miercuri, 31 decembrie 2014

luni, 29 decembrie 2014

ce ochiul nu vede...

Ninge blând cu păduri albe din cer,
 iarna își înflorește cojocul, 
se leagănă brazii-n fereastră,
 adie firave crengi de mesteacăn,
timpul își suflă căldură în pumni,
 curg obosite ultime zile din an,
 mintea pătrunde noi înțelesuri,
 inima durează noi punți.




duminică, 21 decembrie 2014

colindul omului în alb

·
Mănunchi de suflete în zidirea unui Vis!Moș Crăciun în sunet de viori!


    Ce aleasă menire, ce armonioasă împlinire!
    Cu o vârstă ce depășește

    jumătate de veac, adunând în sunetul muzicii pe acei oameni
    minunați , care își dedică inteligența și munca în slujba salvării de vieți omenești, reuniți după istovitoarele lor zile în sălile de repetiții, Orchestra Medicilor din București ”Dr.Ermil Nichifor„ dirijor Iosif Ion Prunner, a oferit astă seară un
    superb Concert de Crăciun, scopul lui fiind cel mai frumos dar pentru copiii care suferă de autism.
    Omul în alb cunoaște  suferința mai bine decât oricare alt semen.
     Profesional, o tratează în spital, îi  pansează rana din suflet prin talent și dăruire , în  sufletul arcușului!
    Seriozitate, energie creatoare, dăruire, înaltă ținută artistică!
    Medicii-artiști au venit pe scena din Pitești să ofere alinare unor copilași aflați în suferință!
    Înălțătoare idee, puternic mesaj!

    Invitați:
    Alexandru Penescu,
    pian, solistul Operei Române Cătălin Toropoc, 
    urmat de strălucita prezență a Mădălinaei  Pasol,  soprana Mădălina Stan( fostă elevă a Școlii gimnaziale „Mircea cel Bătrân”,Pitești;  o fi în  ceea ce este astăzi și un firicel din  îndrumarea mea!revăd cu ochii mințíi  studenta care a răspuns  cu drag invitației mele de a-și omagia, prin voce, vârsta  școlii la  un sfert de veac!

    mezzo-soprana Geanina Munteanu,
     soprana
    Lavinia Mamot ( tot piteșteancă) Diana Jipa( vioară).

    Am ascultat Uvertura italiană Schubert), Dans ungar( Brahms), Concertul 21 pentru pian și orchestră (Mozart) Agnus Dei(Bizet), Polka Ofine
    Sorgen(Straus) , Andante spianato și Marea Poloneză ( Chopin), Uvertura de Crăciun,Adam- Noel, Dans slav, Liliacul- aria
    „Meinherr Marquis/Aria lui Orlovsky, Bolero(Verdi), Dansuri transilvane,Polka Trisch Trasch, Radetsky Marsh)
    O seară minunată , cu oameni frumoși, în slujba împlinirii unui VIS!
    Un pas către mai bine!
    Un pas către OMENIE!

joi, 18 decembrie 2014

muzică, omenie, spirit frățesc, seară de vis!



Când ultimele aplauze s-au stins,  și lumea s-a grăbit către ieșire, am realizat cât de magică este euforia.
Apoi, în drum către casă, mi-am dat seama că, furați de spiritul Crăciunului vienez pe care Filarmonica Pitești ni l-a oferit în seara asta , într-un decor cu beteală și flori, spectatorii, care au umplut până la ultimul loc sala Cs, au uitat poate că în același timp, aflați în locuri diferite, oamenii au trăiri/stări/întâmplări  total diferite.
Tu poți fi fericit, dar undeva, în același oraș, altcineva suferă.
Îmi vine în minte o cugetare a lui J.J. Rousseau, ( nu am vreme acum să -i verific corectitudinea) potrivit căreia , de la natură suntem egali. așa să fie?


Seara a început cu mari emoții, sub acordurile maiestuoase ale Imnului Național”Deșteaptă- te, Române„! menirea acestui concert umanitar fiind aceea de a-i ajuta pe copiii centrului ”Sfântului Andrei„, aflați în mare suferință.
Cu nemărginită emoție și greu stăpânită durere, publicul a răsplătit, mai întâi apariția unei fetițe,care sub roșul costumului de zână , își duce grav și discret, suferința.
Au izbucnit ropote de mare admirație pentru tenorul Alex Pîrvu, copilul care doar aude cum îl răsplătește lumea, fără să poată vedea pe chipuri un puternic respect. Excepțional acest interpret de la Next Star, în duet cu profesoara lui, Adina Sima, altistă a Filarmonicii noastre, solistă a Teatrului Național de Operetă ”Ion Dacian„, din București.

Vibrație, străluciri în sunet și culori, artiști de mare valoare, splendide voci adunate în spirit de Crăciun, orchestra Filarmonicii noastre, într-o desăvârșită armonie, ne-au transpus magic, cu pasiune și profesionalism , într-o seară de vis, sub bagheta magică a carismaticului talent , încărcat de
spontaneitate, voioșie și debordantă energie pozitivă, Vlad Agachi.
I-am aplaudat din tot sufletul pe: soprana Irina Iordăchescu, mezzosoprana Iulia Merca, tenorul Mario Vasiliu. Superbe voci, elegante, impunătoare apariții!
Noapte de vis!


Am ascultat cu mare plăcere piese celebre, cunoscute și

îndrăgite:Vivo per lei( Andrea Bocelli), Uvertura la Liliacul( J StrsussJr) O mio babbino caro din Gianni Schichi( Puccini), E Lucevan le stelle, din Tosca, Habanera din Carmen, Intermezzo di Cavaleria
rusticana, Barcarolla, din Les comptes dțHofmann, A
Chrismas Festival( Leroy Anderson) Liliacul ( Mein Herr Marquis ), My fair Lady, arie din ”Văduva veselă„, Polca ( fără griji), Silent Niggt, Polca Trisch, Arie din Traviata, Marșul lui Radetzki.

Final incandescent- orchestra , soliștii și sala- într-o plină de bucurie și înflăcărată armonie-MOȘ CRĂCIUN!

ieri pentru mâine

 Așa  gândeam în 2011.
Au trecut trei ani.
S-a schimbat ceva?

după douăzeci de ani

Sunt una dintre miile de profesoare din România.
Să spun că mi-am făcut meseria cu pasiune și dăruire, peste  35 de ani?
Să mă laud cu notele obținute la examenul de stat/ licență/grade didactice/ concurs de intrare în oraș?
N-o voi face!
Voi spune doar că generația mea a avut parte de multe și dificile examene. Și   de concursuri, la sfârșitul cărora nu se iscau motive de distracție , prin culegerea de perle. 
Intrarea în facultate era o selecție riguroasă, pentru un loc  la oricare dintre formele învățământului superior/militar/tehnic/sanitar,  numărul concurenților,   pe un loc,   era  de,  cel puțin, 10.
Nu era perfect, ziceau unii, era foarte dificil , adăugau alții.
Nu știu dacă există școală perfectă, poate  că nordicii au găsit cheia succesului școlar!
Între amintirile mele,   din anii de liceu și de facultate, două îmi sunt foarte dragi- în clasa a X-a , ne-a vizitat școala profesorul și scriitorul, Păun Stelian. Mă uit cu nostalgie  la   cartea  primită,  Pământ sălbatic,  cu autograful  Ministrului Învățământului
 Peste câțiva ani, ca studentă, am oferit flori  unui celebru matematician și eseist, Mircea Malița,  conducător al  ministerului  care astăzi este Cenușăreasa  societății.
Da, atunci și încă mulți ani după aceea , cuvântul  școala se  putea scrie cu majusculă!

 De ceva timp, se discută peste tot soarta învățământului românesc, cu și fără argumente. Mulți își dau cu părerea, chiar dacă , în esență, nu spun nimic. Concluzia lor ar fi   că toate relele,  care par a nu se mai termina,  au legătură cu școala.
Într-un fel, au dreptate. Casa, familia, societatea, școala formează oameni.
  Profesorii nu  sunt la fel, cum  nici  toți copiii  nu sunt la fel de preocupați/inteligenți/încurajați/determinați.
Ceea ce se petrece la noi este mult prea complicat, ca să putem identifica RĂUL într-un singur punct, într-o singură latură a vieții. Răul s-a extins, a îmbolnăvit societatea . Probabil că ar fi necesară pregătirea unei  operații,  fără anestezie,  de sus până jos.
Poate!
Am ajuns într-un punct extrem de dureros.
Cu două zile în urmă, am primit pe mail o scrisoare- scrisoarea unui elev revoltat. 
Poate că mulți au citit-o, deja .
Pe un post de televiziune, aseară , s-au comentat  fragmente, în prezența  multor ziariști și oameni politici.


Scrisoarea  este următoarea-
"Generatia ratatilor! Generatia etnobotanistilor! Generatia idiotilor! Generatia facebook! - asa ne catalogheaza mass media si opinia publica din intreaga tara in zilele acestea pe toti care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atat - RUSINE! Rusine tuturor!
Rusine pentru ca ati ajuns sa dati vina pe o generatie crescuta de voi, aratata cu degetul acum tot de catre voi! Rusine sistemului care ne-a crescut! Rusine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani incoace! Rusine noua, voua, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMaNIEI!
Am ajuns dupa 20 de ani de spaga, de modele gen Becali, Talmacean si Bianca Dragusanu, de invatamant prost manageriat, de legi prost facute sa profite cei puternici, de facultati pe pile si pe bani din care au iesit generatii intregi de dascali care ne-au educat pe noi, cei idioti si fraieri cei care ne aflam acum in aceeasi oala, indiferent daca ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limita!
Nu mai suportam! Refuzam sa credem ca suntem o generatie pierduta! Suntem defapt prima generatie care va fi sacrificat cu folos, si asta deoarece ne-am saturat de ce se intampla in tara asta! Totul trebuie sa inceteze! Pentru asta vom iesi in strada si vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecti, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toata lumea este acum socata de rezultatul Bacalaureatului si implicit de invatamantul romanesc. Ohh, dar ce surpriza! Cat de neasteptat! Ce soc! INCREDIBIL! SENZATIONAL!
Adica din acesti copii care din `99 pana acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu sa dea bac din geografie si s-au trezit in a 12-a ca dau din fizica, acesti copii care au vazut zi de zi la televizor cum este incurajata prostia si incultura alaturi de baieti cu bani facuti fraudulos inconjurati de curve semi-imbracate in direct la televizor, acesti copii batuti de soarta ca s-au nascut intr-o tara ca asta, o tara in care e mai important ce chiloti are Crudu decat rezultatele sportive si intelectuale ale tarii, acesti copii nu au devenit niste genii eminesciene??? Serios??? Acesti copii nu au intelect nici macar cat Einstein??? DOAMNE! CE NERUSINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteti mai gunoaielor, mai loazelor sa nu invatati si sa intrati fara pile si copiat la facultati cand aveti atatea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adica mai bine stati pe facebook si pe messenger decat sa urmariti modelele oferite la tv???
Adevarul e ca de 20 de ani ne asteptam sa iasa niste flori de nufar in locuri in care nu am aruncat nici macar seminte de urzica! Asta e realitatea! Va uimeste promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizari de ce nu ziceti nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare si sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generatii intregi? Stiati ca 25% din toti profesorii actuali au studiile facute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Stiati ca suntem pe penultimul loc din Europa si la egalitate cu Congo la nivelul invatamantului? Si asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape doua decenii!!! Asadar, de ce va mirati? De ce sunteti indignati? aaaa... aveati impresia ca daca le oferiti parintilor si bunicilor nostrii spectacole tv ieftine si barbare, adevarate sugative de rating, sau daca le cumparati votul si ii mintiti in campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o data altfel?
Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeti voi! Suntem diferiti! Suntem diferiti prin faptul ca stim sa spunem GATA!Gata cu adevaratele gunoaie din tara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare si demnitate, nu mai suntem niste slugi in fata voastra, iar daca nu vom reusi sa va schimbam, vom pleca din tara, si atunci sa ramaneti voi sa va plangeti de mila! Noi, generatia etnobotanistilor cum ne spuneti voi o sa va aratam ca avem mai mult curaj decat toate generatiile voastre de comunisti la un loc! Reprezentam adevarata forta deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteti doar niste amarati care vor muri si vor fi uitati de istorie! Voi ati fost PERIOADA NEAGRA din istoria acestei tari si asa veti fi tinuti minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta impotriva voastra!"R.I.
p.s. tu ce zici?

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Timpul este lumină.Dar lumina, ce este lumina?

Timpul  este numele ritual dat distanțélor.
Puritatea rezidă din efort  și din muncă.Din limpezire și din spălarea lumii de lume.
Nichita Stănescu.
Nichita: 31 martie 1933/13
decembrie 1983
 Nichita, ce faci tu, Nichita, m-a întrebat îngerul..

Spălarea cu pietre

Creier vopsit cu os,
timp vopsit cu stele
moarte vopsită cu viața
clopot vopsit cu verbe
și tu, ou încondeiat,

Plouă cu pietre de piramidă
plouă cu pietre
și ne spală, și ne spală
și rămânem singuri
singuri
numai creier
numai timp...

joi, 11 decembrie 2014

m-am născut în tabăra celor slabi,

 a celor care socotesc fiecare bănuț cheltuit...provin dintr-o familie care nu trăiește pe datorie...banii nu au fost niciodată cel mai important lucru pentru mine, însă mă tem pentru ziua de mâine, mi-e frică de sărăcie, de riscul de a nu avea  un acoperiș deasupra capului, când voi ieși la pensie..mi-am construit existența pe acest principiu: să nu depind  niciodată de cineva  din punct de vedere financiar. Niciodată în viața nu am cerut bani cuiva. Cu atât mai puțin unui bărbat.
  Valerie Trierweiler,( fosta primă-doamnă a președintelui Franței)
 Mulțumesc pentru acest moment

 Din fel și fel de  motive, de vreo doi ani, nu mai ajung la bucureșteanul ”Târg de carte”. Era una  dintre marile mele bucurii să  rătăcesc printre standuri, în murmur de voci învălmășite, să ascult entuziaști  vorbitori,  să răsfoiesc, să aleg , să-mi cumpăr  câte cărți îmi permitea portofelul.
Și dacă zilele trecute, în sfârșit de  cețoasă amiază,  mi-am  luat o plăcută zăbavă într-una dintre  librăriile mele preferate, ”Mihai Eminescu”, din  preajma Universității, nu am plecat de acolo cu mâna goală. Mi-am oferit,  ca un fel de recompensă,  două cărți.
 Două cărți despre două femei  total diferite.
 Două celebrități. 
Și, de ce să nu recunosc, editura la care ele au apărut pune în pachet un dar, o carte. O carte tot despre o femeie..
Printre atâtea treburi câte mă împresoară înaintea sărbătorilor, fac loc  lecturii  primei cărți, nu pentru că  are mai puține pagini, ci pentru că, de cum am  deschis-o, am simțit ceva, un fel  de  duioșie, nu, parcă nu este duioșie, ar fi ceva nedeslușit, ceva  care  vine din sufletul  cărții  „Femeia aceea purta numele meu, avea chipul meu și, totuși, n-am recunoscut-o. Am avut  sentimentul că nu doar viața  intimă îmi era furată, ci însăși persoana mea, cea care eram eu.”
Firesc ar fi fost să-mi  consemnez impresiile abia când aș fi citit ultimul rând, nu?
Vine și asta!
Îmi place atât de mult cartea, îmi place, la fel de mult , autoarea, că trec greu de pe o pagina pe  următoarea. Deslușesc în fiecare paragraf nu doar gândurile/stările/ incertitudinile/neliniștile unei femei extraordinare, pe care viața a dus-o prin  locuri cum doar prin filme și-n basme găsești. „Pământul s-a căscat sub pașii mei. Mă tem  de necunoscut, de ceea ce se va întâmpla după despărțirea noastră, inclusiv pe plan financiar..după divorțul de  tatăl copiilor mei, întreaga răspundere financiară pentru  cei trei băieți mi-a revenit  exclusiv mie. Acesta a fost prețul pe care l-am plătit  atunci pentru libertatea mea..voiam să mă cheme ca pe copiii mei.Divorțasem de tatăl lor, dar nu voiam să aibă sentimentul că mă distanțez de ei.„
Emoții, familie, iubire,  carieră, destin, măreție, înălțare, trădare, cădere, boală, trezire.
Sublim și uitare.
Viața, mereu  într-un singur și neobosit  sens.
Drumul eroinei/autoare, până la un punct, este  viața însăși, viața oricărei fete:
”Cărțile  mi-au deschis toate orizonturile și toate posibilitățile.  Fără lectură, n-aș fi fost ceea ce sunt astăzi. Mi-a plăcut să citesc încă de când am  învățat alfabetul...De Crăciun  ceream să primesc cărți;   nu existau cadouri mai frumoase pentru mine. Pe acelea nu trebuia să  le înapoiez  la bibliotecă, erau ale mele....„