joi, 25 august 2011

parfum uitat de verde crud

Străjuit de plopi tineri, aruncați la întâmplare, se rupe  de autostradă, lăsând-o în pace cu bolizii ei gonind spre capitală, taie lanuri de grâu și de porumb, 
se încolăcește într-un loc, mângâind în grabă un tăpșan acoperit cu tufișuri de mure și imortele liliachii, trece pe la porți închise în miezul zilei, salută frumos, cum se  cuvine la țară, pe toți sătenii aflați cu treburi pe la primărie/farmacie, magazin și se așterne  lin până la pasarelă.
 Bătătorit de zeci de ani,  poate chiar sute, cine mai știe, drumul,  pe care îl cunosc de când aveam vreo cinci ani,  intră grăbit în sat.
În satul meu.
Nu are timp să se uite în stânga, nici în dreapta, nu-i ia în seamă pe cei câțiva pierde- vară adunați la umbră în chioșcul din fața bufetului, ciocnind  halbele cu mânecă albă, înaltă.//
Argeșul șușotește în albia lui.
Cu ani în urmă, în zile cuminți de vară, plaja era neîncăpătoare!
Încerc să prind cu ochii minții farmecul acelor clipe- eu, liceana, studenta, prietenele mele, scrisori lungi, în plicuri roz, ascunse între coperte de  romane străine, promisiuni, bilețele, nisipul mărunt, sclipitor,  joc de  pietricele colorate, lipii aruncate pe luciul molcom al  apei, teama de a nu –i supăra pe părinți cu întârzierile nejustificate...
De cealaltă parte a  podului, unde Argeșul fusese zăgăzuit într-o adâncitură moale, în zile fierbinți de august, zeci de familii: părinți, copii, rude își îngropau cânepa.
 N-ai auzit, n-ai văzut, așa-i?
O să-ți spun din ce-mi amintesc.//
 La capătul fiecărui lot de pământ din lunca Argeșului, fiecare familie semăna  pe un petic bun cânepă. 
Verde crud, aromă vie!
La coacere, tulpina  aspră, gălbuie lăsa urme adânci în palmă. Se smulgea fir cu fir, dimineața, pe răcoare.
Puși la uscat, snopii înalți  cât  un copilandru umpleau curțile. În câteva zile  erau tocmai buni de îngropat. Treabă de bărbat!
Unul lângă altul, snopii se așezau în adâncul mâlos, prinși în legături strânse, acoperiți cu nisip și pietriș, greutăți, țăruși puternici de lemn. Fiecare familie își marca proprietatea.
Pentru câteva săptămâni, locul era împânzit de semne, nimeni nu îndrăznea să treacă dincolo de porția lui.
Din când în când, mama și  bunica scoteau câte un fir- topirea trebuia să fie perfectă.
Când firele se colorau în alb, snopii se desprindeau atent din  legături. Începea spălatul, treabă exclusiv de femeie.
Lovituri puternice pe luciul apei în asfințit de soare, o muzică nemaiauzită  de atunci, muzică de care-mi este tare, tare  dor!!
În ploaie de stropi, zeci de femei, una lângă alta, spălau  snopii moi până seara târziu. 
Sprijinită într-un cot, din margine  argintie de zăvoi, se întâmpla să răsară, sclipitoare, luna!!//
Curtea se umplea din nou cu mănunchiuri.
Albe, curate, ce aromă !
Într-o zi/două, cânepa era bună de melițat.
Ai văzut o meliță? Un căluț, ca să zic așa, sprijinit pe două picioare de lemn, baza ceva mai lată, cât să încapă snopul uscat, partea de sus, mobilă.
  Răsuna satul de bătăi în cadență, muncă aspră, obositoare...
Mâini bătucite adunau  în stive firul cenușiu, fin ca mătasea, bun de tors.  Se adunau  sub meliță  câlții,  ei buni și ei la  ceva .
  Bătrânele împleteau  cu greu zăblăul, o pătură mare, mare  cât o parte de curte, se  aduna în palma lui  recolta de-o vară, pentru că grâul nu se punea fierbinte direct în saci.
Separat, cădeau resturi lemnoase, bune pentru aprins focul, iarna.
Fuioare lungi, unele alburii, multe cenușii se stivuiau în podul casei, până la căderea zăpezii, când începea torsul.
Ai fost vreodată într-o casă, unde torc mai multe femei?.
Imaginează-ți sforăitul  nestingherit  al  motanului tău, care-și îngână lenea, tolănit regește pe fotoliu.
Răsucite cu o tandrețe  pe care doar degetele femeii o au, firele se adună pe fuse.
 Urmau multe alte operații- înălbirea cu leșie, năvădirea,  țesutul pânzei.
 O gospodină adevărată își îmbrăca  întreaga casă  cu tot ce rodiseră degetele ei din primăvară până-n cealaltă primăvară- fețe de masă, perdele, cuverturi, preșuri, covorașe, chiar  dimie pentru paltoane.//
Argeșul își duce susurul la margine de sat.
 Câte  povești mai ține el minte?
Singuratic, ca o mână  rătăcită, aruncată între două sate, Ungureni și Crovu, podul construit de nemți se clatină sub greutatea mașinilor.
Culeg în palmă lacrima aducerii- aminte.
Cânepa,doar o poveste.
Verde crud, rătăcit în arome  incerte ...
 





miercuri, 24 august 2011

35 de grade la umbră


Miercurea tăcută-începutul, la Carmen

p.s. există o limită în toate, am păstrat distanța, atât mi-am putut permite.
Cum să intru în sufletul omului?

marți, 23 august 2011

când suntem egali cu zeii?

 doar în  fața amintirilor, spunea maestrul Octavian Paler.

 În  după- amiezile de sâmbătă, începutul lui octombrie avea  o strălucire lipicioasă de miere. Așteptam cu sufletul la gură să treacă ultima oră.
 Împăturit cu grijă,biletul de voie, semnat cu zgârcenie vizibilă de pedagogă, aștepta cuminte în buzunarul mapei albastre..
 12 km  până acasă. 
Îi parcurgeam pe jos, în grup, prin pădurea de aluni, umplându-ne buzunarele din mers, ascultând ecoul depărtării. Sau  cu vreo mașină de ocazie,de obicei rata de București  trecea cu un sfert de oră înaintea sosirii noastre.
Ne adunam cel puțin zece liceeni din satele înșirate pe șoseaua, al cărei capăt nu știu nici astăzi unde se oprește.
Eram cei mai fericiți!! Două zile, din nou acasă!

Luni dimineață, devreme, unul dintre părinți mă conducea în stația deja aglomerată.
 Se circula mult.
Dacă îmi întâlneam colegele de școală, nu simțeam imediat durerea despărțirii de casă.Era un fel de arsură în piept, care se ascuțea de cum  zăream silueta înaltă,  cu toate ferestrele luminate, deschisă privirilor pe toată lățimea străzii dinspre drumul național.
 Liceu teoretic renumit, exigență maximă!
Ce emoții, ce spaimă de domnișoara Lupescu, de dom Bălcescu  , nu  mai spun de babacu..
   Primele  două ore din fiecare săptămână le petreceam în   atelier,  fete și băieți, aceeași absurdă programă.
Nu știu cum de concepuse cineva un asemenea orar,  începeam cu cel mai stupid profesor, pe care l-am avut vreodată. 
Inflexibil, rău, cicălitor. El, cu mașinile lui de plantat cartofi, cu tractorul pe care nu l-am putut conduce.
   La proba de control, m-am oprit  într-o plută de pe marginea terenului de sport. Și curtea școlii era atât de mare..
 Nu mi-am putut explica  cum am ochit-o.
Cred că din cauza asta  nu mi-am dorit  niciodată  să conduc  o mașină.
Cu fiecare despărțire, murim câte puțin.
Știe oare cineva clipa când te desparți de copilărie, de adolescență, de un loc drag, de niște vorbe speciale?
Nimic nu mai seamănă după aceea, este, de fiecare dată,  altceva.
Când a plecat fiul meu cel mare prima oară cu mașina proprie din parcarea unde se juca de-a v-ați ascunselea, am simțit un fior  de bucurie, dar și de tristețe. 
În locul copilului, un bărbat îmi spunea sărut mâna, mami!
Când  am pierdut din ochi  Dacosul , strecurându-se pe străzi,  ceva mă zguduia din adâncuri..
Fiul meu cel mic pleca departe, era student la Toulouse, 19 ani, singur , într-o lume necunoscută.
 îndrăznesc să te întreb:când ai conștientizat o despărțire?

sâmbătă, 20 august 2011

4 galbeni


 Prins în cursa fiecărei zile, crezi că problemele tale sunt cele mai dificile.La câțiva pași, cineva suferă. Ai vreme pentru el?//
Ca și cum ne-am fi înțeles, după ce ne asigurăm că  se poate trece,  traversăm strada pe care se înghesuie bolizii nestruniți. 
Este oră de vârf. 
Cu niște luni bune în urmă, aici era un marcaj, dar l-au spălat ploile și n-a mai fost înnoit, asa că dacă vrei să ajungi acasă trebuie să fii cu ochii în patru.//
Merge înaintea mea cu vreo doi pași, își dă, totuși, seama că nu este singură. Am vrut să păstrez în continuare distanță între noi, dar ea și-a încetinit pasul, a întors capul și atunci i-am văzut fața plânsă și obosită. 
Pare încă  tânără, sub 40 de ani.
Fără vreo introducere, așa pur și simplu, începe să vorbească. La început, mi-am zis în gând că vorbește singură, n-ar fi prima oară când se întâmplă să  aud pe cineva spunându-și câte îi trec prin minte cu voce tare.
 Femeia din fața mea, curat îmbrăcată, nici orășeancă, nici țărancă-  într-o mână duce un fel de geantă-sacoșă, în cealaltă o hârtiuță, un fel de chitanță- vorbește curgător, fără pauze .
Vin de la liceu- spune, fără vreo reținere numele unui colegiu prestigios- secretara mi-a scris aici absențele, zice că o să-l exmatriculeze. Aveam 4 galbeni de la mama, 4 mie, 4 sor-mii. Nu m-am ferit de copii, ăla mare este într-a 10-a-spune numele altui colegiu cunoscut, ăsta mic a intrat cu 8 și 70. Amândoi au fost cuminți  Au învățat bine. Stau cu socrii, tac-so e-n Grecia, ne-am împăcat în august, după divorț, pentru ei . Eu-la patron, e bun, chiar azi dimineață mi-a dat înainte de leafă 4 milioane vechi,15 lei abonamentu'meu, 30 ale lor. Săptămâna trecută, ala micu n-a mai venit seara. Nici în seara ailaltă. L-am așteptat, am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta, n-a venit trei zile. Am anunțat poliția. Socru-mio nu voia, zicea că-l fac de rușine. Tot căutând buletinu' și certificatu' de naștere, m-a tăiat, așa un fier la inimă, galbenii de la mama nu mai erau la locul lor. N-am spus la nimeni nimic, nici ăluia mare, da' socru-mio a prins el ceva. Am alergat într-un suflet la sor-mea, e învățătoare, aici în oraș, are și ea copii, mai mici, ea se pricepe mai bine, știe cum să-i ia.
-L-ați găsit? îndrăznesc eu s-o întrerup, văzând cum tot caută în geanta-sacoșă o batistă.
-Da, l-a găsit poliția acasă la un coleg de clasă. A amanetat galbenii, s-a dus cu ăla la niște jocuri de noroc,  au pierdut toți banii. Nu voia să mai vină acasă, ce să mai zic de școală, nu fusese mai deloc de la începutul anului.Voia sa plece la muncă undeva, să aibă banii lui. L-am luat cu binișoru', și eu,  și sor-mea .
-Bine ați făcut, completez eu, mai mult pentru mine, nu știu dacă m-a auzit.
 -Socru-mio zicea că-i trebuie o bătaie soră cu moartea, să se învețe minte, am făcut cum am simțit eu, nici nu l-am atins, m-am împrumutat peste tot să scot galbenii de la amanet, acu'sunt la ultimu'.  Parcă nici nu mă mai trage inima, or fi blestemați, cine mai știe de unde i-o fi avut și mama, că nu mai trăiește.
-Veniți de la școală ? intervin, încercând s-o mai liniștesc...  plânge cu sughițuri.
În simplitatea ei înțeleaptă, femeia vorbește despre acreala secretarei, care i-a descris copilul în cele mai sumbre culori, în sinea mea mă întreb când o fi avut timp o funcționară să-l cunoască atât de bine, numărându-i doar absențele, încât să nu-i ierte nimic  în fața unei mame disperate .
-Dar diriginta? la ea ați fost?
-N-am găsit-o, n-avea ore, am venit și eu când am scăpat, nu pot pleca de la servici când vreau, patronu'e bun, da , de, tot patron rămâne.  Domnu'director este pâinea lu' Dumnezeu.
Îl cunosc, este un om deosebit, o sfătuiesc să revină, s-o caute din nou pe dirigintă. 
Apropie-l pe copil, nu-l brusca, încearcă să-l înțelegi, vorbește mai mult cu el..
 Cine să-i fie aproape?
MAMA, doar ea...
Parcă i se mai luminează obrazul-sunt numai copii bogați în școala aia, toți vin cu mașini noi, nu e ca la noi la țară, el face naveta, are bani de-un covrig, nu știu ce-o să fac.
Se oprește.Trebuie sa traverseze.
 Pe partea opusă, deasupra unei ferestre, scrie, cu litere aurii AMANET.
-Știți  de ce v-am spus dumneavoastră? Pentru că nu mă cunoașteți și nu vă cunosc, dar prea m-a supărat secretara aia cu părul roșu , vâlvoi..ziceți să-l iau cu binișoru'?
Dau din cap, în timp ce femeia  scoate din geanta -sacoșă o hârtie mototolită, să-și recupereze ultima parte din zestrea de la mama ei...

vineri, 19 august 2011

de prin lume adunate

Se spune că într-un oraș cum ar fi al tău, al meu, al oricăruia dintre noi, locuia un om bogat, așezat, familist recunoscut, tată  și bunic îndrăgit,  cetățean preocupat de binele orașului. 
Era tare fericit .

 Într-o zi, soția lui a închis ochii pentru totdeauna.  Omul a plâns-o câteva luni.
După un timp,  l-au vizitat  copiii.
Unul dintre ei i-a spus motivul  pentru care au venit cu toții- el are o casă mult prea mare. Este păcat s-o lase să se ruineze,  așa că ar trebui să se mute într-o căsuță. Să vândă tot ce are , să le împartă lor, că sunt tineri și grijulii. El poate să locuiască , mai întâi,  la fiul cel mare, că nu-i va lipsi nimic.
 Va fi tratat regește.
 De bună credință, omul a vândut tot și le-a împărțit banii fiilor , ba chiar și nepoților.
Fiul cel mare i-a dat o cameră în casa lui.
 La început, era chiar bine, îl vizitau și ceilalți copii, nepoțeii îi aduceau vești din oraș, primea hrană caldă.
 Cu timpul, vizitele copiilor s-au rărit, la masă nu-l mai chema nimeni, el nu-și mai putea curăța hainele, nu mai ieșea cu prietenii, toată lumea părea să-l fi uitat .
Într-una din zile, omul și-a invitat toată familia lângă patul său, pe motiv că are ceva foarte important  să  comunice.
 S-au înghesuit în jurul bătrânului bolnav.
Cu voce slabă, omul  a spus că mai are multe să le dăruiască, dar nu atunci, ci  după moarte. Toată agoniseala se află într-o lădiță, pe care ei o vor deschide doar în prezența primarului .
  Din ziua aceea, omul a trăit  din nou regește- mese îmbelșugate, haine bune, vizite, vorbe  de laudă.
 S-a stins, așa, într-o dimineață, singur, în cămăruța lui.
 L-au plâns copiii vreo câteva săptămâni, apoi l-au adus pe primar și, împreună, au deschis cutia.
 Înăuntrul ei- altă cutie, în interiorul acesteia altă cutie, în total vreo nouă.
 În ultima, un cap de măgar și un bilet, cu o singură propoziție.
p.s. în loc de morală-  cum credeți că suna respectiva propoziție?

Nu devii bătrân,

 fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân , fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunțarea la ideal ridează sufletul. 
George Enescu

( citește, dacă ai vreme)
Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor şi chiar destul de conştiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun şi să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simţământul că pierd timpul, fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai mult decât orice, simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii. Ciudat copil, nu?
19 august 1881, Liveni, Botoșani-4 mai 1955, Paris

joi, 18 august 2011

Fericirea de a fi femeie

În sufletul ei,  fiecare fetiță se vrea, măcar o  singură dată în viață, prințesă, adorată, răsfățată de toți, și mai ales , de unul singur, îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie , dacă se poate, răpită sau purtată în văzul lumii, bine ar fi  chiar într-o caleașcă de cleștar.
Se întâmplă ca visul să devină realitate pentru foarte puține femei.
Cine le alege?
De ce tocmai ele?
Celelalte- femei obișnuite- rămân cu visele, vise neîmplinite. 
Clipe învăluite toată viața în speranțe.
Două nunți princiare au tăiat răsuflarea tuturor femeilor din lumea întreagă în această vară.
Două mirese au fost cele mai frumoase.
În ștrasuri, paiete, pălării ultraelegante sau ciudate, flori, pandantive cu multe carate, cea mai scumpă  șampanie , mașini de ultimă oră, fast și multe fețe cu sânge albastru, cele două nunți au făcut înconjurul lumii, grație presei, internetului, televiziunii.
Prințul William al Marii Britanii a condus-o la altar,  înnobilând-o ca prințesă ,  pe frumoasa Kate Middleton, licențiată în istoria artei, fiica unei stewardese și a unui pilot, devenit prosper om de afaceri britanic.
Mult râvnitul prinț burlac  al Caselor Regale europene, Albert de Monaco,  a  reușit să o ducă la  cea mai costisitoare ceremonie nupțială pe înotătoarea  de performanță,  cu origine africană,  Charlene Wittstoch, pasionată de biografii , istorie, muzică natală, pictură, ceai englezesc.

Ai văzut ținuta   prințesei Catherine- naturală, spontană, demnă- noblesse oblige, cea mai frumoasă, cea mai distinsă mireasă, de la Diana   încoace,  invidiată de nu știu câte femei, care s-au grăbit să-i găsească cusururi, auzi  că n-ar ști să se macheze regește.
  Crezi că prima domnișoară de onoare ,  sora ei,  nu și-ar fi dorit să fie chiar  ea aleasa, în atâta risipă de frumos?
Știi ce scriau ziarele acum câteva zile? că în spitalul unde a fost dusă, după ce a pierdut sarcina, așteptată de britanici , ca gest de respect față de Coroană, prințesa a fost singură. 
Prințul consort ar fi lipsit de la căpătâiul ei..

 Camilla, cred că  știi vorba ascuțită despre limba soacrei,  a răspândit un zvon răutăcios despre fragilitatea stării de potențială mamă a prințesei.
Vezi? 
O printesă singură..câte zvonuri..

Nici mireasa din Monaco n-a  scăpat de înțepături .
Se zice că ar fi vrut să fugă de la propria-i nuntă, pentru că a aflat prea multe detalii picante despre trecutul tumultuos al tomnaticului mire, care, potrivit presei, ar avea trei copii din flori, nu doi,  cum știa ea. //

Orice femeie se vrea o prințesă, ziceam.
Unele , chiar sunt!
Multe rămân cenușărese.
Unde este fericirea? 

Am scris aceste rânduri, într-o dimineață devreme, cu gândul la o zi din viața mea,  care tocmai a trecut.
Am desfăcut rochia albă.
 
În lumina albăstrie a dimineții, mărgelele din eșarfă sclipesc amăgitor..

Chiar există fericire , ca stare permanentă?//
 p.s. Doamnă, /domnule, îți  amintești ce i-ai promis?

miercuri, 17 august 2011

femeia de la țară


O recunoști?
 Pe vremea  când  era copil, mama ta  o vedea trecând prin dreptul porții.
Așa este și astăzi- supusă, harnică, cu privirea în pământ , cu palmele aspre și obrazul pârjolit de soare.






marți, 16 august 2011

modus vivendi

Dintr-un mail primit astăzi, aflu că :

-la noi, valoarea șpăgii este de 3 miliarde de euro pe an.
-ea se împarte pe categorii profesionale- cinci la număr.
-profesorii fac parte din ultima grupă , alături de medici, pentru care nu se folosește  cuvântul șpagă, ci stimulente.
Aceeași sursă  adaugă că din totalul de mai sus, șpaga primită de ultima categorie,  în care mai încap și  alții, reprezintă 12/%/.
  S-ar zice că nici persoanele nobile nu sunt străine de   șpagă.//

Vulpea și bursucul 
de Alecu Donici
 ”Da , dincotro și unde
Alergi tu așa iute ?
Bursucul întâlnind pe vulpe-au întrebat .
_ Oh , dragă cumetre , am dat de păcat ,
Sunt , iată , surghiunită !
Tu știi că eu am fost în slujbă rânduită
La o găinărie.
Cu trebile ce-aveam , odihna am lăsat ,
Și sănătatea mi-am stricat ;
Dar tot eu am căzut în groaznică urgie ,
De niște pâri nedovedite ,
Precum că luam mite.
Tu singur martor ești , în adevăr să spui :
De m-ai văzut cumva , măcar cu vreun pui ?
- Nu , dragă cumătră; dar când ne întâlneam
Eu cam ades vedem :
Că tu pe botișor
Aveai un pufișor.
Se-ntâmplă și la noi de vezi
Cum altul , având loc , asa se târguiește ,
Încât îți vine mai să-l crezi
Că abia din leafă se hrănește.
Dar astăzi butcă , mâine cai ,
De unde oare-i vin ?
Și când ar vrea să stai
Să-i faci curată socoteală
Pentru venit și cheltuială ,
N-ai zice ca bursucul 

că vulpea are pufișor
Pe botișor ?//

p.s. când ai dat ultima oară șpagă? cui? 

luni, 15 august 2011

femeia- eternă muză

Astăzi au fost răsfățate toate femeile cu numele Maria.
Eu răspund provocării lui Costin Comba cu un nume simplu,   care i-a inspirat pe creatorii de romanțe ,  zdrobind inimile amorezilor!
p.s. dacă există persoane, care,  dintr-un motiv sau altul,  n-au mers la vreo petrecere, pot dansa aici!









e august la jumătate

Tuturor celor care  astăzi  își sărbătoresc onomastica  sau omagiază un eveniment-
 LA MULȚI ANI!!!


sâmbătă, 13 august 2011

cu tâmpla de stele

Păsări cu aripi crescute din suflet- vorba poetului- înaintăm , împreună și separat, călători  mereu grăbiți, să nu pierdem rândul în urcușul nescrisului drum.
Purtăm în gând fraze perfecte-  dar pentru iubiri și credințe- le uităm, o luăm mereu de la capăt, savurăm bucurii simple, mușcăm din momeala nevăzutelor undițe ieșite din valuri, uneori visători, alteori încruntați.
Zilele curg, nopțile își deșiră răbojul de vise..
Lumina se așază răbdătoare între ieri și mâine, în uriașul spectacol al lumii.
Doar poezia adevărată alungă povara dorințelor imposibile.

Nichita Stănescu - Cântec

E o întâmplare a ființei mele:
și-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâșnesti într-o îmbrățișare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, și izbește-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă și în nesfârșire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, și mult mai curând.

Ce bine ca ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se , amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt.//


p.s.citești/scrii poezie? de ce?

joi, 11 august 2011

cu ce măsori,

 ți se va măsura. 
 Într-o  fereastră, un sac de plastic, spart în două locuri.
Petice verzi băltesc în prispa cojită. Peste curtea năpădită de ciulini, risipiți printre  tufe de mușețel sălbatic,  doar vântul își mai plimbă pașii răzleți. //
-Auzi, dumneata, cu vreo  zece ani în urmă , era ăl mai tare din sat, da bani cu camătă, o zi întârziată te costa, mai bine veneai tu de bunăvoie, decât să-ți bată el în ușă..//

Mirică a plecat de la ai săi. 
Nevasta , mai mai,  să se păruiască într-o sâmbătă dimineața cu a   bătrână. Adunau zarzăre, niciuna nu mai știe din ce s-au luat.
- Om cu minte multă, tata mi- a zis băiete, până aici, du-te tu la casa ta,  că așa am făcut și eu, așa au făcut toți din neamu nostru.
Și m-am dus.
Moștenisem de la sora lui mai mare o palmă de pământ și  casa,  două camere. A mers  treaba ce-a mers, dar în toamnă , când au început ploile nu mai era de trai. //
S-a dus la  dom Motroi. 
I -a  spus păsul,  el vorbea, el auzea.  Motroi  își făcea de lucru pe verandă casei lui cu geamuri înalte.
I-a dat împrumutul, cu hârtie scrisă și doi martori..
Într-un an, Mirică și nevasta  au  plătit dobânda și o  parte din împrumut. S-au strâns de la multe, dar n-a fost chiar rău.
Când s-a întors dintr-o excursie la ruși,  o cumnata  le-a adus un ceas  frumos de perete, un cuc striga ora.
Mirică  nu s-a îndurat să-l pună în perete. l-a dus lu domnu Motroi, poate mai închide un ochi până-n primăvară.
Într-o zi, când a venit cu banii într-un petic de ziar, ușa pe unde scotea cucul ciocul  nu s-a mai deschis.
- Dom Motroi, ce-are , bre, cucul din ceas, gata,  a și obosit?
- Băi Mirică, ține minte de la mine, averea se face greu, băiete..de ce să-l las să cânte ca nebunu, se strică, și așa știu cât e ora, trece autobuzu, vine poștașu, deschide la magazin. 
De ce să stric ceasu?
Mirică a pus ban pe ban, a scăpat de datorie. Și-a cumpărat și mașină, o dacie mai veche, da merge.. 
- Mă duci până la Bunești, Mirică? iau niște prune de la coana Veta, soacra lu vecinu, i-am dat niște bani acu  trei ani, când  și-a dus mama  la doctor.
-Bine , dom Motroi, da știi, mașina merge cu benzină.
-Cum Dumnezeului să nu știu, mă? Coana Veta mi-e  datoare, îți  dau banii, când ajungem. 
  Ajung la Bunești,  încarcă ei prunele în câțiva  saci,  Mirică aduce vorba de benzină. Coana Veta se face foc.
-Hodorog bătrân, după ce că-mi iei prunele din curte, mai vrei și bani de benzină? Afară din curtea mea!
-Lasă, Mirică, că plătesc eu, se tânguie dom Motroi. 
Înțelegător, Mirică tace. Nu este felul lui să bată omul la cap. Ajung acasă, răstoarnă prunele într-un lin, Mirică scoate o țigară. 
Își ține capul în mâini.
-Dom Motroi, dă-mi , domle,  o sticlă d-un kil. 
Se duce la motor, face el ce face și umple sticla cu benzină.
-Ce faci,  omule?
-Mă hoțule, vezi tu sticla asta? O răstorn cât ai zice pește peste prune, și nici una, nici două, se repede către magazie..
 Scărpinându-și chelia  roșie de mânie,  Motroi scoate  din buzunar o hârtie mototolită și  o pune în palma  bătucită a șoferului.//
Într-o dimineață, cineva i-a bătut în fereastră.
Voia un împrumut.
 Motroi n-a răspuns. N-a mai răspuns niciodată.
Nu l-a plâns nimeni, că n-avea cine.//
p.s. l-ai văzut vreodată?

viziuni

Se spune că marele  Pablo Picasso  ar fi  surprins un hoț în locuința sa.
Intrusul a reușit să fugă, dar artistul i-a reținut figura.  La cererea poliției, Maestrul   a făcut un portret- robot.
Pe baza desenului, poliția a fost nevoită să aresteze câțiva suspecți: o călugăriță benedictină, pe ministrul Finanțelor, o mașină de spălat și Turnul Eiffel.
p.s.tu ce zici?





miercuri, 10 august 2011

ipostaze

Miercurea fără vorbe - informații la Carmen         Sănătatea  este mai bună decât toate!                                                         

sursa- mail

marți, 9 august 2011

greu de crezut

Vulturul zboară pe cer, dar își face cuibul pe pământ -proverb albanez.

Poate că știați, eu acum am aflat; sursa- mail.
    Ca și alte state europene, Albania  s-a zvârcolit decenii întregi  sub cruda dictatura stalinistă.
Astăzi,  are cea mai promițătoare economie din Europa, singura, de altfel , care a crescut realmente.
        Este uluitor, nu?
Să afli asemenea lucruri despre Albania!
Toate acestea,  dintr-o publicație americană de referință, 
pentru analizele economice și politice pe care le avansează societății, Steve Forbes, editorul șef și proprietarul faimoasei publicații cu același nume, fondată în 1917, cu  sediul principal la New York.
Primul ministru al Albaniei, Sali Berisha, a fost invitat in birourile Forbes pentru a prezenta cifre si informații de altă natură privind miracolul numit Albania .
În 1992, venitul pe cap de locuitor era de doar 200 de dolari. Astăzi el depășește 3.500 de dolari.
Și este în plină ascensiune.
Țara se schimbă cu repeziciune. 
Cum Dumnezeu s-a întâmplat această minune ? 
Si de ce nu se întâmplă și la noi ? 
De ce Albania a decolat și se înalță în ritm amețitor, în timp ce România , după zece ani de creștere, s-a prăbușit? 
Unde este diferența?
        În Albania exista o taxă unică de impozitare. De numai 10%. și, atenție! Aceasta taxa de numai 10 la suta este atât pe veniturile personale, cât și pe cele din afaceri.
Și un singur impozit pe salarii. Care s-a micșorat de la 35 la 15 la sută.
În România , pentru un salariu de 1.000 de lei mai plătești, tu salariat și tu intreprindere, statului, încă 680 de lei. 
În Albania plătești doar 150 de lei. Asta, evident, contribuie, pe de o parte, la creșterea consumului, pe de alta parte, la dinamizarea activităților economice, la lărgirea bazei de impozitare si, nu in ultimul rând, la eliminarea muncii la negru și la diminuarea evaziunii fiscale.
În Albania TVA-ul este de 10 la sută.
În România TVA-ul este de 24 la sută, unul dintre cele mai mari din Europa. Mai ales dacă ținem cont de faptul că limita maximă admisă în Uniunea Europeana este de 25 la sută.
În Albania, sistemul judiciar este independent. Independența este garantată. Acum patru ani, a intrat în vigoare  o lege  care obligă toate construcțiile noi, inclusiv stațiile de benzină, să aibă incluse echipamente ce folosesc energii regenerabile: panouri solar-termale, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, instalații eoliene etc.
și mai exista o diferența.
În Albania s- a rezolvat definitiv problema proprietății. Ceea ce a fost de restituit s-a restituit și o lege specială garantează acum toate drepturile,  derivând din calitatea de proprietar.
  Albania nu a recurs la sprijinul FMI.//
p.s. ce părere ai?

luni, 8 august 2011

zmeul se înalță contra vântului

Păsărilor care s-au născut în colivie le este frică, mai ales, de cer.
Rabindranath Tagore
N-o să-ți spun că mi s-au întâmplat toate chiar mie, pentru că nu este așa.
Și nu vreau să te mint. Spun doar că mi-a venit ideea să scriu despre tema asta, după ce o prietenă m-a întrebat  care este trăsătura cea mai pregnantă a noastră, a oamenilor, care ne apropie de maimuțe.
Întâi am râs, apoi, m-am lăsat păgubașă.
 Ca să mă ajute, persoana respectivă  m-a întrebat cum se vânează maimuțele în Africa. 
Nici asta n-am știut, parcă tu știi?
 Vânătorul le urmărește, ele se adună într-un loc. A doua zi, omul  pune în scorburile unde se adună maimuțele  niște pietre, care nu acoperă total gura scorburii. Fiind  foarte curioasă, maimuța își strecoară mâna să scoată obiectul, ea nu știe că este o piatră. Ar putea scoate mâna, dar nu se îndură,  pentru că îi este frică să nu piardă prada. Vânătorul se apropie și o prinde.
 Vezi,  ea  își riscă libertatea , de frică.
Noi-– tu, eu,  alergăm de dimineața până seara târziu. Vrei  să zici că facem asta pentru   a deveni liberi?
Dimpotrivă, pentru a strânge tot mai mult lanțul sclaviei.
Poți să mă  contrazici, încearcă!
Devenim sclavii fricii- frica să nu-ți ia cineva soțul/soția/iubitul/iubita.
-Nu este deloc adevărat, vor spune unii.
-Ba da- uite de ce- îl /o iubești  atât de mult, devii atât de insistent/ă, că ești disponibil(ă) la orice oră, până când se plictisește. 
Și te părăsește. Să nu spui că n-ai pățit-o.
 Pentru că-ți este frică  să nu-ți  pierzi jobul, faci tot ce ți se cere, chiar și pe deasupra.
Într-o zi, nu mai reziști, explodezi. 
Da? Te dă afară cât ai clipi!
Ți-ai cumpărat o locuință- o iubești ca pe ochii din cap.
De drag, dar și de frică, să nu fie alta mai frumoasă,   îți petreci tot timpul liber în casă. Uiți când înflorește liliacul, când se colorează frunzele, când cad primii fulgi de nea.
Într-o zi, te trezești  bolnav de nervi.
Vezi,  că și omul, ca și  maimuța,    își riscă libertatea , de frică??
-Ce-ți spuneam??
Se zice că  ești liber, când scapi de frică.
Ai nevoie de șapte pași.
1. Fă o lista cu lucrurile pe care le-ai adunat de-a lungul vieții și care te-au împiedicat să faci ceea ce iți doreai la un moment dat.
2.  Rupe lista! N-o să-ți rezolve ea problemele , dimpotrivă,  va accentua  frica.

3. Fă o lista cu lucrurile  pe care nu vei reuși niciodată să le ai.
4. Arunc-o , la ce bun s-o păstrezi, dacă nu le vei avea?
5. Deschide dulapul de haine.   Ia primul lucru,  pe care nu l-ai mai folosit de mai mult de un an .  Aruncă-l într-o cutie. Insistă, următorul!
 
Încă!
Păstrează doar lucrurile de care chiar ai nevoie.Uită-te în debara. Nu-i așa că ai o grămadă de pantofi/  genți,  ghete pe care nu le folosești niciodată? Ce faci cu ele?
6. Fă-le cadou cuiva care nu are.
Vor fi doi fericiți!
Dacă ai ajuns până aici, ești puternic(ă)!
7.Riscă!   Fă lucrul de care te temi cel mai mult. Bunăoară, îți este frică de întârziere la serviciu, din cauza ambuteiajelor. Renunță la mașină. Mergi pe jos.
O să-ți facă foarte bine!

p.s . ce zici,  începi din seara asta?

duminică, 7 august 2011

noi, oamenii

Cineva mi-a trimis acest mesaj, rugându-mă să-l transmit tuturor celor dragi.
Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el,  întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.
 Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea, în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând, ci şi cu sufletul.
Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.
Roagă-te în permanenţă, ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată!

Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
Cum dăruieşti, aşa primeşti !
Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul.
Iertându-l, te arăţi superior.
Iertând ,ne eliberăm pentru a ne putea înălţa.
Ar trebui să fim conştienţi că, iertând, îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci, iertând,  oferim libertate.
Să alegi calea iertării,   pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.// 

 A ierta înseamnă a oferi celuilalt ocazia de a mai greși .
Johann Wolfgang von Goethe.
A ierta este, în esență, un atribut dumnezeiesc, iertarea omenească apărând în consecință ca  încă o probă a prezenței sufletului divin în făptură. Nicolae Steinhardt.
p.s. tu ce zici?


vineri, 5 august 2011

întotdeauna am rupt o buruiană

și am plantat o floare,  acolo unde am crezut că poate să răsară.
Abraham Lincoln


Cineva spune că  viața toată nu facem altceva decât să interpretăm vorbe.
Noi - pe ale altora, alții- pe ale noastre. 
 Tu ce zici?
Și,  pentru că este vacanță, o dedicație tuturor musafirilor mei!
p.s. vă place valsul? 

joi, 4 august 2011

în sprijinul unora

August s-a instalat cu trâmbițe și surle .
Unii dintre conaționali  au plecat în vacanță/ în țară/la mare/la munte/ cu bilet/ cu soțul/cortul/sau cardul.
Alții muncesc. Pe rupte. Sau pe bani( dacă mai pică).
Sunt și dintre cei care citesc- una/alta. Se pregătesc pentru bacalaureat, sesiunea de toamnă.
Ca de obicei, au apărut variante( ajutătoare).

Subiectul I (Limba și Literatura Română)

Se dă textul: Ana are mere.
Pe foaia de examen sau pe o altă hârtie,  pe care o aveți la îndemână/ șervețel/ ambalaj de ciocolată/sau de țigări   etc.,  scrieți răspunsul la următoarele întrebări:
1. Ce are Ana?
2. Cine are mere?
3. Extrageți cel puțin un fruct din text.
4. Desenați un măr.
5. Scrieți un alt nume de fată în afară de Ana. Dacă nu vă amintiți,  e bun și un nume de băiat.
6. Alcătuiți o scurtă compunere în care să povestiți ce vă trece prin cap.
7. Analizați textul în 3-4 pagini, sau la alegere scrieți un banc.
Subiectul II (Matematică)
1. Aflați valoarea lui x din ecuația: x = 2.
2. Suma a două numere este 4. Numerele sunt egale. Aflați măcar unul din cele două numere.
3. Calistrat avea 10 ani când mama lui l-a ars cu un fier încins pentru că a luat un 9 la matematică.( informația este preluată din știrile de la ora 5). Câți ani are Calistrat la 2 ani după tristul eveniment?
4. Desenați un pătrat.
5. Imaginați-vă un trunchi de piramidă triunghiulară regulată.
6. Puneți în ordine crescătoare numerele: 1,2,3,4,5,6,7,8,9.
7. Gândiți-vă la două numere la alegere și scrieți-l pe cel mai mare.
 Subiectul III (Istorie)
1. Asociați următorii șefi de stat cu anii în care au murit: Burebista, Nicolae Ceaușescu – 44 î.Hr, 1989 d.Hr.
2. Scrieți un scurt text istoric folosind următoarele cuvinte: bătălie, democrație, Ștefan cel Mare, porumb fiert, Decebal, 1600.
3. Faceți un portret al lui Deceneu așa cum vi-l imaginați.
4. Ordonați cronologic următoarele evenimente istorice: apariția omului, Unirea de la 1600, majoratul lui Burebista, Unirea de la 1918.
5. Ce țară s-a format în urma Marii Uniri de la 1918?
6. Deduceți o calitate a domnitorului Radu cel Frumos analizând cu atenție numele acestuia.
7. Analizați comparativ în 2-3, maxim 4 cuvinte, domnia de 2 luni a lui Ciubăr Vodă și cea de 47 de ani a lui Ștefan cel Mare în Moldova. Încercați să analizați din cel puțin 3 perspective și  construiți un text care să respecte rigorile unei scrieri istorice cu caracter academic. Depășirea limitei de 4 cuvinte duce la excluderea din examen!
Subiectul IV (Geografie)( la alegere cu subiectul III)
1. Comparați din punct de vedere al altitudinii Vârful Moldoveanu și Marea Neagră.
2. Enumerați doi vecini ai României. Dacă nu vă amintiți, enumerați doi vecini de-ai dumneavoastră de acasă.
3. În 7-8 pagini, analizați fauna, flora și relieful complex al statului Vatican .
4. În ce punct cardinal al României este situată Câmpia de Vest? Dacă nu știți ce este acela un punct cardinal puteți să răspundeți Vest și să treceți la subiectul următor.
5. Pasuri și trecători: Cine a spus Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire?
6. Alegeți varianta corectă: Vârful Negoiu are altitudinea:
a. 2535 metri 
b. 11 metri 
c. un miliard de metri 
d. altitudinea variază de la o zi la alta.
7. Conform unor măsurători, Vârful Omu ar avea altitudinea de 2505m, conform altor măsurători ar avea 2507m. Care credeți că este varianta corectă?
Argumentați//
Obs..încercați să răspundeți la toate subiectele, dacă nu și nu și nu, măcar la unele. 
Sau la unul .
De fapt, există , încă, multe locuri neocupate, la facultăți și școli postliceale, unde nu trebuie să ai, neapărat, diplomă de bacalaureat.
Ocazii vor mai fi!
Gândiți pozitiv!
p.s.care subiect credeți că ar trebui eliminat , ca fiind imposibil de rezolvat?

marți, 2 august 2011

în orașul cu salcâmi


Dacă vrei să  să cunoști, cu adevărat,  un oraș, studiază atent privirea femeii, spunea cândva, cineva.
Dacă vrei să cunoști cu adevărat poezia tăinuită a unui loc,   nu te lăsa copleșit  de prima impresie.//
Două au fost motivele, pentru care, într-o seară fierbinte de iulie, am ajuns  în  Brăila-invitația prietenei mele virtuale, Cati Lupașcu, creatorea orașului de cuvinte  și  rugămintea  unei nepoate, proaspăta  studentă, împreună cu care am împărțit emoțiile  bacalaureatului, de a o însoți la festivalul de muzică populară  de dragoste.   Așa am  suportat destul de ușor multele ore de mers ,  în compartimentul  unui  accelerat, având compania unor manierați  studenți bucureșteni- nu este deloc valabilă   vorba ah, tinerii   de astăzi! boboci și ei,  plecați să-și viziteze  rudele și să  se bucure  de plaja însorită a Lacului  Sărat.//
Un oraș, ca oricare altul, la început de mileniu III- blocuri cenușii, tatuate de ploi și de zăpezi, străzi sparte, prăfuite, buldozere și macarale, praf,  lume grăbită, comunitari căutându-și covrigii în colbul zilei. 
Câteva panglici,  agățate la înălțime,  anunțau   două evenimente – concursul internațional de muzică populară de dragoste și,  de acum,  tradiționalul  festival Hariclea Darclee.
Cam asta ar fi prima impresie pe care ți-o lasă  o plimbare pe străzile Brăilei.//
 Cati și-a  împărțit cu mare  grijă solicitantul ei program, pe   care munca de redactor   la Obiectivul brăilean i-o cere zilnic, de dimineață , până seara târziu, încredințându-mă deopotrivă celor două surori, niște gazde absolut extraordinare.
Ele își zic regățence, cu toate că în vorbire  descoperi  imediat dulceața  moldovinească. 
Cum lesne era de înțeles, prima zi, începută  pe la asfințit  cu o  delicioasă ciorbă, dreasă cu borș, pe care una dintre surori,  bunica de Chercea,   ne-a servit-o sub umbrarul de viță deasă,  de  sub ale cărei frunze purceluși dolofani de struguri se răsfață  în voie,    s-a prelungit cu mult  dincolo  de miezul nopții. 
Povești, râsete, viața este , totuși, foarte  frumoasă, doamnelor!
Dimineața și-a deschis genele devreme, în bătăile picamerelor , care lovesc  nemilos străzile. Nu era chiar o noutate,  doar  veneam dintr-un oraș , în care tot timpul se găsește câte o stradă  de spart/ înlocuit țevi/ schimbat  instalație etc.
Știam din postările lui Cati fântâna,  în jurul căreia se adună brăilenii, alungați de căldura din case și de pe străzi. Am coborât  treptele parcului, prin fața scenei care își aștepta seara concurenții, oprindu-ne la o terasă liniștită cu vedere spre Dunăre.
Aici fluviul pare obosit, își poartă  leneș  cursul printre sălcii. Din când în când,  câte un vas  își strecoară trupul  de gândac  plutitor , cu burta plină.  
Peste două seri, aveam să simt altfel plimbarea pe faleză-  ceva venind parcă dintr-o altă lume, adieri dulci, răcoroase, în parfumuri florale, pantofi eleganți,  rochii foșnitoare,  costume lejere. 
Dunărea ascunde povești, deasupra puzderie de stele, pași  stinși pe alei, poezia depărtărilor, gânduri  răzlețe..uite cum te fură  gândul..//
Peste tot, comercianți, pregătiți să-și atragă, în zilele de concurs cumpărătorii străini- suveniruri, vată pe băț, porumb copt, mici, frigărui,  floricele, costume de baie, papuci, jucării, cosmetice, înghețată, turtă dulce, obiecte casnice, fluierașe, gogoși, clătite,  bere din belșug.
Seară brăileană  sub ploaia de stropi colorați, peste căldura toropitoare a  zilei. Amfiteatrul este insuficient pentru mulțimea  îndrăgostiților de muzica populară.
 Voci tinere, costume populare dintre cele mai frumoase,  vioara vrăjită a maestrului Botgros, ovaționat îndelung , spectatori în horă,  fum de grătare, amestecat cu aromă de clătite, copilași împiedicându-se printre pașii grăbiți  ai celor dornici de petrecere, bere la halbă, mici  cu muștar, fum, tineri și mai puțin tineri  petrec!..
În  tăcerea ei solemnă, catedrala strălucește sub poleiul lunii!//
Dacă n-ai  făcut până acum baie în Lacul Sărat, musai trebuie să-ți faci timp, într-o vară!
Lume de tot felul-  bătrâni, copii,  tineri, fiecare cu motivele lui- reumatism/romantism / odihnă. 
 Apa are finețea unei rochii de mătase, blândă, sfioasă,  nici  prea caldă, nici prea rece.
Vile cochete,  flori, muzică, terase primitoare.
În parcul liniștit,  o mănăstire de măicuțe.
Chiar ai de unde să alegi! Condiții, de! asta este în funcție de cât de bine îți arată portofelul. //
Când soțul lui Cati  ne-a propus o vizită în centrul vechi al orașului, nici nu știu dacă în sinea mea, am fost prea entuziasmată.
Fără să vreau, gândul m-a purtat la povestioara    cu femeia  care , trimisă de bărbat să vândă făina la Brăila, i-a dat primului cumpărător, pe lângă toți sacii,  scurteica ei de blană. 
Să-l recunoască mai ușor la următoarea întâlnire. Cam asta știam despre vechiul oraș dunărean..//
 Lumea Brăilei  se împarte. 
Lași în urmă orașul cu zgomotul, praful și lumea lui grăbită și  poți rătăci în voie printre case tăcute, una mai frumoasă decât alta. Arhitectură exterioară  nespus de frumoasă- stâlpi, creneluri, scări sculptate, porți monumentale, ferestre mari, cu margini dăltuite în piatră colorată. 
Civilizația  apusă își  ascunde între aripi obosite  parfumul  și eleganța, case unice prin construcție și farmec   își dorm  liniștea dincolo de geamuri  sparte, balcoane gata să cadă, arcade crenelate, înnegrite de ploi .
Asculți cu urechea sufletului mersul în trap al trăsurilor din care  , cândva, doamne cochete- românce, turcoaice, bulgăroaice, grecoaice, coborau la brațul bărbaților  eleganți în fața teatrului sau a  multelor restaurante de lux.
Nimeni nu mișcă nimic- urmași pierduți pe alte meleaguri își  pierd anii prin procese interminabile de revendicări. Între timp,  o lume de splendide construcții  își pleacă umerii, altădată zvelți, sub povara anilor./
Raze lungi, blânde își cern sulițele printre copacii înalți  ai Grădinii publice. Vestitul ceas de flori funcționează . Renovat, parcul își arată  ceva din eleganța de odinioară, o anume liniște boemă, a  protipendadei tinere, de acum   două secole-  scriitori,  artiști, avocați,  militari, armatori, negustori –trăindu-și  farmecul clipei.
 Amenajată  de curând, într-un colț al grădinii, Casa Panait Istrati ne întâmpină cu o nefirească grație, contrastând cu  agitația lăuntrică a  uluitorului scriitor autodidact, Panait Istrati, născut în august 1884,  la Brăila, dintr-o mamă spălătoreasă.

Pe biroul lui, odihnesc  patru  uriașe   dicționare  de limbă franceză, pe care a învățat-o singur și în care și-a scris majoritatea operelor. , traduse în peste treizeci de limbi. Un pat îngust, cuierul, pălăria, bocancii, bastonul, cărți- o avere pe care n-o pot egala conturile   nimănui.
Am văzut atâtea case memoriale! Diferite, cum este și firesc, fiecare scriitor își are lumea lui interioară, experiențe speciale..casa asta este fascinantă,  oază de liniște,  într-o mare agitată, un colț de lume, într-un loc ferit de cenușiul vieții.
Dacă te grăbești și ajungi pe aici, înainte de lăsarea iernii, în spatele casei vei vedea o fâșie autentică din Ciulinii Bărăganului.
Coborâm  printre ierburi uscate. O cărăruie ne conduce către una dintre intrările în lumea  nevăzută a Brăilei- hrubele. 
Ei, da! Hrube!
Viața Brăilei de odinioară ascundea în pântece căi de refugiu spre Dunăre,  legături tainice..
Ce povești!!
 În lumina asfințitului, Strada regală își arată splendoarea- câteva palate, filarmonica, piața Lyra,  hoteluri, restaurante, biserici , o școală, Casa cu stafii, piețe vechi . 
Unele supraviețuiesc, altele, obosite plâng în orbitele lor întunecate. Teatrul Maria Filotti duce mai departe faima  de altădată.
Orașul cu salcâmi renaște  greoi din cenușa timpului.

Eeei, știi ce spun acum?  Dacă vrei , cu adevărat, să retrăiești ceva din farmecul unei lumi apuse,   frumoasă  până la amestec de real și poveste, nu fugi  la mare, neapărat, apă și plajă poți găsi oricând , atmosferă fabuloasă  n-ai să întâlnești decât dacă vei străbate Brăila  pe jos.  
Brăila duce o viață triplă.
Așa am simțit-o în doar câteva zile- orașul nou  în mereu  agitata luptă pentru un  astăzi , străfulgerat de  seri muzicale, pentru toate gusturile și pentru un mâine mai bun .
 Dincolo, către Dunăre, o viață tăcută, o civilizație într-o uriașă ladă de zestre, cu parfum de epocă, splendori  cu luciu tocit, de pe vremea  când abia  apăruse tramvaiul.
 

Dedesubt, frica de necunoscut,  hrubele.
Am refuzat să citesc  informații despre orașul din care abia m-am întors.
L-am povestit, așa cum l-am simțit, cu ochiul și cu sufletul.

Cati  are orașul ei- orașul de cuvinte.
 Eu am mai câștigat  ceva-un oraș de suflet!

p.s.ai vrea să cunoști Brăila?