duminică, 13 ianuarie 2013

Dă din mâini, Petre!



Dacă există pe lumea asta,  plină de paradoxuri, ceva atât de frumos ca viața însăși este acela că  ne  scoate în cale, tocmai în momente sărăcite de frumusețe,  câte un suflet unic.
 Atât de frumos,  că  și  răul cât ar fi de rău pălește.
 
L-am văzut de multe ori , în filme , piese, chiar într-o emisiune de duminica dimineața, Viața satului.

 Pentru că  mereu a iubit câmpul pâinii. Satul  românesc așa cum doar el îl știe, satul bunicilor și străbunicilor săi.
Bunicul meu n-a simțit nevoia să se ducă la mat, fânul era în pod,  strugurii erau din șapte vii, culesul strugurilor era o sărbătoare, jumătate viță de butuc, jumătate tămâioasă. Se culegeau prunele brumării, galbene ca aurul..
Știi ce zicea tata? mă doare capu, beau un  pahar de vin..
N-a tremurat nimeni din neamul nostru.
Da de băut  , or băut.

Da, este maestrul Valentin Uritescu, invitat să  vorbească despre ce vrea dumnealui. 

Nu se sfiește să povestească despre boala care îl torturează  de peste treizeci și cinci  de ani, dar nu-l doboară-extrasindromul piramidal. 
Reușește să-și domine tremurul și amintirile curg.Prezentul dansează în vârtejuri, ideile  cresc, cum cresc tufele de trandafiri din grădina  lui de  suflet.
 Domle,  când eram eu copil, vecinele se împrumutau de oțet, de  zahăr. Astăzi gospodinele  cer cu împrumut o imprimantă.
Lentile, camere de luat vederi, telefoane, gipiesuri- este o nebunie,  viața virtuală a năvălit peste noi..
Și amintirile curg.
Avea un  contract  special, mai multe  spectacole cu Hamlet , la Londra, el, unul dintre gropari.  Se apropia toamna, așa că  a mers cu tatăl  lui să aducă lemne chiar din pădure.
I s-a întins un tendon. Durere insuportabilă!
A fost un rol magistral, o desfrânare a durerii a spus Toca.
 Da, acolo, pe scenă i-a venit în minte titlul cărții pe care o avea în minte,Desfrânarea durerii
Nu era un titlu comercial. 
  Așa sunt  eu, prost.
 Mă, de ce simt eu altfel, decât alții? nu cumva sunt prost?
Domle, mi-am rezolvat  sarcinile în genunchi, bucșit  de pastile, așa urcam pe scenă. 
Valeria? icoana vieții mele, o vezi în poză, seamănă cu Brigitte Bardot, ba chiar mai frumoasă.
Cum am rezistat unul lângă altul?  fără pasiune vulcanică, o iubire latentă, senină, ea n-ar fi găsit altul ca mine, depindem unul de altul, în prima lună era să murim de foame.
Fericirea? nu prea ajunge la nimeni.
 Ce contează? credința în viață, ai sădit un pom, ai ridicat o casă, ai clădit o familie..
Îmi place să mă uit la ierburi, tânjesc după satul meu din câmpul pâinii. 
Astăzi satul este trist,  simt prăpastia dintre  bogați  și săraci. 
Al 28-lea stat din UE- rușine.
 
La mine în sat, s-a rupt un pod, s-au adunat oamenii, singuri au ridicat altul. 
Nu ca ăștia, așteaptă să vină cineva să le facă podul.
Știi ce scrie pe  altar?
Sfântul Petre îi spune lui Dumnezeu- Doamne, mă înec..
- Dă din mâini, Petre!

Nu-mi plac multe la români, ne apăsăm unul pe altul, când e vorba  de  iad, să se ducă celălalt. De ce am ajuns așa astăzi? i-aș trage românului  o palmă- trezește-te, ce mama dracului faci?..că mi-e și silă să mă mai duc la vot, mă mai gândesc..
Știi ceva? lucerna crește  și pe piatră, am cărat mraniță, grădina mea are cinci tufe de trandafiri, două de lalele, cinci tufe de viță.
 Mi-e dor de parfumul roșiei crescute în grădina mea...
Vânătoarea de la Balc? eu sunt pescar, de o vreme, eliberez peștii după ce  îi prind. Mă abțin să strig- rușine, știi ce mă înnebunește? împușcă 14  mistreți? Mă, ce trebuie atâția?eu nu pot să trag într-un animal, un câine bolnav.. nu, nu pot să-i iau viața..

Rolul perfect? dacă aș  mai avea cinci minute de trăit,  nu m-aș uita la niciun rol,  aș bea un pahar de vin roșu și m-aș ruga să mor liniștit.
Un sicriu de brad. 
În cimitirul străbunilor mei.
L-ai auzit pe  Aureliano al lui Garcia Marquez semințiilor osândite  la un veac de singurătate nu le era  dată o a doua șansă pe pâmânt.
Cum sunt eu?
Valeria zice  că sunt bun, generos, am umor, am fost un amant bunicel, sunt încăpățânat și cam fricos..
Am avut emoții, m-am călit. Și dureri, și boală, m-am războit cu Dumnezeu-Ce faci, Doamne? Unde ești?

Aș vorbi cinci zile, nu sunt ca Florin Piersic, dar aș vorbi, aș tot vorbi..domle, când s-au predat armele după război, au venit țăranii cu căruțele, puști, pistoale, grenade și la sfârșit-un tanc.
Câmpul pâinii..//

voință, răbdare, dragoste de viață?

18 comentarii:

  1. ”Dă din mâini, Petre!” (Sau șezi blând și fă pluta...)

    :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea ne învață că prin credință, poți merge pe apă ca pe uscat.

      Ștergere
  2. Da!
    Un om minunat pe care l-am stimat (e prea mult spus adorat, pentru că mi-este străin acest sentiment în legătură cu un "el")şi încă îl mai stimez aşa după cum merită: enorm.
    Superbă evocare, Gina! Superbă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Superbă lecție de viață!!

    L-ai ascultat cântând„ Toată lumea-mi spune lotru„?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că lumea este mult prea nerăbdătoare.
      Sau nu vrea să privească în jur. Poate că unora nu le pasă decât de propriul ego.

      Ștergere
  4. Nu stiu ce sa spun. Nu ma uit la emisiune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu trebuie „să cauți„ anumite întâmplări; vin ele.
      Mi se pare că drumul acestui om seamănă cu mersul neamului, și nu vorbesc așa, ca să spun ceva.

      Ștergere
  5. Minunati oameni avem! Pacat ca acestia sunt tinuti in umbra. Maestrul Uritescu are nostalgia copilariei din ''Campul painii''. Mi-a placut cu a spus ca navalit peste noi viata virtuala. Gina, ai un dar special de a descoperi lucrurile acestea frumoase. De aceea mi-e drag sa vin pe aici. Poti la fel de bine sa faci o emisiune culturala, la fel de buna ca a Eugeniei Voda.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce bine că sunt, dragă Gabriela! Ce bine că aflăm că sunt cu tot ce sunt!
      „Câmpul pâinii„!! pentru cine știe cât de puțini această metaforă are relevanță.. eu vizualizez , știu câmpul, știu pâinea, știu verile cu galben-auriu, și grâu, și pleavă, și înserări cuminți în bătăi de treieriș. De asta am trăit intens întâlnirea cu Maestrul!
      Se spunea pe el, copilul , și-i spunea pe toți ai lui.
      Viața galopează, lumea fuge doar după bani.
      Sau nu chiar toată lumea, oricum cei mai mulți doar asta știu- bani..
      Mă onorează gândul tău! Și, de ce nu, mă bucură!

      Câte n-am fi putut face, asta este viața, prea o lăsăm să ne fie stăpân..

      Să fii iubită!

      Ștergere
    2. Gina, putem face orice ne dorim. Important e sa stim ce vrem si sa nu ne bazam pe opinia celor din jur, decat doar, eventual, consultativ. Stii care e atributia oamenilor de cultura in raport cu aceste valori? Sa nu le lasa sa piara, sa fie pomenite doar din cand in cand, in manuale ori in critica de specialitate. Mi-e drag Florin Piersic, desi vorbeste mult, mult prea mult pentru un ardelean. :) Mi-e foarte drag de el. Omul acesta e o enciclopedie de intamplari si portrete. Asta e ce ne ramane de la ei. Noi trebuie doar sa le dam ocazia sa se manifeste si sa mijlocim asta cum putem. Prin interviuri, emisiuni, invitatii si nu sa asteptam ca ei, ca si Valentin Uritescu ri atatia oameni frumosi sufleteste, sa se stinga sa ii pune-m intr-o vitrina din care s ii stergem uneori de praf.

      Ștergere
    3. Știu și eu? se zice că niciodată nu trebuie să spui niciodată..

      Există aici un domn cu nume predestinat-Ion Antonescu, cred că este om de afaceri. Are un fel de grijă , nici nu știu cum să-i spun, paternă, deși este mai tânăr decât mulți artiști. Îi prețuiește, îi adună, le oferă șansa de a călători.
      Mă tot întreb de ce lasă ca întâlnirile respective să fie doar un prilej de petrecere.
      Câtă inteligență, cât talent se adună laolaltă!
      Îți dai seama ce ar ieși dacă s-ar „culege „ fie doar câte un subiect din partea fiecăruia..

      M-a impresionat dureros ceva de la ultima lor întâlnire, era după moartea Lui Sergiu Nicolaescu, de Sfântul Ion. L-am văzut pe maestrul Mircea Albulescu plecând, singur pe stradă, apoi cred că a făcut ceva un atac de cord..era ceva ce se poate descrie greu în cuvinte, un om , un solitar.
      În urmă, un trecut de glorie.
      Ciudată este viața..

      Ștergere
  6. Buna dimineata, doamna Gina!
    Am vazut si eu emisiunea. Bine mai spune, maestrul Valentin Uritescu!
    Din cat il cunosc eu, pot spune ca este admirabil! Un om echilibrat care a dat, sens, vietii dumisale.
    O zi minunata va doresc, doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      Da, emisiunea , ca emisiunea, prilejul a contat. Omul este el, doar că anumite momente îl fac să fie nu doar ce ar putea să arate, ci să reconstruiască o lume adâncită într-un colț de suflet.

      Eu am simțit „spectacolul„ ca un fel de radiografie( prea tehnic cuvânt) a unui trecut care se suprapune peste un prezent incert.
      Trecutul, ca un coș de veșnicii!

      Ștergere
  7. E mare lucru sa intelegi ca viata are cursul ei. E mare lucru sa imbatranesti frumos , realist si sa vezi doar lucrurile pure. Cand ai fite in cap incepi sa nu mai existi cu adevarat tu pentru tine. Incepi sa te minti si singur iti distrugi aura de ...om.
    Valentin este om si nu a uitat asta . Boala pe care o are e tare urata cand stai sa te gandesti ca sunt lucruri pe care nu le poti face singur. Dar el este ajutat de sotie si a si inteles ca boala lui e nimic pe langa altele mult mai rele.
    Ii doresc sanatate si o batranete frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, înțéleg ce vrei să spui.
      Cred că puțină lume acceptă ușor ideea îmbătrânirii. Este și foarte dificil.
      Dar există legile firii, independente de voința umană, nu?
      Am văzut, de fapt, văd, artiști care nu lasă ca locul lor să fie ocupat de tineri, altfel oameni talentați. Se încăpățânează , apar în reclame vulgare, deși sunt oameni bogați, nici haz n u mai au. Sunt cam de râs..
      Se întâmplă chestia asta chiar și în învățământ, sigur, lucrurile sunt mai complicate. Dar vârsta își spune, pentru multă lume, cuvântul. Trebuie să ai demnitate.
      Să ajungi să te trezească clopoțelul? Jalnic..

      L-am urmărit pe maestrul.
      Știi ce m-a impresionat mult de tot? frumusețea din privire, când vorbea despre soția lui.
      Și au fost multe povești, unele chiar intime.
      Îmbătrânesc frumos laolaltă.
      Boala lui este cumplită, dar o împarte cu Valeria.
      Este ceva!

      Ștergere
  8. Cred ca Valentin Uritescu este un personaj si in viata reala! Nu-l stiu din prea multe roluri, dar are asa, o intelepciune si un calm aparte, cand vorbeste, de-ti ajung direct la inima! Sa-l tina Dumnezeu sanatos, sau macar sa-i usureze chinul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este un Personaj Real!
      Într-o galerie celebră- a Marilor Artiști!

      p.s. el își dorește să mai trăiască doar câțiva ani- să termine o carte și să-și sădească vreo câteva tufe de trandafiri..

      Ștergere