joi, 30 ianuarie 2014

iarna în pasi de vals!


Că afară sunt 12 grade cu minus, că s-ar fi putut întâmpla să nu prea circule autobuzele, că, din cine știe ce motive, concertul s-ar fi amânat... ( oricum 
aflasem de dimineață că   din cauza vremii, Ansamblul „Ars Ventus„  și-a reprogramat venirea pentru luna martie) sunt câteva motive  care m-ar fi ținut astă seară în casa.
Ei, bine, niciunul dintre  ele nu m-a oprit să merg la concert.
Am o mare, mare bucurie!!
Cum ar putea fi altfel, dacă preț de  o oră și mai bine, cei optsprezece entuziaști membri ce compun  orchestra  de cameră a  Filarmonicii Pitești ne-au răsfățat cu cele mai de suflet piese, adunate într-un splendid buchet sonor, pe care orice iubitor de muzică ar dori sa-l asculte. După ~Misiune imposibila~Lalo Schifrin,  ~Iarna~de Antonio Vivaldi,~Let it Snow!~ de J.Styne ~Mica serenadă~ de Mozart, ~`Canon~în Re major~ de Pachelbel, au urmat cele mai frumoase valsuri-Ceaikovski, Șostakovici, apoi ~Jealousie~ de J. Gade,~ Por una cabeza~, ~La vie en Rose~E. Piaf/Louguy.
Finalul ~Dans ungar nr. 5~ și ~Csardaș`, de MMclean.
Și pentru că lumea toată era într-o formidabilă stare,  orchestra ne-a dăruit ca bis ~Valsul  nr. 2 ~al lui Șostakovici.
A fost o seară specială- niște artiști  absolut extraordinari, profesioniști  adevărați, dedicați, sensibili, implicați, serioși, conduși de  către talentatul  violonist, concertmaestrul Filarmonicii, Mădălin Sandu, profesor  la Liceul de Arte ~`Dinu Lipatti~ din Pitești.

Simt enorm si vaz monstruos

motto:
Un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da inapoi.. I.L.Caragiale(30 ianuarie 1852, Haimanale-9 iunie 1912, Berlin)
O scrisoare pierduta

Se intampla- nu de putine ori- sa auzi retorica intrebare: ce ar zice nenea Iancu..ori  sa-ti treaca pe la ureche sintagma-Caragiale, contemporanul nostru...
Asta, pentru ca, orice om, care a trecut prin scoala, ( fiecare in felul lui)a citit o schita, o piesa, o nuvela, poate chiar o  fabula sau un articol de ziar, purtand semnatura inegalabilului scriitor, ale carui texte se  reflecta in fel si fel de oglinzi, unele slefuite in limpezimi de cristal, altele tocite de stereotipii scolaresti.
In ce ma priveste, traiesc, cu fiecare lectura- reluata sau  nou-nouta- o mare  emotie, emotia  de a ma afla in fata unei vaste cronici  umane, in alb si negru,  cu tot ce o poate defini:viata sociala, demnitati publice, aranjamente de tot felul, ironie, umor, politica,  scoala, dascali, familie,  ministere,  tradare,  matrapaslacuri,  campanii electorale, amor, functii marunte sau sus-puse, protectie de fuste, nepotism, slabiciuni- toate invaluite in acel inconfundabil rasu-plans, firma Caragiale. //

 
Temelia

de Ion Luca Caragiale
                        Atâta muncă fără preget!
                        Încet-încet, de-atâţia ani,
                        De jos, din temelia stâncii,
                            cazmaua smulge bolovani,
                        Şi macaraua suie-n muche,
                            şi dalta-n feluri îi ciopleşte,
                        La rând ciocanul îi aşază,
                            frumos mistria-i rostuieşte;
                        Şi - lucru vrednic de mirare
                            din răsărit până-n apus! -
                        Un grandios castel, d-asupra,
                            spre nori se-nalţă şi tot creşte:
                        Pe cât jos se scobeşte stânca,
                            pe-atât se-mpodobeşte sus...
                        ...Mai trebuie frontonul splendid,
                            alegoria triumfală,
                        Şi-i opera desăvârşită -
                            e gat-a unui secol fală!...
                        Un ultim bloc enorm, acuma,
                            trosnind, e smuls din grop-adâncă
                        Şi ridicat din greu pe scripet...
                        Dar blocul ultim nu-i sus încă,
                        Şi, din afund, din măruntaie,
                            răcneşte stânca: "Nu mai pot"
                        "Proptele iute! Merg de râpă!
                            mă surp cu fala-vă cu tot!"
                        Morala
                        Ades, visând prea vesel,
                            ai deşteptare tristă...
                        "Să nu te rezemi, Doamne,
                            decât pe ce rezista.//
Daca ai vreme, citeste si


Reportaj parlamentar
de Ion Luca Caragiale


Ieri s-a făcut în Cameră a doua citire a declarației pentru modificarea art. 7 din Constituție. În urma îndelungatelor desbateri ce au avut loc cu ocazia întâiei citiri și în urma votului dat după închiderea acelor desbateri, toată lumea se așteaptă, cu drept cuvânt, că minoritatea are să crează, că e de demnitatea ei să nu mai ia cuvântul pentru o cauză odată pierdută, nefiind mai ales nici o probabilitate că dispozițiile majorității s-ar fi fost schimbat întru ceva. Desbaterile, ce au avut loc la prima citire, sunt încă vii în memoria tutulor; materia discuțiunii a fost, precum știm, sleită de oratorii cari au luat cuvântul și pentru și contra opiniei majorității, așa că orice s-ar fi zis la a doua citire, n-ar fi fost decât numai repețirea ziselor dela cea d-întâi, desbaterile de acum nu ar fi fost decât un fel de a doua ediție, revăzută numai în privința stilului poate, a desbaterilor trecute, fiind rezultatul votării asigurat firește pentru opinia majorității. Cu toate acestea, minoritatea din Cameră a stăruit a se deschide din nou desbaterea asupra declarației constituționale de revizuire. Erau înscriși pentru a lua cuvântul mai mulți dd. deputați, în număr cam de peste douăzeci, prin urmare desbaterea d-a capul asupra declarației promitea a fi, deși absolut lipsită de interes, însă foarte curioasă, mai cu seamă că lista oratorilor înscriși era în cea mai mare parte acoperită de numele onorabililor dd. Furculescu, Misail, Cernătescu, Isvoranu, Burileanu, Mărgăritescu e tutti quanti. Cel d-întâi care a luat cuvântul a fost d. Misail. D-sa avea intenția să facă o disertație academică în regulă, să dovedească, precum expusese în exordul cuvântării d-sale, că România a fost înainte mergătoarea civilizației omenirii; astfel d-sa a început cu descălicătoarea și așezarea românilor în țările acestea, a vorbit despre românism în veacul al 12, în al 13, în al 14... La fiecare veac sala Camerii golindu-se treptat, d. Misail a intrat în al 14-lea numai cu biuroul Adunării și cu câțiva motiviști intransigenți și cu puțini din majoritate, cari își povesteau încet istorii hazlii, își împărtășeau impresiile luate dela Alcazarul-Ionescu, și alte lucruri foarte străine de plimbarea prin veacuri a oratorului; așa că și biuroul și cei de pe bănci pot să[-și] aducă aminte a fi străbătut cu d. Misail veacurile ca prin vis. De unde a început oratorul știau toți, unde s-a oprit nimini nu știe.
În vremea cât a ținut importanta disertație a d-lui Misail, majoritatea, retrasă în bufet și în salele de fumat, a luat hotărârea ca, îndată după întoarcerea oratorului din preumblarea d-sale ŕ travers les sičcles passés, să ceară închiderea discuției. Așa s-a și făcut, și, punându-se la vot această propunere, s-a admis închiderea discuției, rezultatul votului fiind aproape același ca și l.//


marți, 28 ianuarie 2014

in livada zarilor..

motto:
 Doar spicele si caii din zavoi
Or sa tânjeasca vesnic dupa mine
.

Serghei Esenin

Frumos ca un inger, romantic cat toti indragostii laolalta, nelinistit pana la  paroxism, in cei treizeci de ani, cat a fost in trecere pe pamant, fie in preajma unor celebritati, fie adunandu-se cu intamplatoare  bizare figuri , care se adaposteau sub  umbrela faimei lui, copilul minune al literaturii ruse, Serghei Esenin-toata dimineata i-am recitit poeziile-a fost un genial poet.
 Ca om, era imposibil de inteles, tragic  si sublim!
 Daca te gandesti doar  ca a crescut intr-un necunoscut  si  indepartat satuc,  pe langa niste bunici foarte saraci, dupa ce parintii l-au abandonat.
Ca la noua ani, scria deja poezii, nu in joaca..
Ca a iubit cu patima, ca a iubit pana dincolo de fire!
 Sau ca, intr-un timp foarte scurt, a avut cinci  casnicii, una mai ciudata decat alta, si nici el nu prea  stia cati copii a   risipit in tumultuoasa-i scurta  viata.
 Deseori, ii era mai usor  sa fie  impreuna cu oamenii pe care ii dispretuia..

Sfarsitul lui? tragic!
Poetul? urias!

Daca ai vreme, uite ceva .. si nu ocoli  muzica!

Scrisoare de la mama,
Serghei Esenin
  ….

Puiul mamei,
Daca ti-i dor de-acasa
Atunci te rog pofteste
De sarbatori la noi.
s-aduci nadragi tatucai
mie-o broboada groasa –
la noi sunt tare multe
necazuri si nevoi.

Ca esti poet de seama
N-am nicio bucurie,
Ca faima cea desarta
Mi te-a bagat in jug.
Era cu mult mai bine
Ca din copilarie
Sa fi umblat pe campuri,
Cu bratele pe plug.

Batrana sunt si trupul
De-abia ma mai ridica
Dar daca tu departe
Prin targuri nu plecai
Eu astazi aveam nora
Frumoasa si voinica
Si pe genunchi dam huta
Un nepotel balai.

Dar tu copiii vostri
i-ai risipit prin lume
ti-ai dat usor nevasta
unui barbat strain.
Si singur, fara sprijin
Nu stiu de ce anume
In valmasagul crasmei
Te-ai cufundat deplin.

Tu, sufletelul maicai
Serioja, ce-i cu tine?
Erai asa cuminte
Si-asa de ganditor,
Incat spunea tot satul:
Ce fericit e-n sine
Si Aleksei Esenin
Ca are asa fecior.

Dar tu nadejdea noastra
O amagisi amarnic
De asta-n suflet chinul
Si grijile se-nfig
Caci tatal meu, saracul,
A tot crezut zadarnic
Ca stihurile tale
Or sa ne dea castig.

Din ce primesti pe ele
Tu nu ne poti trimite.
De asta dureroase
Cuvintele-si fac loc
Eu una stiu din cele
De tine patimite:
Poetilor parale
Nu li se dau de loc.

Ca esti poet de seama
n-am nici o bucurie.
Ca faima cea desarta
Mi te-a bagat in jug
Era cu mult mai bine
Ca din copilarie
Sa fi umblat pe campuri
Cu bratele pe plug.

Acum traim ca-n bezna
Necazul ne tot bate
Si la gospodarie
n-avem un cal macar
de-ai fi ramas acasa
am fi avut de toate
si, cum esti plin de minte,
erai de mult primar.

Am fi trait ca lumea
Sub anii ce ne cearca
Tu nu stiai ce-i truda
Si zbuciumul pustiu
Eu ti-as fi pus nevasta
Sa tese si sa toarca
Pe cand tu batranetea
Ne-o linisteai, ca fiu.//


// //
http://www.youtube.com/watch?v=3ddSk8HwNDw#t=28

in tara morilor de vant

Nimic nu este intamplator, au spus-o multi, o repeta si el;  asculta-l  si o sa te convingi.
Romanul Radu Seu!
Intra pe pagina lui de fb.


 Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător.
 Cu câţiva ani în urmă , Cineva mi-a scos în cale un ţambal. 
L-am atins întâi cu curiozitate, apoi nu l-am mai putut părăsi. Frumuseţea sunetelor ţambalului creează un univers al îngerilor care de atunci mi-au schimbat viaţa şi mi-au adus alături evenimente şi oameni minunaţi. 
Acum ştiu că îngerii ne sunt în preajmă şi se bucură împreună cu noi de această muzică. 
Ştiu, pentru că îi simt.


luni, 27 ianuarie 2014

Eu cred

ca suntem facuti din iubire, traim pentru a primi si a darui iubire.Fara iubire, fara dragoste ar fi pustiu in lume.
Dragostea poate sa umfle panzele sperantei, dar singura  nu poate sa duca niciodata corabia la mal.
Florin Piersic

La multi ani!

duminică, 26 ianuarie 2014

de tinut minte!

*Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.
*Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica.
*Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.
*Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele.
*Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele.
*Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.
*Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.
*Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.
*Inoată  – și te vei simți pe pământ precum peștele în apă.
*Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.
*Taci mult, vorbește puțin- și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace.
SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV

vineri, 24 ianuarie 2014

demnitatea crestina

 nu este a chipului omului in om, ci este demnitatea chipului lui DUMNEZEU in OM. 
Dan Puric,~Cine suntem~?
 Ca multi altii, eu si  unii dintre membrii familiei mele  calatorim cu avionul.
De fiecare data, langa emotiile si trairile personale, pun  cel mai curat gand  pentru cei  in mainile carora, pentru multe ore,  ne incredintam vietile.
Ei- adica intreg echipajul, si, in mod special AVIATORUL- iti dau siguranta.
Cand, dupa zbor, avionul revine pe pamant, pasagerii APLAUDA. Este gestul lor  de MULTUMIRE, fara cuvinte.
Bataia palmelor este OMAGIU, ADMIRATIE, este PRETUIREA  DEMNITATII UMANE.//
M-am gandit  cu mare tristete la ce mai ramane  din toate acestea, atunci cand un AVIATOR se stinge..
M-am gandit si am plans, nu doar cu lacrimi, vazand  in ce conditii a ajuns,  la poalele muntilor, rupt din celula lui  de captiv,  ceea ce a mai ramas din trupul neinsufletit al OMULUI  ADRIAN IOVAN...
De la sublim la ridicol  nu este decat un pas, spunea, candva, cineva.
De la VIATA la NEVIATA cat ramane?
Cine masoara pasii?//
Odihneasca-se in pace in imparatia cerurilor!!

PUTEREA

sta in UNIRE!
Gheorghe Asachi


joi, 23 ianuarie 2014

cum se inalta piramida pe nisip..


Din cand in cand, lumea oboseste asteptand sa-si duca, monoton, zilele si noptile..
Si firul se rupe..
A fost odata ca niciodata, a fost o printesa, fara rochie alba de mireasa..~ce rau imi pare ca n-am putut sa o salvez pe fetita~, zicea  trimisul  erou al Apusenilor.
 Intr-un corpusor secatuit  de puteri, un vis se zbate captiv.
Si brazii plangeau, franguindu-si trunchiurile, se ascunsera , cuminti, in colibele lor, ursii..
Iar printul, obosit si el, nu i-a  mai putut da nici macar un strop din suflarea lui..
Lacrimi de  gheata pe obraz impietrit..zbor catre stele..
Undeva, in munti, intr-o poiana viscolita, o cruce de lemn.
Salve, onoruri si neantul..
Prea scurt  popas pe pamant..


Lecţia de zbor
de  Nichita Stanescu

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor.
Şi acesta e timpul.
Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor.
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripilie altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.

miercuri, 22 ianuarie 2014

masurarea vietii omului

nu este  in functie de timp, ci de buna ei folosire; doar o viata traita pentru altii este  o viata care merita traita.
Octavian Paler//
Dupa cate am  vazut si am citit despre  ce si cat au facut,  in doua zile, muntenii din Apuseni pentru   cei sapte  semeni, pierduti intr-o lume nebuna,  sunt convinsa ca in codul lor genetic este scris sa fie OAMENI.
Ei vor veni maine, pe cheltuiala proprie , la cele doua inmormantari.
 In munti, au inaltat o cruce.

 Eroii,
de Petre Ghelmez


Ţara noastră românească
Are munţi şi râuri multe,
Codrii ştiu să povestească
Vitejia strămoşească,
Vin copiii să-i asculte.

Frunza codrului doineşte
Despre toţi eroii ţării,
Ce luptară vitejeşte
Ca să vadă-n zări cum creşte
Soarele neatârnării.

- Codrule, îi spun copiii,
Pe viteji îi ştim noi bine,
Ei sunt faima României
A tăriei şi-a mândriei
Veşnici, codrule, ca tine.//






marți, 21 ianuarie 2014

invatam mai mult traind decat gandind?

Muntele, omul, Viata..

Am avut o noapte ciudata, nu stiu cum ai trecut tu peste intamplarea din Apuseni.. pentru mine a fost si inca este ceva  aproape  imposibil de inteles..
Candva, muntenii aflati in primejdie se anuntau , de pe un munte pe altul, sunand din tulnic.Cineva spune ca la fel procedau  acei barbati puternici   si inalti ca brazii , cand isi trimiteau unii altora  uneltele  cu care scoteau aurul din maruntaiele  muntilor. 
Intai  sunau..apoi , cu forta de zmei paralei,  isi rasuceau in aer uneltele de mana lor faurite.

Buciumul!
Muzica sufletelor!
 A spaimei..
 Dar si a regasirii..

duminică, 19 ianuarie 2014

puncte de vedere

Trebuie sa notez chestia asta, trebuie sa-mi spui si parerea ta.

Am citit undeva , nu conteaza unde, crede-ma, am citit  si am  retinut bine: Calinescu  spunea ca un om , care se intelege bine  cu toata lumea, este lipsit  de personalitate.
Putem  dezvolta ideea, daca vrei.
M-am bucurat atunci si mi-am zis asa pentru mine  uite, domne, eu am personalitate! si-mi zic  asta, de cate ori ma mai  incoltesc cu cineva.

Ma apropiam de casa, cand , din partea opusa intrarii, cineva  ma striga.
O cunostinta mai veche.
O persoana care, in vreo zece ani cat am fost colege de cancelarie, nu  s-a certat cu nimeni.
Painea lui Dumnezeu!
Pentru ea, toti aveau dreptate.
 Indiferent de  intamplare, conjunctura,  conflict.
Da, da-erau vorbele ei preferate.
De o saptamana este inspectoare!
Sa mai crezi in cugetari??

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

asculta (si) ce spune lumea (buna)



Camatarie
Am un ras sanatos
mi s-a permis chiar
sa imprumut zambete
au si venit cativa
i-am ajutat sa-si monteze zambete
pe coltul gurii
au plecat fericiti
lasandu-mi garantie
cate o lacrima
dar le-am spus
sa le aduca repede inapoi.
ca maine
(adica astazi)
este sfarsit de saptamana
si multa lume
vrea sa zambeasca!!
Valeriu Butulescu, Cresterea nefiintei
*Atunci cand zambesti, ma imbrac in zambetul tau!!
*A zambi inseamna a invinge legea gravitatiei!
*Daca viata nu-ti zambeste, gadil-o!!!

vineri, 17 ianuarie 2014

asa mergem din veac in veac,

 ca drumetul in calea lupilor`~Nicolae Iorga

Orice domeniu al istoriei noastre ai deschide, vei avea marea sansa sa afli ca el se leaga de un nume ilustru-NICOLAE IORGA-17 ianuarie 1871, Botosani-27 noiembrie1940,Strejnic.
OMUL  despre care George Calinescu spunea ca a detinut in cultura noastra, a primelor decenii din secolul XX-lea,  rolul lui Voltaire!
Istoric, enciclopedist, scriitor, documentarist, profesor universitar, academician-la doar 23 de ani, devenea membru al Academiei-critic literar, dramaturg, parlamentar, prim-ministru-Nicolae Iorga este pentru gandirea nationala  si universala un TITAN.
1003 volume, 12775 articole, 4963 cronici si recenzii!
Savant intre marii istorici ai lumii!
``..isi afla fericirea  numai in carti si avea o ambitie sa stimuleze si sa inalte gloria si faima natiunii sale.~Perpessicius


Brad batran,
de Nicolae Iorga

A fost taiat un brad batrân
Fiindca facea prea multa umbra
Si-atuncea din padurea sumbra
S-a auzit un glas pagân.

O, voi ce-n soare cald traiti
Si-ati rapus stramosul vostru
Sa nu va strice voua rostul
De ce sunteti asa grabiti ?

În anii multi cât el a fost
De-alungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Multi au aflat un adapost

Mosneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o calauza
Si-n vremea aspra si ursuza
El cu furtunile-a dat piept

Folos aduse cât fu viu
Si mort acuma, când se duce,
Ce alta poate-a va aduce
Decât doar înca un sicriu.

nemteste!!


După o vacanță de  primăvăratică iarnă, Filarmonica  și-a început  stagiunea de-a dreptul spectaculos  ~ Jazz in Classic~, concert, în a cărui componență s-au întâlnit A. Parfenov, un  excepțional pianist german, de origine rusă, solist al teatrului din Krefeld Moenchgladbacg, Iuliana Munch,  violonistă a Neue Philamonie Westfalen,  , născută la Târgoviște, un balerin mexican , Martinez Arturo Jorge, specializat la Hamburg și, cum era de așteptat,  orchestra piteșteană extinsă, condusă de  maestrul Tiberiu Oprea.
Ceea ce a conferit serii o notă aparte  a fost  interpretarea în prima audiție de către compozitorul  A. Parfenov a pieselor  proprii.
Cele cinci bucăți muzicale  mi s-au părut dificile pentru gustul și priceperea mea ( aveam sa aflu ca și vecinii mei-muzicieni de meserie-au simțit  la fel)-Răspunsul lui Beethoven pentru pian solo, Mărire și decădere pentru vioară și pian- ceva mai special, un fel de revoltă împotriva unui meseriaș nepriceput, prilej cu care atenția publicului s-a concentrat către giumbușlucurile  balerinului mexican și mai puțin   către pian și vioară..
A urmat  un Omagiu lui Serghei Prokofiev pentru vioară și pian, apoi o splendidă seara într-un sat spaniol-Uvertura Zarzuella pentru orchestră.
 Partea I s-a încheiat cu un moment deosebit, pe cât de tragic, pe atât de candid-Suita  din baletul Verlorene Kinder pentru orchestră.
Compozitorul-pianist a dedicat lucrarea dispariției  unui grup de copii olimpici, rusi, care , aflați într-un avion cu o destinație de  răsplătitoare vacanță exotică , au dispărut într-un groaznic  accident, petrecut  la înălțimea de unsprezece mii de metri, deasupra lumii. Sublim, înălțător, tulburător, profund omagiu adus elitelor țării sale !

Ce pot să spun, cu toată încantarea, este ca în partea a doua a concertului, când s-au interpretat-Un american la Paris  și Rapsodia albastra, de George Gershwin,  pianistul  a făcut sa amuțească sala de încântare.

Vreme de aproape un ceas, degetele lui vrăjite au alergat pe clape,  în cea mai frumoasă adunare de sunete, rostogolite, fără partituri,  în suave armonii,  în care  se țineau de mână  fascinante și pline de  culoare sonorități. 
 Cred că au fost și superbe improvizații, dirijorul și orchestra lui erau în  totala și sinceră  admirație, sala își ținea răsuflarea...brusc, ropote de aplauze au izbucnit  neoprite!
Am primit și un dar Variaţiunile Goldberg ale lui J.S. Bach!
 Da! în vremuri incerte ca acestea , pe care le trăim, adevărata  muzică nu cunoaște granițe, sau le topește, îi adună pe oameni laolaltă , făcând ca viața să fie frumoasă!

joi, 16 ianuarie 2014

mandria

 celor tineri este legată de putere și frumusețe, mândria celor bătrâni este legată de discreție.  Democrit
O cunoștință  și-a agățat sacoul , scump sacou, în clanța ușii.
Nu poate să renunțe la o haină bună , nouă și frumoasă.
A întrebat în dreapta, a întrebat în stânga, nimeni nu știe unde se repară haina.
Mda, am zis eu, era , cu niște ani în urmă, prin secțiile de croitorie de modă renumite, de altfel cam toate erau foarte cunoscute, era, zic, câte  o doamnă, lângă ușă, un birou mic, cât o bancă de elev, o lampă și ceva, un cilindru metalic. 
Acolo, doamna cu ochelari speciali, nu conta vârsta, remaia ciorapi de damă și stopa haine.
Ei, vezi, si cuvantul si-a pierdut  vechea-i haina..
Doamnele s-au pensionat- erau câteva în tot orașul- de cilindrul făcător de minuni nimeni nu mai știe, au dispărut și croitoriile de lux, ciorapii se aruncă , de îndată ce scapă firul...
Nici brodeze nu mai sunt, ce bluze, ce ii, ce fețe de masă!!Alte vremuri! Modistele? câte flori, pariuri, voalete, pălăriuțe...
Ceaprazarii? Cum nu știi ce sunt ceaprazarii?- confecționerii de șepci, berete...
Pălărierii? îi mai afli doar daca...//



miercuri, 15 ianuarie 2014

de raze plin..

motto:
~Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.~
Mihai Eminescu//


~Pe vremea când Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moşnegi gârbovi ,sprijiniţi în toiag şi cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la uşile oamenilor la căderea nopţii, iar de multe ori erau izgoniţi.
Odată, i-a prins noaptea pe câmp.
O ploaie  repezita  le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. 
Şi tot rătăcind ei, numai într-un târziu, au ajuns la marginea unui sat.
 Abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.
 Câini mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Şi au răspuns:
- Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândeţe.

- Mario, ia mai pune nişte vreascuri pe foc! 
Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă cu apă proaspătă!
 Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!
Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au dus sa doarmă într-o odaie care mirosea a gutui şi busuioc.
A doua zi dimineaţă, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere, cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.
Cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de  Dumnezeu.:
- Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
- Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre? că ai văzut că nu erau nevoiaşi.
- Fă ceva, fă să-şi vadă măcar o dată sufletul.
- Să-şi vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?
- Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul cel  de acolo.
- Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.
Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.~
Geo Bogza
// darul Stefaniei-