vineri, 4 iulie 2014

trepte..


Două geamuri cât podul palmei.
 Doi ochi  cu pleoape obosite.

Fire subțiri de lumină  se strecoară,   pieziș,    printre grinzi.
Liniștea își toarce somnul.//
 Zvâcniri  iuți, tot mai iuți..tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..

Mă obișnuiesc  ușor cu  locul. Îi știu toate ungherele - un cufăr  înalt  scârțâie prelung, când  îi salt capacul,  câteva fâșii de pânză roase de molii, un batic  cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un fular croșetat,  se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.
Un pas  mai încolo,  sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți, roase de vreme,  vase smălțuite  de lut,  unele întregi, altele ciobite, o albie cât un copil, gândul îmi fuge la mâna tandră  a mamei, sub o grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o batistă câteva  hârtii foșnitoare din care  mă privește figura țepoasă a unui bărbat , colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.
Laolaltă.
Vremea le-a acoperit  în uitare.

Nu știu  de ce, cum, cine  mi-a trimis gândurile acolo.
În podul casei părintești..
Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat  să tragă ușa. A uitat și scara.

M-am furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că  nu am voie. Dar nici  nu mă chema , de câte ori urca cineva , cu vreo treabă.

Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej, înainte  și înapoi, înainte  și înapoi.
M-am întâlnit cu mine.

Suntem ceea ce gândim?
Suntem sclavii emoțiilor?
Sau ele ne dau forța de a ne uita , fără teamă,  în  toate 

 părțile?//

5 comentarii:

  1. Ma intreb si te intreb:Isi va fi cunoscand cineva frontierele sufletelui, astfel incat sa poata spune: uite, pana aici este trecut, acum incepe prezentul..?Imi place cand simt ca plutesc, fara sa stiu de unde vin, ceea ce numim ~~amintiri`~..
    Au cel mai suav parfum, descoperit vreodata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sărut mâna, doamna Gina.
    Ce amintiri frumoase aveţi, încărcate de emoţii.
    Nu cred să existe cineva să poată să traseze linia de frontieră dintre trecut şi prezent. Prezentul, este doar, clipa, trecutul este parte din noi, din viaţa noastră. Experienţele noastre, indiferent că sunt frumoase sau mai puţin frumoase, sunt în trecut. Eu cred că, clipei prezente îi putem da, doar sens şi mai cred că suntem sclavii emoţiilor.

    O seară minunată vă doresc, doamna Gina.
    Vă îmbrăţişez cu mult drag, Ştefania. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ei, dragă Ștef, suntem și noi mici firișoare în marele ocean, ducem cu noi tot ce ne definește- bine și rău, frumos și mai puțin frumos; visăm, sperăm, culegem, dăm și primim, ne intersectăm unii cu alții și tot așa.

    Emoții?
    Cred în frumusețea lor!

    Noapte bună, fată dragă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place Mireille Mathieu, imi aduce aminte de perioada copilariei mele si de mama...
    Cred ca sunt ceea ce gandesc, dar trebuie sa recunosc ca sunt extrem de impulsiva si, nu de multe ori, mă trezesc ca ceea ce fac este suma emotiilor acumulate.
    Dar doresc sa fiu reprezentata doar prin ce gandesc, chiar dacă uneori o mai scald. Imi doresc sa fiu rationala tot timpul.
    Un weekend placut si plin de soare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Să-mi scuzi, te rog, întârzierea; am fost la țară, și nu doar pentru relaxare..
    Impulsivitatea..de când am aflat că „mă costă””, tot încerc să o domin eu..( și nu invers) nu prea reușesc-face parte din ceea ce suntem, asta simt.
    Noroc că vin consolările.
    Reconsiderăm momentele care nu ne plac în lumina intimei noastre seninătăți: suntem niște drumeți într-o călătorie, cu ale cărei hurducăieli ne tot obișnuim..
    De-ar fi viața doar cum vrem noi!!

    O zi frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere