu. Ce stiu. Scrie si elevul notat ceva. Cateva randuri.
p.s. S-a intamplat ieri. Intr-o scoala mare. Dintr-un oras important. Inainte de a se fi anuntat extraordinara idee cu portofoliul special al fiecarui elev de gimnaziu.

universal?

Pe la noi, medicamentul care nu da gres, indiferent cat de agresivi sunt virusii , este banul. Voi cum va tratati?

luni, 22 februarie 2010

parol!

Castig! Nu de putine ori! Nu trebuie sa se sperie nimeni. Nu sunt o batausa .. Desi, daca ma gandesc, cu niste ani in urma, n-a lipsit prea mult. N-as fi castigat. Asta era problema. E alta poveste.// Ne stim din primii ani de naveta. Cobora cu doua statii inaintea mea. Ne intalneam la cor. Saptamanal. Dirijorul , un preot batran. Prezenta o facea primarul. O matahala de om. Avea o vorba- am sa tai cu pistiriu'. Se referea la absenti. De la repetitii, spectacole, omagii. In oras , am intrat prin concurs. Amandoua. Teza in sine n-a fost adevarata problema. Punctaj foarte bun.Felicitari, bucurie. Scapam de inghesuiala de prin autobuze. De aroganta directorului. De asteptari prin statii. Pe timp de iarna/ caldura/ploi/. Ce-a urmat a fost mult mai greu.Nu ne venea sa credem. Nu totdeauna negrul pe alb inseamna pentru toti acelasi lucru. Nervi, cereri, petitii, audiente, drumuri la Bucuresti. La minister. La cate usi am batut. Cate ore de anticamera.. Cativa ani. Eu, mai putini. Am reusit inaintea ei. Pentru ca l-am invins. Da, l-am invins. Genul ala- eu tai, eu spanzur. Nu i-am 'prins' niciodata privirea. Pentru ca nu avea. Purta ochelari negri. Parca avea mustata. Asta nu mai stiu sigur. Nu-i este rau nici acum. L-am vazut prin ziare. O fi avand o suta de ani. Glumeam. Conduce o universitate. Ii stiu foarte bine numele. Nu-l scriu. Ar plange ecranul asta //. Odata pe luna, ne adunam . Jucam rummy. Castig. Prietena mea se oftica. Promite sa invete. O cred. Pe cuvant.

sâmbătă, 20 februarie 2010

demnitati

Nu este politica treaba mea. Asta nu inseamna ca inchid ochii. Sau imi astup urechile. Ce se intampla acum pare , deja, un spectacol suprarealist. Nemaintelegand desfasurarea actiunii, cum fac de obicei, cand nu am suficiente informatii despre si in legatura cu ceva, ma intorc la carte. Cartea mea preferata, in acest sens, este Eseuri. De Francis Bacon. Omul despre care s-a scris ca, de la nastere, s-a hranit cu politica.Toata viata lui a fost om politic. Iar nazuinta fundamentala a intregii sale existente a fost sa stabileasca, in filozofie si in stiinta, calea care sa –l faca pe om stapanul universului. Sa-l elibereze de ignoranta. Sa-l descatuseze de nevoi. Bacon a obtinut greu demnitatile la care a ravnit. A fost filozof- cancelar, membru al Camerei Comunelor, un umanist renascentist, om de stat, ganditor politic. Mare patriot. Am ales un fragment din capitolul’ Despre vaza si reputatie’. Vaza se castiga punandu-ti in lumina meritul si valoarea, in asa fel ca sa nu-ti daunezi cu ceva. Pentru ca unii, in actiunile lor, umbla dupa vaza si reputatie; si acestia sunt un soi de oameni despre care, de obicei, se vorbeste mult, dar pe care prea putin ii admira cineva in sinea sa. Iar altii, dimpotriva, isi intuneca propriul lor merit cand il arata, asa ca ei nu se bucura de pretuirea ce li se cuvine’. Se mai potriveste ceva? Sau adevaratele valori morale universale sa fie altele?

de primavara










Cerul zambeste. Cu lumina fruntii netede. In snopi subtiri de raze calde. Zapada plange. In miscatoare oglinzi. O cotofana, atenta sa nu-si umezeasca pantofii, cauta firicele. Printre baltoace. Vrabii guralive se amesteca in zbor de porumbei. Alb si verde ratacit, racoare si lumina, trecut si prezent. Stiut si neaflat. Regret si speranta, duiosie , mangaind amaruie dulceata. Gand si fior, poteca in hatisuri, valuri de soapte. Departe. Atat de aproape. Mai tandru cuvantul? Mai profunda simtirea? Valul este dorul marii de a saruta tarmul- Lucian Blaga



vineri, 19 februarie 2010

ar parea distractiv

daca n-ar fi vorba de scoala. Cum a fost. Cum este, mai ales. ...I-am revazut casa. De curand. Are o inscriptie. Nu m-am documentat. Cred ca are legatura cu arborele genealogic al Doamnei. Sotia . Mai mare cu douazeci de ani. De dom’Balcescu vorbesc. Profesorul nostru de fizica din liceu. O celebritate la acea vreme. Pacat ca in ultimii ani ai carierei- asta s-a intamplat demult-nu mai era ce-a fost. Noi ne distram. Asa fac toti elevii. Sau aproape toti, cand sesizeaza ceva mai socant in atitudinea celui de la catedra. Uite, scriind , ma gandesc ce distractie va fi la scoala , cand profesorii, barbati si femei, vor avea 65 de ani.Si sa presupunem ca toti ar 'preda' la aceeasi clasa. Am inchis paranteza. Odata, Romita, un coleg stabilit in nu stiu ce parte a Americii de Sud, l-a suparat rau de tot pe dom’ profesor. Nu invata nimic. Maine sa vii cu tata-tau. Adica, nu , cu muma-ta. Eram intr-a zecea. Am inteles ce-am vrut din ce auzisem. Radeam atat de tare, ca a fost nevoie sa vina directorul . Noi am reactionat cu mintea varstei. Dom' Balcescu si-a amintit , imediat , ca Romita nu mai avea tata, facuse cu el armata .. Intamplarea mi-a revenit in minte, ieri. Intalnindu-ma cu o colega . Venea de la o lectie deschisa. Dirigentie- clasa a VII-a. Cine este modelul meu in viata? Copiii au citit in fata audientei, in majoritate doamne profesoare‚ compunerile, aprobate cu cateva zile inainte. Cum era si firesc, la o lectie demonstrativa, mai scapa si lucruri intamplatoare. O fetita a spus- modelul meu este mama. Mie imi place mult de mama mea. Si mie imi place de mama ta, a completat , facand cu ochiul, profesorul- diriginte, renumit pentru poantele lui rasuflate. Pentru stilul bascalios. Nu doar in cancelarie. Copiii si-au atintit privirile spre colega lor. Care si-a plecat, rusinata, capul. Asistenta s-a distrat zgomotos. "Gandurile oamenilor urmeaza in mare masura inclinatiile lor; spusele urmeaza invatatura si parerile primite din afara; faptele lor sunt, insa, cum s-au deprins sa actioneze”-Francis Bacon "Eseuri. Despre deprinderi si educatie”.p.s. este cartea la care ma intorc, ori de cate ori am nedumeriri.

joi, 18 februarie 2010

n-am noroc

... de intamplari vesele. Zau, ca as vrea sa scriu despre lucruri hazlii. Stiu sigur ca as avea mai multi musafiri binedispusi. Nu sunt nici persoana care isi face din tristete stare de spirit. Imi trece. Compatimesc tristetea altora. Si plang. Destul de repede. O problema simpla pentru mine, in urma cu un timp, devenita , tot pentru mine, extrem de incalcita, mai apoi, m-a dus prin diverse locuri. Am cunoscut, cum era de asteptat , multa lume. De tot felul. Uite- ce spun n-am vazut cu ochii mei, dar cred . Pentru ca povestitorul este un un fel de Stan Patitu’. Noapte geroasa de sambata , cum n-au fost prea putine in ultima vreme. Omul , pocnit de o durere de dinti, careia nu-i da de leac, cu nimic din ce are in casa, urla de durere. Nu poate sa se deplaseze pe cont propriu, undeva, sa i se dea ajutor. Rude, cunoscuti nu indraznesc sa porneasca cu masina pe o asemenea vreme. Satul - la 10 km. de ‚ nationala’. Vine ambulanta, chemata de familie. Nu are voie sa-si ia insotitor. Ca nu este cazul. Ajunge la spital. Care nu are sectie de stomatologie. In sfarsit, cu chiu cu vai, se trezeste unde trebuie . La urgente. Primeste un’ hap’ injectabil. Daca are noroc, i se face si o interventie. Durerea este vaga. Apoi dispare. Ca un vis urat. Cum sa ramana in spital? Chiar nu sunt motive. Salvarea a plecat. Dupa alti necajiti. Noaptea pare nesfarsita. El ramane. Unde? Pe coridor. In frig. Pana cand? Pana da Dumnezeu si gaseste vreo posibilitate, el stie cum, sa plece. Intamplarea are un mare rol. Ninge. Viscolit. Omul se gandeste, cata vreme este, inca, amortit, la soba de acasa. Si la cei 10 km care traverseaza campul.

miercuri, 17 februarie 2010

nu doar vorbe

Daca are zile, traieste. Nu este o maxima. Desi n-ar fi exclus. Este raspunsul unui sofer de ambulanta . Tanara asistenta medicala, insarcinata in luna a sasea, impreuna cu care trebuia sa ajunga, urgent, la un bolnav, il roaga sa se grabeasca. Omul suferise un atac cerebral. Familia barbatului sunase la 112. Domnul sofer avea nevoie de tigari. Apoi de o cafea fierbinte. Trebuia sa-si anunte un prieten ca nu i-a rezolvat problema. Satul exista. In lunca Argesului. Infratit cu o comunitate olandeza. Nu se stie daca barbatul bolnav a avut putere sa supravietuiasca. Astia cu ce sa traiasca? Poate parea ciudat, intrebarea este un raspuns. O persoana , bine platita din bani publici, sa asigure ordinea, i l-a dat unei batrane disperate. Niste localnici, fara nici un Dumnezeu, i-au furat toate gainile din cotet. Ce sunt alea majuscule? A intrebat incet. Sa nu auda colegii. Domnisoara, posesoare a unei diplome universitare , la invatamant fara carti, si-a intrebat colega de birou. Completase o adeverinta. I-o refusaze seful. Numele institutiei fusese scris cu litere mici.

luni, 15 februarie 2010

anonim

Stiam sa scriu si sa citesc mai bine decat altii. Intelegeam ca povestile isi aveau lumea lor. Care era alta decat cea pe care o vedeam cu ochiul liber. Cum nu se inventase internetul, mergeam saptamanal la biblioteca sateasca. Nu ca sa o salut pe fata care imi imprumuta carti. Stiam sa aplic regula de 3 simpla, sa calculez arii, sa spun anii intre care au domnit Stefan, Mircea, Mihai,Tepes, Alexandru, Neagoe, Cuza. Auzeam de Gheorghiu-Dej. Si de Lenin. Stiam ca a fost un Decebal, ca neamul nostru a dus multe razboaie cu dusmanii.Victorios de fiecare data. Am crezut. Cum sa nu cred? Copiii invata ce li se spune. Stiam sa arat pe harta vecinii, raurile, muntii si podisurile. In ciclul II nu am intrat oricum. Printr-un examen serios. La limba romana si la aritmetica. A doua rubrica din catalog, in urmatorii sapte ani , a fost ocupata de limba rusa. Stiam si de acasa multe cuvinte. Ma invatase tatal meu, fost prizonier . Crezut pierdut de ai lui. Nu mi-a fost greu nicidecum s-o invat. Toata viata am simtit, insa, ca a luat, fara sa fiu intrebata, o bucata mult prea mare din mine. Mi-a furat din timpul in care as fi putut invata altceva. Poate ca toate au un rost. Trebuie sa ma laud un picut. O sa spun si de ce. Fiii mei m-au razbunat- fara vreo legatura cu El Zorab. Cel mic vorbeste , asa cum stie limba romana, sase limbi .Patru dintre ele, de mare circulatie internationala. Spun asta , pentru ca sunt revoltata. Nu stiu- o fi femeie, o fi barbat- dar ma sacaie. De vreo doua saptamani, imi trimite mesaje in engleza. De aseara, scrie sarbeste. Asa mi se pare. Daca tot vrea sa se faca ‚ auzit(a), ar putea sa zica ce are de zis in romaneste. Sau in ruseste. Ar fi prea elegant sa se exprime in limba care se vorbeste pe malurile Senei. Sau in fraza lui Ovidiu.

duminică, 14 februarie 2010

frunze de artar











Ca la 10 ore de zbor neintrerupt este locul unde atatia confrati si-au gasit un alt acasa, stiam . De ani multi.Unii sunt fiii unor colegi. Cativa mi-au fost elevi. Ieri am vazut , in reluare, unul dintre cele mai impresionante spectacole prin care se recunoaste cetatenia universala a sportului. El reuneste toate sperantele lumii, lasandu-le sa se intreaca. Am retinut cate ceva din filozofia lumii de dincolo de ocean. Canada!// Cerul stie cand trebuie sa planga//Sa nu inveti samanta sa incolteasca// Omul nu este doar o lista cu lucruri ce trebuie facute.// Nu-ti lasa bagajele sa-ti hotarasca drumurile!//Si am citit cateva poezii , scrise de un roman .Ionut Caragea. Care simte in doua graiuri. Afara din suflet „am ales viciile pentru a fi fericit”
iubiri la bucată/
cu aromă de cireşe/
şi dantelă catifelată/
îmi fumez sângele/
cu degete fără filtru/
mă droghez cu dragostea mea/
bolnavă de cancer/
plămânii/
spitalul iubirilor/
înnebunite/
după gratii de oase/
inima/
bătrână toxicomană/
cerşind …/

sâmbătă, 13 februarie 2010

fiecare pasare..










Daca ar fi sa ne luam dupa ce mai zice gura targului, maine, toata ziua, domnisoarele si doamnele necasatorite ar trebui sa fie cu ochii –n patru. La pasari. Atentie! sa nu le prinda. Multe si interesante lucruri vor afla. Daca vor vedea porumbei giugiulindu-se , viitorul sot va fi tandru.Toata viata. Sunt sfatuite, daca vor fi invitate la o plimbare in parc, sa mearga cu ochii inchisi . Pentru ca , dupa ce vor auzi cum bate ciocanitoarea in scoarta copacului, o vor si vedea. Si nu este de bine.Inseamna sa mai astepte un an pana la nunta. Mare atentie la vrabiute! Ele sunt purtatoarele de cuvant ale fermierilor. Ar mai fi ceva. Daca, din cine stie ce motive, ajung la targ , la muzeu, ori la zoo, sa fie atente la culori. Aripi albastre anunta un sot vesel. Mult de cautat, dar mare noroc aduc penele galbene. Sot bogat, domenii, iaht, conturi. Si o emisiune. In direct.//
p.s. Cica ar fi si o rara avis. Vopsita in violet.

dar tu?








Parca a trecut o vesnicie de cand n-am mai spus- vai, ce frumos!

p.s. este nevoie de o schimbare. In atitudine.

vineri, 12 februarie 2010

nervi

Ce ar spune poetii , auzind ca oul a devenit motiv de mare ingrijorare nationala? Oul , nu gaina. Ion Barbu, matematician, ce sa-i faci, il privea in soare. Era ou dogmatic. Tudor Arghezi gasise cea mai potrivita solutie- Zdreanta. Nichita Stanescu l-a descoperit printre Elegii // ELEGIA OULUI, A NOUA //
Într-un ou negru mă las încălzit / de aşteptarea zborului locuind în mine;/ stă unul lângă altul, nedezlipit,/ sinele lângă sine./ Sentimentul unei aripi îmi curge-n spinare,/ senzaţia de ochi îşi caută o orbită./ O, tu, întuneric mare,/ tu, dezgustată naştere încremenită / S-a aşezat pe mine o idee / şi mă cloceşte maternă./ Acum, tot ceea ce este e / rotundă căldură şi fermă./ Sare din mine un fel de plisc / în toate părţile şi deodată./ Refuză să fie un obelisc / şira intimă, curbată./ Sparg coaja pielii mele, arsă,/ lipită de-a dreptul pe suflet,/ ca să-mi rămână ne-ntoarsă / întâia încercare de umblet./ Sar cojile negre, oho! / Mai mare mă aflu şi nezburat,/ lipit de acel încotro,/ cu o boltă de jur împrejur adăugat./ Scot ochi cu priviri nereale / la dreapta, la stânga, în sus şi-n jos,/ născând şir de regi-animale,/ care ştiu cum se moare frumos./ Întind şi o pană de os, irizată / atinge negrul concav./ Sar cojile negre deodată / şi iată-mă, iarăşi, suav,/ închis într-un ou mult mai mare,/ clocit de-o idee mai mare,/ gălbenuş jumătate, pasăre jumătate,/ într-un joc cu paşi pe furate./ Ou mare! Silabă răcnită / într-o perpetuă creştere smulsă / fără tavan stalactită / sedusă./ Ouă concentrice, negre, sparte / fiecare pe rând şi în parte./ Pui de pasăre respins de zbor,/ străbătând ou după ou,/ din miezul pământului pân'la Alcor,/ într-un ritmic, dilatat ecou./ „Sinele” încearcă din „sine” să iasă,/ ochiul din ochi, şi mereu / însuşi pe însuşi se lasă / ca o neagră ninsoare, de greu./ Dintr-un ou într-unul mai mare / la nesfârşit te naşti, nezburată / aripă. Numai din somn / se poate trezi fiecare, -/ din coaja vieţii nici unul,/ niciodată.//

joi, 11 februarie 2010

diferit

Speciile comunica. In felul lor. Unele se ajuta. Soarecii simt inaintea altora cutremurele. Cainii isi anunta stapanii .Daca vin hotii.

Lupii urla. A pustiu. Ataca. In haita. Porcii grohaie . Lenesi. Mereu murdari. Broastele oracaie. Cat le tine .
Pasarile se intrec. In triluri. Albinele bazaie. Si inteapa. Cu ac propriu.

Oitele merg in turma. Behaie usurel. Si raman uitate. In gard. Pana le trezeste ciobanul. Cu bata.

Caracatitele traiesc putin. Sunt niste solitare.Rivalele pescarusilor. Evoluate. Cu spirit de proprietate. Isi apara teritoriul in care traiesc si unde vaneaza. Cand sunt atacate, isi deruteaza adversarii aruncand un nor de cerneala. Sunt curajoase. Musca , otravindu-si captivii. Evita contactele. Fac expeditii de vanatoare. Seara. Sau in zori.

Omul este superior tuturor speciilor. Deocamdata. Gandeste, vorbeste, canta, se spala, tradeaza, plange, danseaza, ofteaza, rade, iubeste, munceste, uraste, se imbraca, iarta, cucereste, pierde, aduna. Este artist, razboinic, print. Cersetor. Conduce. Dezbina. Cucereste. Are stil. Sau nu. De multe ori, vorbele lui vindeca orice rana. Imblanzesc scorpii. Opresc ostilitati. Domolesc orgolii. Sau ustura mai tare decat intepatura albinei. Cuvintele ranesc . Mai adanc decat muscatura sarpelui. Lasa urme . De bocanci. Pe suflete. "Omul este un animal imblanzit, care, de-a lungul secolelor, a dominat celelelte animale cu inselaciune, violenta, cruzime”. Charles Chaplin.

miercuri, 10 februarie 2010

cu fereastra deschisa

..desi ( inca) este ger. Daca vine de la LiaLia, nu este doar un joc frumos. Este un mic test de sinceritate. Cateva intrebari clare. Frumoase. Asa ca, avand oglinda in fata, am intrebat, cu voce tare, si au rezultat urmatoarele:1. Ce si cat din viata personala expui scriind? Cat simt ca vreau si pot , in ceea ce ma priveste. Suficient, pentru cine ma citeste, sa inteleaga cam cine sunt, de ce ma duc, pe unde ma duc, cand ma duc, ce bucurii, tristeti, dileme, uimiri am. Ce mi-as dori sa schimb, daca as putea.2. Cu ce iti dauneaza blogul? Am mai spus cand si de ce- nu din ce cauza- mi-am facut blog . Am fost ajutata. Voiam ceva prin care sa raman intr-un perimetru spiritual drag mie. Am avut jurnal. Din liceu. Cu intreruperi. Nu pot lasa anumite clipe sa zboare. Pur si simplu. Daca imi dauneaza blogul? As vrea sa cred ca nu. 3. Cu ce te ajuta blogul? In doi ani, am descoperit, pe rand, cateva persoane absolut fascinante.Cu voia lor, le-as putea numi prieteni. Avem multe in comun. Se intampla, din cand in cand, sa comunic nu doar pe blog , cu cateva dintre ele. Este un privilegiu pentru mine. Apoi, a scrie aici este un mod de a sta de vorba cu mine insami. Asa cum sunt. Mai scotocesc, scriu, renunt, revin..este o indeletnicire placuta. Un exercitiu. Care ma tine 'in priza'. Este legatura mea cu lumea. Nu doar cu cea aflata la doi pasi. 4. Ce reactii permiti? Nu suport agresivitatea, aroganta si rautatile. Greseli facem toti, ca oameni suntem. Cred ca naivitatile – ale mele sau ale altora- n-ar trebui sanctionate dur, pentru ca astia suntem- un amestec de seriozitate, copilarie, greutati, neajunsuri, bucurii, (i)luminari, sperante. Ma intristeaza cand scriu in credinta ceva si mi se raspunde in doi peri. Din politete. Ceva care nu are nimic comun cu gandul meu. 5. Care ti-e rutina de bloggher? Nu stiu daca as numi-o rutina. Ceva este. Si nu ceva oarecare. Este important. Inainte de a ma culca, ma uit sa vad cine m-a citit, ce ma intreaba, ce-mi raspunde. Citesc des ce scriu prietenii si cunoscutii, ce mai spune lumea. Raspund, se intampla sa nu-mi placa ce am raspuns, sterg, revin. Sunt importante si orele. La care scriu. La care intreb. La care mi se raspunde. Este un fel de apropiere benefica. Sunt unele bloguri frumos decorate, altele au muzica buna... Cu teme grave. Alteori cu glume. Blogosfera este , sper sa nu gresesc, o alta varianta a existentei fiecaruia. In care mie mi-e bine.In care as vrea sa scriu zilnic ceva interesant. Este un pact cu mine. Transmit leapsa-Roxanei, lui Shanti, Elei; Angelei, Mariei si Anei( daca mai trec pe aici), lui Manon.p.s. daca si altcineva o doreste, cu mare placere.

marți, 9 februarie 2010

de sezon

Auzi cate o vorba. Pur si simplu. Te iei cu ale tale. Dupa o vreme, reapare. Cum cine? Vorba. Asa pe nepusa masa. Cica, daca vrei sa vanezi mistreti, sa nu te apuci sa tragi in iepuri. Nici in nevastuici. A spus-o cineva. Om mare. Atat de mare, ca ma intreb cine or fi mistretii.. celelalte jivine nu conteaza.

luni, 8 februarie 2010

(cine are) inima de caine

Este unul dintre miile de posesori ai 'cercelului' verde. Nimeni nu-si aminteste cand s-a aciuat in preajma. Cat este ziua de mare, alearga. Probabil dupa hrana. Sau face miscare. Pur si simplu. La inceput era urat. Urat rau. Ii lipseau bucati mari din haina incolora. Jumulita. Cu timpul, i-au cazut latele slinoase, s-a mai dichisit, treaba lui , cum si in ce conditii. S-a ingrasat. Nu prea mult. Cat sa nu fie dizgratios. Are blana deasa .
Lucioasa.Pacat ca e, mai mereu , uda. Posesorii de autorisme- unii- il considera demn de incredere. Fiecare ii aduce , cand isi aminteste, cate ceva. De cand cu iarna asta grea, nu mai poate dormi afara. Si-a ales scara noastra de bloc. Poate , pentru ca este la mijloc. Sau pentru ca a simtit simpatie. Nu toti oamenii gandesc si nici nu simt la fel. Nici nu este de asteptat asa ceva. Totusi, o doamna, care, de cand ma stiu, tot pensionara este, il uraste de moarte. Are mania curateniei. Ce sa mai lungesc vorba, se teme de microbi, era sa zic de moarte. Imi aminteste de o alta obsedata, despre care gurile rele, intr-o vreme, spuneau ca , inaintea oricarei vizite, da ordin sa se spele cu spirt toate dalele pe care trecea. Se dezinfectau, de nu se vedeau. Astalalta sterge clantele usilor, cu te miri ce, in paranteza fie spus, toti proprietarii sunt oameni la locul lor, civilizati, igienizati. Pune un pietroi in usa de la intrare- avem interfon, nu-i pasa ca se poate strica, pentru ca, la instalare, n-am avut incotro, a trebuit sa-i achit partea care-i revenea- propunerea imi apartinuse ideea - si asteapta, zilnic, sa iasa herghelia de virusi. Pe Icsuletz, ca asa il alint eu pe catel, nu-l poate suferi. Putin spus. Il uraste, de i se fac ochii cat cepele , cand il vede. Cum il prinde, cum il ia la goana. Cred ca-l bate. N-am vazut, dar o cred in stare. Aseara, veneam din oras. Frig, ningea..Catelul dardaia in fata usii de la intrare. L-am chemat. Ma privea cu ochi de copil care asteapta iertarea. Ii simteam lacrimile din suflet. Am tinut piciorul in usa, minute in sir, pana l-am convins sa intre. Simteam cum creste adrenalina ' detectivei' in spatele perdelei. Icsuletz n-a vrut cu niciun pret sa urce. Voiam sa-l las la usa mea. Pe presulet. A ramas pe mozaicul rece din hol, pregatit sa fuga, daca va fi obligat. I se blegisera de tot urechile invinetite de ger.

sâmbătă, 6 februarie 2010

intre file









Sunt zile cand timpul se da de gol. Oboseste si el. Ca oricare. Isi intinde lenes un brat , se asaza comod in fotoliu si inchide ochii. In timp ce-l pandesc, imi intorc gandurile. Undeva , intr-un locsor caldut. Intr-o carte ingalbenita.

Lucian Blaga - Amintire//Unde esti astazi nu stiu./
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastra./
Alunec în amintire, e-asa de mult de-atunci./
Pe culmile vechi unde soarele iese din pamânt/
privirile tale erau albastre si-nalte de tot./
Zvon legendar se ridica din brazi./
Ochi atotintelegator era iezerul sfânt./
În mine se mai vorbeste si astazi despre tine./
Din gene, ape moarte mi se preling./
Ar trebui sa tai iarba,/
ar trebui sa tai iarba pe unde-ai trecut./
Cu coasa tagaduirei pe umar/
în cea din urma tristete ma-ncing./

vorba multa







Pe maestrul Johnny Raducanu l-am ascultat de multe ori , nu doar facandu-si meseria. Cum nimeni nu-l confunda. L-am vazut ca invitat pe la diverse emisiuni . Posturi care se respecta. Emisiuni culturale. Sarmant, degajat, mare povestitor! Un aristocrat boem . Care sfideaza neajunsurile. Oare , pana ieri- alaltaieri, sa nu-si dat nimeni seama ca artistul are o pensie absolut mizerabila? Dintr-odata , situatia face sa curga valuri de cerneala.. Ma intreb si eu, ca tot omul, care dintre cei cati ’ ataca’ subiectul chiar il va duce la capat..

vineri, 5 februarie 2010

altfel

L-am cunoscut ca poet. Mult mai tarziu , ca personaliate politica. Asa ca in seara asta , am recitit-

Mircea Dinescu - Sunt tanar, Doamna//Sunt tânar, Doamna, vinul ma stie pe de rost/si ochiul sclav îmi cara fecioarele prin sânge,/ cum as putea întoarce copilul care-am fost/când carne-mi înfloreste si doar uitarea plânge./Sunt tânar, Doamna, lucruri am asezat destul/ca sa pricep caderea din somn spre echilibru, /dar bulgari de lumina dac-as mânca, satul/nu m-as încape în pielea mea de tigru./Sunt tânar, Doamna, tânar cu spatele frumos/si vreau drept hrana lapte din sfârcuri de cometa,/ sa-mi creasca ceru-n suflet si stelele în os/si sa dezmint zapada pierdut în pirueta./Sunt tânar, Doamna, înca aripile ma tin/chiar de ating pamântul pe-aproape cu genunchii, /aceasta putrezire ma-mbata ca un vin/caci simt curgând prin dânsa bunicile si unchii./Sunt tânar, Doamna, tânar, de-aceea nu te cred, /oricât mi-ai spune, timpul nu-si ascute gheara/desi arcasii cetii spre mine îsi reped/sagetile vestirii, sunt tânar. Buna seara! /

semne sonore

Nu stiu cum ar fi saptamana fara joi. Si joi fara seara. Dupa pranz, ma gandesc la concert. Si ca sa fiu sincera de tot, doua ore inseamna mica mea portie de evadare . Intr-un alt fel de viata. Stii cum e? Ca un vis frumos. Cu ochii deschisi. Spuneam ca nu sunt o cunoscatoare. Sunt o iubitoare. Asta seara, dirijorul Tiberiu Oprea, de care cred ca toate doamnele si domnisoarele din orchestra sunt indragostite, s-a intrecut pe sine. Omul asta are ceva de zburator. De magician. Aduna , asterne, cheama, limpezeste, topeste sunetele. Prin miscari. Sala este coplesita. Este un fel de vraja care pleaca de la el , deopotriva catre orchestra si catre ascultatori.S-au interpretat Corelli- Sarabanda, Vivaldi- Concert pentru doua trompete si orchestra in Do major si Bach- Concertul brandenburburgic nr.3 in Sol major- solisti la trompeta, Mihai Dima si Bogdan Malacescu. In partea a doua Ravel-Introducere si Alegro pentru harpa, solista Miruna Vidican . In final Prokofiev, Simfonia nr. 1 in Re major.’ Clasica’ in patru parti a fost magistrala. Un zbor sonor duios, catifelat, plin, puternic si din nou cuminte . Ca un vis! p.s.Concertul a fost pregatit in cateva zile. Munca imensa! Talent, pasiune, inteligenta, disponibilitate sufleteasca! S-a schimbat programul , pentru ca s-au imbolnavit cativa componenti ai orchestrei. Din auzite, stiu ca salariile acestor artisti sunt foarte mici. Rasplata pentru ce inseamna profesie este acea sfanta legatura nevazuta intre scena si public.Vibratia! Intr-o sala, incalzita de aplauze! Acasa , pe un post de televiziune se discuta despre castigurile salariale de 20000eur/lunar, pe care le primeste o doamna dintr-un minister anume. Mi-a venit in minte vorba cuiva traim in Romania..

joi, 4 februarie 2010

gaudeamus!

Se intampla tot timpul ceva. In fiecare clipa. Este firesc. Doar ca am vrea sa auzim si lucruri bune. Care sa ne dea un strop de speranta. Uite astazi am aflat ca 'revoltator' de tanara Ela, floarea de portocal, prietena mea virtuala din Targu-Mures, si-a sustinut teza de doctorat. A fost atat de bine, ca un renumit profesor roman, stabilit in America, i-a solicitat cooperarea. Chiar ca asemenea clipe merita sa fie scrise cu majuscule!FELICITARI ,ELA! http://o-portocala. blogspot.com; Si un buchet urias de flori albe, cu parfum de portocala!

miercuri, 3 februarie 2010

n-ai incotro

Uneori trebuie sa faci ce este mai bine pentru altii. Si foarte rau pentru tine.
p.s. s-ar putea si altfel? cum se face ca nu alegi?

asa-mi vine..

sa acuz. Pe cine? Chiar..pe cine? Nu mai stiu. Sa zicem ca as sti. Si? Daca acuz, se schimba ceva? Poate..scap de treaba asta. Pentru o vreme. Imi pasa. Inca. Nu pot face nimic. Nimic in stare sa schimbe cu adevarat ce cred eu ca daca s-ar schimba , ar fi un pic mai bine pentru toti. Aiurea..Chiar ne pasa tuturor, adica fiecaruia , pe rand, de tot ce se intampla? Si daca ne pasa, ce facem? Vorbim..Doamne, cat vorbim- in casa, in somn, la telefon, pe hol, in scara blocului, in fata blocului, la dentist, la finante, in taxi, in pauze, pe mess, la semafor ..Daca nu vorbim cu voce tare, vorbim in gand. Poti sa injuri pe cine vrei, ca nu te poate da in judecata, ca nu te aude, nu are martori, poti sa dai cu tot ce ai la indemana in cine simti ca vrei . Sau nu-ti convine. Poti sa faci declaratii, pe care in realitate nu le-ai spune niciodata, poti sa-ti faci un castel. Sau sa te retragi intr-o pestera. Na, am si obosit de atata treaba. Mi-a trecut si supararea. Imi fac o cafea buna ..buna de tot. Si ma uit pe fereastra. Ce sa vad? cam multe intrebari..

marți, 2 februarie 2010

iluzii








A navalit prin fereastra in ciripit de gugustiuci. Cor vesel. Fara dirijor. Unde –or fi stand ascunsi, cat e noaptea de lunga? Ca doar a fost frig. Prea frig. Cheama , in graiul lor de silabe galgaite, in aerul tare al diminetii, primavara. S-or fi plictisit de atata alb. Vor verde. In smalt de flori. Si-n raze de soare. Si cand ziua s-a facut mai alba, s-au adunat la sfat. Unii intreaba. Altii raspund. Crengutele firave de mesteacan isi sterg ochii umezi de promoroaca. Au ramas fara plapumioara.Cata galagie.. Asurzite, isi ascund degetele, unul cate unul, pe sub frunzele umede, agatate ici-acolo. Primavara este doar o promisiune.p.s. mai mult decat toate suratele ei, laolalta, primavara este o stare de spirit.

luni, 1 februarie 2010

la povesti..

In joc de vapai scurte, incalzind camaruta, noaptea parea fara sfarsit. Pentru matusa nu era ceva nou. Doar ca acum avea cu cine sa-si imparta gandurile. Am ajuns si la lucruri mai serioase. Eu intrebam, ea isi tot intoarcea amintirile de pe o parte pe alta. Si eu, si ea stiam cate ceva. Eu , de la tata. Ea, din auzite. I-am promis ca n-o sa las povestile sa se risipeasca. Satele noastre se tin de mana. Intre vaile a doua rauri- Argesul si Neajlovul. Nu este de mirare ca sunt foarte vechi. Oamenii au fost atrasi de luncile prielnice. Se pastreaza povesti... L-am vazut intr-o vara, eram copil. I se spune Vadu' Stanchii. Saracut, case risipe , micute. Curti stamte. Cum a putut fiecare. Drum de tara. Praf si pietre. Se zice ca, demult, un mare domn, numele nu i se mai pastreaza, ar fi trecut intr-o noapte smolita si ploioasa , pe la hanul, aruncat pe spinarea unui damb. Crasmarita- frumoasa foc! Ca toate crasmaritele! Pentru ca vinul era dulce si mersul Stanchii ametitor, domnul a mai trecut si-n alte nopti. I-a cerut femeii sa –l astepte. Credincioasa. Seara de seara. Cu lampa aprinsa. Intr-o noapte de toamna lipicioasa, intunecata de nu se mai vedea nici cosul hanului, s-a auzit tropot de cal strunit. Nemancat si obosit , Domnul a batut in geam.Cauta odihna in bratele Stanchii. Femeia isi uitase promisiunea. Hanul era plin de drumeti. Si-au platit scump placerea de a bea vin la Vadu’ Stanchii. Le-au fost taiate bratele . De la coate. Si aruncate corbilor. In toate partile. De atunci, cele doua sate vecine se numesc Corbii Ciungi. Si Corbii Mari.