vineri, 29 iunie 2012

un oraș


 ca multe altele din țara asta. 
Îi aparțin de niște ani buni.  Într-un fel, și el îmi aparține,  nu  chiar mereu.
   Ne armonizăm frumos în serile de joi.
Știi cum este?  un colț de lume se rupe de agitația deseori stupidă, agresivă,  a realității, pleacă de acasă ,  se uită, poate ca și mine la zborul  fără teamă al porumbeilor din Piața Milea, ascultă zarva  ciorilor care către asfințit se adună  în  copacii de lângă Biserica Sfântul Gheorghe..oamenii despre care vorbesc  se fac că nu- i mai  observă  pe   maidanezii  toropiți de căldură, strecurându-se  molatici printre   pantofi cu toc,  pantaloni cu dungă impecabilă,  rochii ușoare, pentru a ajunge la  concert.
 Cum a fost aseară?
Chiar vrei să afli? Dacă -ți spun că a fost superb, o să zici că exagerez.
 Treaba ta! Poți să crezi ce vrei, dar, închide ochii pentru o clipă, îmaginează-ți- o scenă mare, că este mare scena din cs, o scenă pe care s-au așezat într-o ordine perfectă  mai mult  de  200 ( două sute)  de artiști.
Corul simfonic Cluster Chorus Vox  Armonica Pitești, D.G.Kiriac Pitești, Ion Ionescu Topoloveni,Orfeu Curtea de Argeș, Liceul de Artă Pitești, Școala Populară de Artă Pitești- bărbați și femei, neplătiți, oameni care iubesc muzica,  oameni cărora nu le este indiferentă partea nevăzută a vieții.
Ei și  orchestra Filarmonicii!
Solist-Roman Manoleanu, pian.
 Doamnele și-au pus cele mai elegante rochii negre , dantelă, voal,  pantofi înalți, coafuri degajate, domnii   poartă papioane..
Armonie, alb și negru , un dirijor-Tiberiu Oprea, care arde, un regizor –dirijor coordonator , de zile mari-Silviu Manolescu.
Și publicul- sensibil, cald, cât să nu  înfierbânte și mai mult  atmosfera.
W. A. Mozart-Concertul pentru pian nr. 21 în Do major, andante  este partea care  îmi place mult de tot, apoi- Verdi, Corul  fierarilor, din Trubadurul, P.I. Ceaikovski- Canțonetă napolitană din Lacul lebedelor, ,F. Mendelssohn, Nocturnă din Visul unei nopți de  vară, K.M. Weber, Corul  vânătorilor,  der Freischutz, G.Verdi, Marșul triumfal  din Aida, G.Bizet, Selecțiuni simfonice din Carmen, G.Verdi, Va pensiero, din Nabuco.
Cum a fost? 
 O explozie de bucurie pe care eu, cel puțin, am trăit-o fără rețineri, am fredonat -  câteva piese îmi sunt foarte dragi și cunoscute,  le știu din anii de liceu, am  trăit  total  starea de  vis  pe care  sunetele țí-o pot picura  direct în suflet.
Dirijorul  ne-a încurajat,  lumea a fost relaxată,destinsă,  bucuroasă,  vacanța începe  pe adieri  absolut  extraordinare.
Realitatea poate fi trasă pe sfoară.
Trebuie doar să vrei!
Într-o lume nebună, artistul, rău  plătit, foarte rău, mai sărac poate decât  ieri, mai nesigur decât a fost vreodată, își pune sufletul pe tava  uriașă, care suntem noi.
Oamenii sunt  dornici să  simtă  că , încă, există frumusețe.
   are fericirea  legătură ce muzica? 
 

miercuri, 27 iunie 2012

fără barem

Sintaxa frazei-
Ceea ce (mă) jenează sunt dificultățile specifice politicului de a spune( tot )adevărul. 
p.s./1  autoevaluare.  ( fond sonor  obligatoriu) 
p.s/2. Gramatica  este o știință, chiar dacă toate pe lumea astea sunt relative.
  să nu uităm -
Întrebare:  Să ne așteptăm la o demonstrație în stradă  și din partea „atributivilor„?
           
 

marți, 26 iunie 2012

de-o fi una, de-o fi alta..

Ultima săptămână de cireșar a debutat, cum era de așteptat, cu  ploi. Din cer , dar și de confuzii. 
 Chiar și  lucrurile aparent simple devin, brusc, complicate..
Puțini sunt , cred, cei  care au plecat în vacanță, așa că presa și televizorul  și-au intrat în atribuții.
Violențe  de toate felurile, amenințări, jigniri, oricine  contra oricui.
Nu se putea ca piaza rea  să nu-i  amenințe și pe copii. cum?  cu testarea națională, care, nici n-a început bine, că  a și tulburat apele.
 Mă uitam aseară la televizor – doi tineri, un fost și un actual șef  al învățământului, fostul,  cu portofoliul incomplet, actualul, prins pe picior greșit.
O tânără moderatoare încerca să aducă în discuție și să rezolve, cumva,  problema cu fraza producătoare de    răzmeriță  printre  absolvenții de gimnaziu, care, speriați că  pierd prea  repede 6 puncte din nota dorită,  și-au chemat în ajutor părinții, profesorii, neamurile.  Încă n-au ajuns la  Curtea supremă, dar  timpul nu este pierdut.
O frază relativ simplă, chiar banală- ruptă dintr-un text, și el, săracul, la rându-i,  fragmentat, că așa se fac  lucrurile peste tot,  pe bucățele, ca să uiți  de unde ai pornit- a ajuns mărul discordiei în  stabilirea  punctajului  candidaților. 6 puncte înseamnă foarte mult , când vine vorba despre   admiterea într-o treaptă superioară de învățământ.
Domnișoara cu pricina , care, între noi fie vorba,  nu este cea mai tare la limba română- a scris  pe un carton adus special  textul- Ceea ce  mă  jenează este  dificultatea răsfoirii
 Aș taxa-o  , pentru că  n-a pus punct  la sfârșitul enunțului, apoi, dacă tot a început o treabă, firesc ar fi fost s-o  ducă la capăt, să sublinieze predicatele, să identifice elementele de relație, să delimiteze textul , să  arate felul propozițiilor și  să stabilească raportul între propoziții. 
 N-a ajutat-o nimeni- domnul ministru  nu știa  nici dumnealui răspunsul corect,  un domn finanțist din platou a venit cu  un fel  de bășcălie, tipic  balcanică,  așa că  lucrurile au rămas tot confuze. Și nu i-aș mai ierta domnișoarei  faptul că  l-a întrebat pe colegul de platou:
-A,  X are mai multe facultăți ca tine, da? corect este : mai multe facultăți decât tine
 Este tot o problemă de  cunoaștere a limbii române..
S-ar cuveni niște explicații, fără pretenția subsemnatei  de a da lecții cuiva..
 De ani și ani, se promit,   pentru toate examenele,   formulări clare, fără echivoc. Se promit și atât.
Unii dintre elevi, a căror logică n-a fost   bine   coordonată  de către cei  meniți să o  realizeze, confundă  propoziția  subordonată subiectivă  cu predicativa .Se ajunge, adesea,  chiar  și la completiva directă. 
 De ce?  Din mai multe motive:  întâi de toate, pentru  că se trece mult prea repede peste noțiunile de teorie, a nu se înțelege  toceală. Există niște elemente foarte clare-propoziția subiectivă constituie în frază  o realizare propozițională a  subiectului,  adică  îndeplinește  funcția  de subiect al regentei sale. Prin contragere se păstrează sensul , obținându-se  subiectul. El  este partea principală de propoziție despre care se  spune ceva cu ajutorul predicatului.
 În privința topicii,  se știe că propozițiile subiective care servesc  ca subiect unor predicate exprimate prin verbe personale, precedă , de obicei, regenta.
Există și cazuri,  când subiectiva urmează  regenta, dar aceste  situații  nu fac obiectul analizei  de față.
Dacă elevul  avea dubii, în privința  accentului ,  a importanței  subordonatei respective, adică , dacă ar fi  fost tentat  să o identifice ca fiind  predicativă, contrasă într-un nume predicativ, el , candidatul, avea posibilitatea să se folosească  de alte noțiuni  de teorie: propozițiile  predicative se găsesc, în mod  obișnuit, după  propoziția regentă.
Deși, în  asemenea situații,  nu se recomandă contragerea, rămâne încă o posibilitate de verificare- importanța încărcăturii semantice a   celor două    sintagme- ceea ce mă  jenează  și  dificultatea.
  Accentul cade pe   construcția  ceea ce mă jenează , care este subiect pe lângă predicatul este răsfoirea
Așadar, propoziția secundară  subliniată  este  propoziție   subiectivă.
În privința punctuației,    subiectiva și  predicativa  nu se despart de regentele lor prin virgulă, o excepție existând  în cazul subiectivei-Cine învață, acela câștigă!( vezi pronumele demonstrativ  acela)
Recunosc că  demersul poate părea complicat- se întâmplă așa, pentru că elevul nu este învățat  la timp să vadă lucrurile în plan  total- textul literar sau non-literar. 
El  aplică  analiza doar pe bucata respectivă.  Enunțul dat   spre analiză poate crea  confuzii.
 Menirea examenului este aceea de  a-i departaja  corect pe candidați.
 Să  ne întrebăm cine  și de ce greșește?  
Să căutăm, mai degrabă, soluții corecte.

luni, 25 iunie 2012

în vremuri ale minciunii universale,

a spune adevărul  este un act revoluționar. George Orwell, scriitor englez
25 iunie  1903/21 ianuarie1950//
 
Fiind vorba despre o fabulă, poate  că aflăm morala..

duminică, 24 iunie 2012

cei mai mulți evlavioși

 au  un Dumnezeu de buzunar, pe care îl curăță la zile fixe, numite sărbători. Nicolae Iorga.

Cu fiecare clipă, ne îndepărtăm  de uimire, o fi în legea firii, alergăm, adunăm,  pierdem,  câștigăm,  râdem și plângem,  dormim, facem bine și rău, primim,  dăruim mult prea puțin.
De sărbători, ne amintim cine suntem. Și ne mirăm.
Astăzi este  una dintre  cele mai frumoase sărbători  ale verii.
 A venit cu  tunete,  vânt, ploi și răcoare.
În urmă cu un an ,  spuneam

Inspirați de vraja nopților de cireșar, Mircea Eliade și Mihail Sadoveanu le-au dedicat câte un superb un roman.
Sânzienele sau Drăgaica   ar însemna, pentru calendarul ortodox,  poate, cea mai tulburătoare sărbătoare a verii!
 Astăzi Pământul are  cea mai  frumoasă culoare- verde luxuriant, fertil, pentru că Soarele îmbrățișează Fecioara și alungă întunericul din viețile noastre. Este atotputernic, pentru că trăiește din plin începutul  solstițiului  de vară.
În cinstea lui, pe colnice , pe dealuri, oamenii , încinși cu brâie de pelin, aprindeau, pe vremuri,  focuri,  dansau  în jurul focului, apoi își aruncau în flăcări  cingătorile , pentru ca necazurile, amare ca pelinul, să ardă.
Profesorul nostru de folclor, domnul  Gheorghe Vrabie, de care mi-am amintit astăzi, răsfoind cursul  din anul II, rătăcit într-un sertar, ne vorbea cu mare pasiune despre mitologia populară.
Mi-e dor de palma  lui deschisă,  în care contura zonele sărbătorilor, obiceiurile și mulțimea de întâmplări nepământene  . 
Ascultam vrăjiți istoria tainică  a tradițiilor noastre , care se pierd într-o lume dominată de magie.
 Drăgaica-termen slav- este considerată zeița agrară a vârstei fecundității câmpiei, protectoarea lanurilor de grâu și a femeilor măritate, care își doresc să devină mame. 
 În Descriptio Moldaviae,  cartea cerută la Berlin, ca document despre noi și despre tradițiile noastre, Dimitrie Cantemir-domn,  scriitor, om politic,  filozof, astrolog, etnograf, enciclopedist, lingvist, muzicolog,  folclorist, compozitor, primul  român, membru al unei academii străine-1714-   a descris-o  pe zeița Ceres, Drăgaica,   ca fiind mândră și orgolioasă. 
Extraordinarul   cărturar consultase peste 100 de documente , scrise, la vremea aceea,  în patru limbi- latină, greacă, rusă, polonă.//
De ziua ei-Sancta Diana- zeitate păgână- nu se iese la muncă în câmp, nu se coase, nu se spală rufe.
Răzbunătoare, vine cu tunete amenințătoare și cu înec.
Se naște la 9 martie, când moare baba Dochia și se maturizează astăzi.
De mâine  și cucul tace. //
În noaptea care tocmai a trecut, s-ar fi făcut un pact între lumea noastră și lumea cealaltă, s-au deschis porțile cerului, animalele au stat la sfat . Cine le-a ascultat le-a deslușit tainele.
Intre orele 22 și 24, se zice că, în întunecimea codrilor, unde  nu pătrunde cântecul cocoșului, păzită strașnic de duhuri, se ivește floarea de ferigă..
Strălucitoare ca o stea și albă ca zăpada!
Cine se scaldă în apele tăinuite ale sălbăticiei, sub lumina lunii, în acestă noapte, își păstrează sănătatea și tinerețea fără bătrânețe.
La miezul nopții, Sânzienele, ielele se prind de mâini și dansează.
Amăgitoare unduiri, în șoapte doar de ele știute!
Nu trebuie să fie văzute de nimeni, pentru că se supără, și-i lasă pe cei neascultători fără glas.
Se năpustesc  în vijelii și furtuni năprasnice.//fotografia este luată de pe Wikipedia)
Simbolul zeiței este floarea de un galben strălucitor, care țâșnește în lanul de grâu, mângâind spicele cu parfumul ei amețitor. 
O vezi și pe marginea drumurilor, legănându-se în bătaia vântului de seară.
Întinde mâna și culege-o!
Se poartă la brâu, în sân, în buzunar . Fetele nemăritate o așază  răsfirată sub căpătâi , în speranța că-l vor visa pe cel ce le-a fost ursit.
Eu  am aflat-o  în semestrul al doilea, când, deja,  eram  măritată..
Se zice că fata care se rostogolește în roua căzută aseară  în iarbă  devine mai frumoasă, mai plină de viață, mai senzuală.
Din firele de drăgaică , împletite cu spice, se fac coronițe.
Se aruncă pe case, ori se pun la ferestre. Atât ele, cât și talismanele cu flori de drăgaică , purtate la gât, asigură  protecție împotriva răului.//
În satul meu, de Drăgaică, se împărțeau mere dulci și flori.
Nu știu dacă se mai păstrează obiceiul, dar mie, Drăgaica îmi aduce în minte figura bunicii, roșie în obraz, cu mânecile suflecate și șorțul plin de fructe , adunându-ne pe toți șase nepoții, în fața casei, pe iarba verde și moale.
p.s.. ți-ai împletit un talisman? ia un fir de la mine!

sâmbătă, 23 iunie 2012

a fost, pe rând,


 artă care adună talazurile mării într-un pahar,  oglindă  care  face frumos tot ce este  deformat, chip al sufletului, creație ritmică a frumuseții în cuvinte, Eminescu o numea  trandafir ce crește în potir de aur, Grigore Vieru  o considera  secretul creierului  scăpat din gura  inimii.. un filozof  spunea că  este spunerea Ființei.
Că pune stăpânire pe suflet, că te inundă când te aștepți cel mai puțin  sau că  la temelia ei stă un talmeș-balmeș, un ghiveci, un soi  de supă primordială în care intră de-a valma  și imaginația și orgoliul, că e o adunătură generală, pentru că este viul  în a cărui textură  intră cele mai  felurite și contradictorii ingrediente,  cum  spune Monahul de la Rohia, 
 Poezia 
 este în toate.
 Cea mai limpede dintre definiții  mie mi se pare  cea pe care  a dat-o Salvadore Quasimodo poezia este  revelarea unui sentiment pe care  autorul îl crede  interior și personal, dar pe care  citirorul  îl recunoaște  ca fiind al său.
 Am citit mai multe poezii  astăzi.
 Aleg două, nu chiar la întâmplare.
Prima, Cei ce cară- autoare poloneza  Anna Kaminska, 12 aprilie 1920/10 mai 1986. 
A scris 15 cărți de versuri, 3 volume de comentarii biblice și multe traduceri din latină, ebraiacă, franceză  și din diverse limbi slave.
Așadar, 
Cei ce cară piane
La etajul zece
Dulapuri și coșciuge
Un bătrân  cu un vraf de scânduri șchioapătă  dincolo de zare
O femeie  cu un gheb  de urzici
O țăcănită care împinge un cărucior
Plin cu sticle de votcă
Ei toți vor fi ridicați
 Ca o pană de pescăruș ca o frunză uscată
Ca o coajă de ou o foaie de ziar

Fericiți cei ce cară
Că aceia vor fi ridicați.„//

 Ana Blandiana, Cine dintre noi 
Când pleci
Nu știu care dintre noi doi a plecat,
Când întind mâna
Nu știu dacă nu mă caut
Pe mine,
Când îți spun: te iubesc,
Nu știu dacă nu mie îmi spun
Și mi se face rușine.
Odinioară
Știam cum arăți,
Erai
Nespus de înalt și de subțire,
Știam de unde-ncepi
Și unde mă sfârșesc,
Iți găseam ușor
Buzele, gâtul,
Clavicula dulce,
Umărul copilăresc.
Demult, îmi amintesc,
Eram doi,
țin minte cum ne țineam de mână...
Cine-a fost înfrânt dintre noi?
Cine-a putut să rămână?
Singurul trup este al tău
Sau al meu?
Și mi-e atât de dor
De cine?
Numai tăcând,
Cu ochii-nchiși, cu dinții strânși,
Mai pot să te distrug
Cu greu
În mine.//
Citești poezie, când?( șirul întrebărilor  este nesfârșit..)
 p.s.  nici nu știi ce pierzi, dacă nu-l asculți pe A. Rieu!!

vineri, 22 iunie 2012

prin orice lacrimă


  ne privește Dumnezeu…oare cum  pot privi  cerul acei  ce n-au regrete? Emil Cioran, Amurgul  gândurilor, pg.169/170.

La câte am văzut/citit/ascultat ieri, aș putea încropi  o poveste fascinantă, cu și despre obsesii, drame, interese, scenarii,  pasiuni,  dorințe.
M-aș opri  la câteva însemnări  ale cuiva care interpretează picturile  părintelui Arsenie Boca pe unul dintre  pereții bisericii  de la Drăgănești, prin  anii 68. 
Părintele  a  înșirat, una după alta, provocările încornoratului- Nu vă grăbiți cu pocăința, mai aveți vreme, până atunci , trăiți-vă viața.Veniți la mine.Vă  dăm libertate cât să vă puteți și  sinucide, dacă vreți..
    Seara trecută-  penultimul concert  al filarmonicii-Mike Godoroja& Blue Spirit, Roots, Blues Archeology-
 Cinci  muzicieni diferiți  și, totuși la fel,  cinci nebuni frumoși, care au clintit  cam anevoios  lumea, dar, de îndată ce    s-a creat  acel ceva , care unește  scena și sala, vârstele au  uitat bubuiturile  îndrăcite,    zăpușeala  s-a mai rarefiat,   povestea bluesului- emoționantă, dinamică,   provocatoare , charismatică a  curs  frumos, spontan,  de la sine.
Un final   dinamic , în  amintirea lui Jimi Hendrix și   o piesă frumoasă,  nesofisticată, Să v-amintiți de noi!
 Dimineață însorită  cu un film american- bărbați  frumoși, eleganți, de succes,  femei inteligente, rafinate- , conflicte,  șicanări,  luptă pentru   glorie și succes.
 Esența-Nu mă interesează averea. Uneori  aduce suferință.
 Tu ce spui?







joi, 21 iunie 2012

cât contează


pentru noi să contăm cât de cât în viața altora?

De obicei, încheiați un post cu o înterbare. De data aceasta, nu. De aceea, îndrăznesc eu să întreb: cât contează pentru noi să contăm cât de cât în viața altora?
Pline, obișnuite, lungi,  vesele, plictisite, albe , negre sau gri,  zilele curg.Uneori,  în mers de pisică  agilă, se furișează ca și cum  n-ar fi fost. Seara le șterge  trecerea. Se întâmplă. Nu de fiecare dată. 
Sunt zile, care sapă  adânc, atât de adânc,  că simți cum te cuprinde  spaima, te zbați,  cauți,  strigi.
 Te aude cineva. 
Sau nu te aude nimeni.
Vreau să cred  că nu sunt superstițioasă. Vreau. Nu știu cât reușesc.//
De un an și mai bine, citesc cu mare, mare plăcere  răvașele  păstrate într-o tolbă de jurnalist militar.
 Un talent  incontestabil.
Nu prea cochetez eu cu iambii. Nici cu troheii,  cu toate astea,   poemele  din  tolba fermecată mă  pun la treabă și, așa,  mă străduiesc,  să leg și eu vremelnic, în modeste rime, vorbele.
Deunăzi,  în trecere,  am lăsat câteva rânduri, inofensive, mi-am zis  în gând.
Un anonim- mari curajoși sunt anonimii- misogin  cum îl identifică  un domn și bine face- și-a revărsat într-o clipă toate nemulțumirile  de nerecunoscut  talent, într-o  adunătură de  gânduri  cum doar în filmele de groază afli.
 Într-un monolog  frustrant, cu  aluzii deloc măgulitoare, dacă este să le raportez la presupusa experiență de viață  a respectivului personaj, care  vrea să  înjghebeze un fel de  comic absurd, a făcut țăndări un echilibru  pe care  doar înțelepții  îl pot construi.
Sigur că m-a afectat întâmplarea, mai ales că, vorba gazdei, nu prea înțelegeam de ce tocmai mie să mi se întâmple. Și de ce.
Ziua risca să se încheie  în lacrimi..
Undeva,  pe un alt blog, o bună prietenă striga după ajutor.
 Vezi tu cum este viața asta croită- în timp ce unii își fac de lucru, dând  cu pietre în ferestre  deschise către lumină, undeva, un suflețel  cât o mlădiță  se zbate  să-și păstreze  dreptul la viață.//

Câteva rânduri,   niște explicații  pline de  bunătate și de înțelegere, schimb de mesaje între  trei mame și bunici, care nu s-au văzut niciodată, dar pe care șansa asta  numită blogosferă  le-a  unit întâmplător sau  nu..și medicamentul  dătător de speranță a plecat din Franța către pătuțul unde nepoțelul Aurei așteaptă  dreptul la  dimineți însorite și seri cu  basme albastre.//

...  am reusit sa-i înduiosez pe farmacisti, dupa ce-au telefonat medicului nostru de familie, care le-a confirmat ca-i O.K. "daca-i pentru România..." Apoi, am "fugit" la posta înainte de închidere, acum juma' de ora si le-am expediat cele doua cutii de diméthasone par-avion-prioritar-recomandat... Mi s-a spus ca - normal - va sosi vineri sau sâmbata-dimineata, cel mai târziu luni sau marti, cum e în Bucuresti.

Sper sa le parvina cât de rapid posibil si sa-i fie util copilasului... et voilà!//
cât contează pentru noi să conteze  cât de cât în viațá  altora?




marți, 19 iunie 2012

fiecare suflet

 este pentru alt suflet o lume  ascunsă. Friedrich Nietzsche


Când a venit în școală,  toți o priveau  de sus,  vorbea mult, se mișca  încoace și încolo, deși  nu fusese niciodată suplă.
Nici  eu nu  n-am fost prea cumsecade,  niște erori de gramatică,  ceva confuzii   în stilistica textului..
Suporta  tăcută  aroganța  colegilor. Avea, ce e drept,  din când în când, și răbufniri. Fără ecou..
Bogăția ei, părul! Oricum l-ar fi aranjat.
Pe la ședințe și consilii, ocupa același  loc-  partea opusă mie, aproape de peretele dinspre  vest. Ațipea,  îi vedeam  picotitul simplu, ca de prunc.
Soț   agresiv, un fiu risipitor,  nici fiica  nu era prea  apropiată.
  Într-o  pauză, mi-a spus ceva- știți(   mai mare cu vreo patru ani decât mine)  dimineața mă privesc în oglindă,  mai pun  ceva roșu, mă ciupesc de un obraz, fată, ești frumoasă foc!
 Am ascultat-o  cu un fel de plăcere copilărească.
 Au trecut anii.
Când cineva , vreo  altă colegă sau prietenă, se plângea că nu-i vine bine nu știu ce bluză, că i-au apărut fire albe, că  ochii nu mai au aceeași lumină, o citam pe doamna B.
  Când a fost să-și încheie  activitatea, nu-mi place deloc să spun  la pensionare , am mai explicat de ce- ăștia toți, chiar și tinerii colegi, au  impresia că trebuie să dea pomană celor care s-au născut înaintea lor.. cum spuneam, când  a fost  ziua aceea, cu petrecere, i-am scris ceva, un fel de medalion.
Și i-am  aninat niște violete.
A plâns de fericire.
 Am plâns și eu.//
 Și drumurile ni s-au despărțit.//
 Știu că   vrei să auzi doar lucruri frumoase, dar, vezi tu, viața  nu înseamnă doar  cărări drepte, muzică bună,  cină în familie,  duminici  curate..
 Doamna B. nu mai este.
Nimeni dintre colegi  n-a știut.
 S-a stins discret.
 Și-a așezat liniștea între dealurile satului ei  de câmpie, învăluit  în  poeme  nescrise.//
 cât contează pentru noi să contăm cât de cât în viața altora?

luni, 18 iunie 2012

au milieu de ma vie

Dincolo de fereastră,  viața  își trăiește poezia- dulce, amară, complicată.
 Concretul  se transmite  printre idei.
Nimeni nu  vorbește în versuri, deși fericirea, oricât de  scurtă ar fi,  se simte în poeme

 Dacă nu cer prea mult,

 de Marin Sorescu
- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?//






duminică, 17 iunie 2012

singurul lucru


 pe care îl știu este  că nu știu nimic.Socrate.
Sub un trup  deloc atrăgător,  care îi scandaliza pe atenienii  dominați de farmecele  pefecțiunii  fizice, Socrate avea un suflet pur.
Detesta  aroganța și lăcomia  câte lucruri  de care  eu nu am nevoie, era simplu,  răbdător, curajos  îți văd deșărtăciunea prin mantie..
Mi-a venit în minte  numele lui,  pentru că astăzi grecii   hotărăsc  încotro o iau.
În cartea  lui Zaharia Sângeorzan Monahul de la Rohia, N. Steinhard, am  găsit  ceva care  nu-i privește  neapărat pe greci.
 Ce ar spune  azi Socrate  într-o piață?
 Și răspunsul  cugetătorului vine.
În piață: prieteni, cetățeni, vă pun patru întrebări:
De ce mințiți așa ușor?
De ce aplaudați frenetic?
De ce aplicați cu atâta  zel dispoziții și legi  pe care  desigur  le considerați nedrepte?
De ce, de ce oare, pentru numele lui Zeus, vă  denunțați  atât de sârguincios unii pe alții?  pg. 104.
Tu ce spui?


o parte din Grecia la  care  visez..



joi, 14 iunie 2012

pentru ce am muncit ca un prost?


Ocrotit de culmi verzi, domoale, orașul își povestește  cuminte istoria, în turle,  zidiri, înscrisuri.
Fântâna  și-a învălmășit   susurul  printre  măsuțele cu suveniruri, fuste crețe,  galbeni în cozi  năclăite, ochi iscoditori.//
 Agățate  de  un grilaj  delicat, în ghivece- surori, orhideele își răsfață  noblețea  în  aerul cad al zilei. 
În jur de  o sută.
 Aleea  duce către una dintre  intrări.
Casa, ce casă? bloc, printre  blocuri.
 De ce  au   ridicat-o taman aici, îmi vine  în minte,  cum de ce?  curte bogată,  grădină până către liziera pădurii.
Uite că  asta nu ne-a spus, dar am eu așa o   convingere   că și pădurea   face parte din titlu.//
Ca elev, avea o mare spaimă de matematică,  într-un fel, era justificată,  toți  se temeau de  profesorul  mereu nemulțumit. 
Pe el îl ironiza de fiecare dată,  bine că  erau în ultimul an de profesională. 
S-au dus care încotro,  nu s-au întâlnit niciodată, alte vremuri.
Într-o zi, i-a apărut poza în ziar- ce familie,  ce realizări, copii licențiați,  cabinete de avocatură.//
 El,  bătrân de acum, preot.//
Trei autoturisme, parcate rebel  pe iarbă tunsă milimetric, așteaptă până după prânz.
Din pridvorul   casei- bloc,  mobilat ca în Neckermann, aș fi spus  cu  niște ani mai devreme,  privirea se pierde printre straturi  de legume,  trandafiri parfumați, tufe de levănțică.
În zare,  strălucitoare, pădurea...//
Cam  prea durduliu, Sfinția Sa își monitorizează , după ceas,   tensiunea  neastâmpărată.
Întreb de o colegă, o cunoștință comună.
-Doamnă, ei  sunt mult mai bogați decât noi, ați văzut șiru ăla mare de cofetării? sunt ale lor,  le-a mers mintea, domle.
Soarele arde.. egal pentru toți.//
Îmi vine în minte numele unei nuvele , de Alexandru Odobescu-Mihnea Vodă cel Rău. Doamna Chiajna .sper să nu fi greșit, nu vreau  să caut  pe net, în bibliotecă mi-ar fi greu..cred că finalul suna cam așa
Nu-i așa că avuțiile-s amăgitoare?
O mai știi?

marți, 12 iunie 2012

și-a mutat atelierul între aștri..

Și-a ales să se  înalțe printre îngeri și nori, într-o vreme când viitorul țării se croiește prin  emisiuni televizate..
Câți  își vor  fi oprit orgoliile  să-i  aprindă un gând?//
Dintre statui, femei șlefuite de vântul anilor și al suspinelor de îndrăgostiți este gata să-și  ia zborul Ciocârlia luI.
Picioarele abia ating pământul,fesele aurii se pierd în 
rotunjimea spatelui, duioșia umerilor care se prelungeȘte
înspre cer prin imaginea brațelor, parcă ar sfida atât legea gravitației cât și limitele pseudomoralității ,ale celor ce cred numai într-o artă banală și scolarească.
Așa cum Ciocârlia zboară spre cer fără margini și celelalte statui gândesc, se dăruiesc,, se eliberează în formele lor care în grația mișcării de dans,fără de timp și în transparența fără spatiu lasă să se ghicească„plenitudinea”,din care artistul le-a eliberat pentru a le încredința unei arte majore, care nu este doar sculptură, ci și pictură, muzică și poezie...
Gian Marco Vernier, New York, 1989//


                MARCEL GUGUIANU,
28 iunie 1922, Bârlad-12 iunie 2012, Geronto Med Life, București.


23 de expoziții personale,  26 de premii și distincții naționale și internaționale, 34 de opere reprezentative, 26 de participări la expoziții internaționale. 
O viață de OM, de ARTIST.
§                    Cer îngăduința de a mă alătura oaspeților de marcă din Carpații României, concetățeni din țara unde prietenia se consfințește adesea cu daruri.
 Astăzi, este prilejul de a confirma acest obicei al poporului român prin bucuria cu care oferim înaltului amfitrion al acestui moment de cultură o lucrare din această expoziție, lucrare ce reprezinta o siluetă feminină în bronz cu trup de pasăre. 
Este vorba de o legendă ce se referă la o fecioară de pe plaiurile Carpato-Danubiene (România) care se înnamorează de Soare, bucurându-se în diminețile când el răsare în aurora și se întristează în amurg. Însă mama Soarelui Natura, nu îngăduie acest amor îndrazneț și, în obiceiul pșmântului, trimite blestem asupra copilei, transformând-o în pasăre, acea pasăre ce în zilele noastre are zborul spre Soare, numindu-se în graiul românesc Ciocârlia (Lia). 
Poeți și artisti au rememorat în creațiile lor această fantasmă populară, ducând-o la acel simbol caracteristic poporului român, cu aspirații la libertate, independență, neutralitate. Se spune că valoarea acestei opere de artă, dacă este valoare, crește dupa moartea artistului. 
Dar să nu va grăbiți, căci oricum nu vă va scoate dintr-un impas financiar… 
Am oferit cu plăcere acest simbol al unui popor ce trăiește liniștea munților și glasul apelor ce curg în oceanele lumii, gânduri de înțelegere între oameni.//
Ce  dovadă mai sacră de iubire pentru neam ,  ce poate fi mai  românesc, decât să te identifici în fața universului  cu zborul ciocârliei?





de sezon


24 de ani.
Cu chiu cu vai , a  terminat  liceul. Unul dintre cele de pe deal. Unchii să trăiască!
Părinții, foști gestionari  pe vremea ailaltă,  mai prosperi, tot mai prosperi, cu fiecare an.. Oameni de afaceri.
Și-a dorit să fie primar.
 Este!
Să moară toți dușmanii.. îmi vine să-i plâng de milă  bietului domn Antoine de Saint-Exupery- fericirea  trebuie să fie o răsplată, nu un scop.
Trăim în România! 


 Uite că  nu mai știu, tot atât de optimist își  încheie  disertația  simpaticul M.B?  






                                                                                                                                                                                                        fotografia mi-a fost trimisă
                                                                                                                         

luni, 11 iunie 2012

oricât de bună

 sau de rea ar fi o situație, ea se va schimba..
Esența acestor vorbe  am știut-o   mereu. O știe  și a trăit-o oricine, greșesc?
 Dar nu despre asta vreau eu să vorbesc.
 A trecut  ziua   de ieri,  aleargă știrile, saci plini cu voturi își  așteaptă cuminți rândul la numărătoare,  pentru  câștigători nu mai prididesc laudele,  din tabăra adversă  vin suspiciunile,
prezență mare la vot,
 înfrângere zdrobitoare, 
românii au votat împotriva aroganței,
 verbele preferate sunt   l-a bătuta luat, are.
Aoleu ce ploaie vine de la Cluj..
Viața are mersul ei.
  Este prima zi de bacalaureat. 
În  multe dintre școli- se saltă  cabinele de vot,  pe uși  s-au lipit listele cu  absolvenții de liceu-334836 în toată țara, dintre care 89698 rămași din alți ani. 
Profii vor fi și ei supravegheați,  titrează un ziar.
 Știi ceva?  O să te mire , da, există profesori  care  ajung întâmplător prin comisii de examinare, o spun  din  ce am văzut, nu din presupuneri sau din auzite.
Prima probă, literatura română, olimpicii  au deja  hârtia în buzunar.
 Unii. 
20 dintre ei   au fost scoși din săli pentru tentativă de fraudă, îți dai seama cum sună? Olimpic fraudulos.. și fiindcă tot vorbim despre  cei mai cei dintre tinerii absolvenți de liceu,  să-ți spun ceva- la proba de literatură română, unui olimpic  i-a picat Harry Potter, orice este posibil, nu?
Bacalaureatul meu, al tău, al copiilor noștri-  câte emoții!
 Zău că  nu-i înțeleg pe  tinerii care, mai  în glumă , mai în serios, ar  vrea  ca  bacalaureatul, bacul, cum l-au scurtat  după nu știu ce criterii unii,   ar trebui  conceput cât mai simplu.
Să nu mă crezi ipocrită, aș prefera  emoțiile  adevăratului examen de maturitate, nu doar  ca  verificări la   matematică, literatură, chimie /fizică/o limbă străină au orice altă probă, în locul    încleștărilor  zilei.
Instituit în 1801, prin decret semnat de către Napoleon Bonaparte, care a pus bazele învățământului modern  francez, bacalaureatul românesc, ca examen de maturitate  al intrării în viață,  îl are ca părinte pe profesorul universitar, medic și politician Constantin Angelescu, în 1925.
 Primul  ministru  plenipotențiar  român, reprezentant al României la , în 1918, la Washington, s-a născut  la 10 iunie 1869, la Craiova. 
Astăzi,  școala românească are ministru interimar..
Ai amintiri   de la bacalaureat?











duminică, 10 iunie 2012

un fel de comedie umană


Vezi tu cum este lumea asta croită? Nimic nu seamănă cu nimic. Nimic.
Să fie astăzi ziua cea mare?
 M-am trezit cu întrebarea în minte. Am dat fuga în bibliotecă . am ales la întâmplare.
Întâmplare , zic?   O fi așa.. până nici numărul paginii nu mi se pare întâmplător-44.//
Întrebat  dacă  ar dori să scrie un tratat  despre SINCERITATE,  MONAHUL DE LA ROHIA, NICOLAE STEINHARDT, răspunde:
Nu sinceritatea este esențialul, cum crede Gide, ci  buna purtare, morala, chiar de cere un efort.
Sinceritatea  nu e o scuză.
În artă nu e ca în morală: acolo sinceritatea este esențială. Altfel e lozincărie și kitsch.

Totul se complică  din cauza  intervenției masive, pustiitoare a minciunii.Oare nu vedeți că  trăim în minciună până la gât, până la marginea  buzei? Că ne-a invadat, ne-a cotropit? 
Că oxigenul, carbonul și hidrogenul au fost înlocuite de  minciună?
Astăzi o să merg la vot. 
Nu știu prea bine ce aștept după.
tu ce zici?

sâmbătă, 9 iunie 2012

în mersul vremii


 Câte n-aș putea scrie.. mii de chestii, poate. 
Trei zile în locuri dragi, revederi după  ..nu, n-o să spun câți ani, pentru că nici mie nu-mi vine să cred, n-o să povestesc  mai nimic din câte am văzut/auzit/povestit/ reamintit, descâlcit/ înnodat.
 N-o să povestesc  despre  satele tapetate cu  metri de   poze  mari, zâmbitoare, votează nr.3,  nici despre gălețile  aninate de garduri- votați cu noi și nu veți regreta, nici despre  mașinile  de la ale căror geamuri larg deschise  zburau în toate părțile pliante roșii , verzi,  mici sau mari  -scăpați de căpușă prin vot! c-așa-i românul,( turat la maxim)..  nici despre   individul cu berea într-o mână  adresându-se  nevăzuților ascultători, ba nu- greșesc, îl asculta  o doamnă    de la  balconul blocului din față, anterior , am muncit,  spune omul, descărcându-și năduful,  ce-i pasă lumii de el?  da,  există (încă) cetățeni turmentați.., se apropie   alegerile , există bogați și săraci,  granița   pare fragilă..     

Poate despre   plugarul cu tricou și  bermude, arând  peticuțul lui de pământ, ar trebui să povestec.   
Sau despre  strălucirea dimineților verzi, presărate cu  buze  moi de maci  străfulgerați   de lama coasei   croind  poteci  lungi  prin fânul  cu parfum de verde  crud..   

N-o să povestesc, pentru că  doar câteva cuvinte  îmi vin în minte  din toate cele trei zile.
G este verișoara mea. 
I-am văzut casa-  uriașă!  Să nu crezi că exagerez,  fiecare  băiat, câte un nivel, cel mic și-a serbat majoratul, 30 de invitați,  n-au spart nimic, toate sunt la  locul lor,   n-o să zică nimic  bărbatul  când s-o întoarce din  cursă.  face  Italia..//
- G, când ești tu fericită?
- Când dorm, năniță..  nănița sunt eu.//
mi-ar plăcea să  vorbim despre asta..