luni, 25 mai 2015

la povești

Motto:
 Că mi-a fost dat cu purpură să fiu
Înveșmântat, slăvit pe dinafară,
Câte parale toate fac, o știu;
Și veșnicia nu mi-o cumpărară...`
Shakespeare, Sonetul 125
S-au răspândit prin toate colțurile lumii. Case frumoase, mașini de lux,  joburi bine plătite, familii,  succes!
Au păstrat legătura.
Într-o vară- trecuseră  mai bine de patruzeci de ani de la terminarea liceului- s-au adunat în curtea școlii. Fără soții. Ce mașini, ce costume !
Voiau să-i facă o surpriză bătrânului lor diriginte. Unul dintre ei se interesase din timp, știau că-l vor găsi acasă, îngrijea stupii.
Marea i-a fost bucuria, când curtea lui  s-a dovedit neîncăpătoare. S-au așezat , care pe unde a găsit loc. Mulți! Aproape toți... Frumoși, cei mai mulți, supli, cu mult argint la tâmple.
Câte nu și-au spus!
Din când în când, bătrânul dascăl își ștergea câte o lacrimă ascunsă  bine  în cenușiul cuminte al ochilor.
Se scuturau bujorii!
Râdeau în soare micsandre albe și roșii!
I-a lăsat să mai sporovăiască sub  nucul bogat și s-a dus în bucătărie. Întâi i-a numărat.
A adunat de prin  dulapuri toate ceștile- unele delicate, de cobalt înflorit, altele de porțelan, de sticlă, câteva ciobite. Și mai multe pahare de plastic.
Într-o oală mare ,  a adus cafea!
Mirosea extraordinar!
Nici dulce, nici amară, tocmai bună! cum  o pregătea el,  de ani de zile.
Le-a cerut să-și aleagă fiecare câte o ceașcă și să-și toarne cafea.
Profesorul își făcea de lucru  cu un scaun care scârțâia prelung. În ochi îi înflorise  zâmbetul.
Goale au rămas ceștile ciobite și paharele de plastic.
Foștii lui elevi savurau în tihnă licoarea cafenie, tot lăudând-o, interveneau , pe rând, frumos, ca pe vremuri, la școală.
  Și tot vorbind despre una, despre alta, au ajuns  la teme atât de cunoscute:viața, alergătura, stresul.
Dascălul a luat seama fiecăruia, în parte..
Și când ultimul și-a spălat ceșcuța la robinetul din grădiniță,  profesorul, ca pe vremuri, în clasa lor de băieți, a spus o scurtă povestioară..
- Dragii mei , conștient sau nu- voi știți mai bine-  fiecare s-a grăbit să-și  aleagă ceașca cea mai frumoasă și să și-o umple cu cafea. Și fără să vreți-  așa cred eu- ați tras cu ochiul și  la ceașca vecinului- culoare,  material, formă, poate chiar mărime. Niciunul n-a vrut să bea dintr-o ceașcă ciobită.  Nici din vreun pahar de plastic. Asta m-a bucurat. Dar m-a și pus pe gânduri.
În toate ceștile, indiferent de formă  și frumusețe, cafeaua a avut aceeași calitate, că doar eu am adus oala.
Pentru o clipă, ați redevenit copii, ați uitat ce contează.
Bătrânul dascăl și-a continuat lecția de  dirigenție...//
Dacă ar fi să găsim o morală, care ar fi aceea?

vineri, 22 mai 2015

Regal


Filarmonica Pitești, Concert aniversar,
8 ani de Muzică pentru un public care îi iubește și-i respectă pe artiștii adevărați!

Se zice că la 70 de ani, Socrate ar fi învățat să danseze, simțind că o parte esențială din el fusese neglijată.
Cine a mers astă seară, pentru prima oară la concertul Filarmonicii Pitești, sigur a înțeles că nu trebuie să mai

lipsească vreodată.
Nu putem inventa sentimente, le putem doar descoperi, oricare ar fi ele. Iubim poezia, pentru că metaforele ne ating sufletele, ne apropiem de pictură, pentru că ne încălzim în culoare, iubim sculptura, pentru că ne învață să aspirăm către perfecțiune .
Dintre toate artele, muzica ne reconstruiește, cumva, ne înalță prin ritm, prin discursul ei fluid, devine expresia cea mai curată și mai pură a emoției.
Asta am simțit eu astă seară, și ca mine, sunt sigură că a simțit o sală întreagă, aflată într-o continuă vibrație pozitivă.
Sub bagheta magica a dirijorului TIBERIU OPREA, care s-a întrecut pe sine, Filarmonica Pitești ne-a oferit cel mai frumos concert din câte am urmărit vreodată. Am mers la operetă, dar și la operă, ne-am bucurat ca niște copii, am trăit ca niște oameni mari care au uitat de toate câte vor fi părând cenușii, două ore am fost răsfățați cu cele mai de suflet arii din piese celebre, adunate într-un strălucitor buchet sonor, pe care orice iubitor de muzică și-ar dori să-l asculte.
Ne-am bucurat de prezența unor mari artiști :
DANIELA VLĂDESCU( soprană)
VALENTINA KORCHAKOVA(soprană, Bulgaria)
MEDIANA VLAD( soprană)
MARIO NIKOLOV( tenor, Bulgaria)
ȘTEFAN POPOV( bariton)
”Liliacul”, J. StraussJr, „Tinerețea mea„, Soarele Londrei- F. Comișel, ” Lysistrata, Calypso”Lăsați-mă să cânt”( Gherase Dendrino),Lehar- ”Paganini”( fetele când le sărut),„Văduva veselă„, Kalman) ”Contesa Maritza`, ”Silvia,„Offenbach- ”Cântecul păpușii”.

Voci superbe, talent, dăruire,profesionalism, armonie, toate într-un concert de gală!
Muzică , trăiri, simțire, într-o seară extraordinară!
Publicul piteștean conștientizează și apreciază cu tot sufletul marele efort pe care artiștii instrumentiști și vocali, precum și organizatorii îl fac pentru ca în serile de joi viața noastră să îmbrace haina bucuriei!
Mulțumiri și felicitări din tot sufletul tuturor celor care ne-au oferit un spectacol frumos ca o poveste!



La mulți ani, Filarmonica Pitești!
 25 mai 2007/21 mai 2015
 Dirijor – Tiberiu Oprea, concert-maestru – Mădălin Sandu, Vioara I: şef partidă Stan Daniel, Victor Bunea, Adrian David, Dragoș Dumitrache, Dănuţ Popa, Cătălin Floroiu, Mihaela Dobrescu, Elena Radu, Mihai Dumitrescu, Alina Naumcef*Vioara II: şef partidă Oliviu Dorian Constantinescu, Iulian Badea, Felicia Butaru, Mariana Velicu, Elena Rivera, Rosina Popa, Daniel Dicu, Cristian Sandu, Florentin Lăutaru* Violă: şef partidă Cristina Bucur, Liliana Mitulescu, Iulian Butaru, DioAdi Adi Adrian Dionisie, Tamara Dica, Oltea Badea *Violoncel: şef partidă Ana-Isabela Oprea Smeu Ana-Isabela, Paul-Mihail Oneci, Cristina Mihai, Olteanu Iulia * Contrabas: şef partidă Nemtanu Victor, Marian Zamfir, Florin Popescu, Silviu SileSilviu Zamfir *Flaut, Catalina Badea Titi, Eliza Tudorache, Raluca Grancea, Elena Cioclu* Oboi, Cătălin Tălmaciu, Alexandru Olaru, Andrei Asultanei * Clarinet, Bogdan Gugu, Ovidiu Paraschiv * Fagot, Teodor Iliescu, Andrei Popa * Corn, Alexandru Boeru Alex d'Urberville, Cristian Borcan, Loredana Aldea, Gabriel Răileanu *Trompetă: Dima Mihai, Ionel Lazăr, Octavian Bogdan, Cristian Andronache *Trombon: Andrei Bolboceanu, Marian Zahanagiu, Costel Iancu *Tubă: Florin Ciofică *Percuţie: Aurelian Despa, Ovidiu Nauncef, Ciprian Vodă *Pian: Radu Titi.

Director Filarmonică: Domnul Jean Dumitrașcu.

marți, 19 mai 2015

Lipatti Evenings

motto: „Să nu vă serviți de muzică, serviți-o! 
Muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noștri, în inima și în mintea noastră, cu tot ceea ce noi putem să-i aducem ca ofrandă.” 
Dinu Lipatti
Serile Lipatti la Ateneul Român
18 mai 2015


Nu știu de câte ori vor fi având alții șansa  de a urmări un concert în splendidul lăcaș de cultură, pentru refacerea căruia, cu greu s-au agonisit, în urmă cu câțiva ani, sumele necesare : ”Dați un leu, pentru Ateneu.„
Eu mă consider o privilegiată!
Prin   grija și strădania unei inimoase  Doamne, Saviana Diamandi, care întreține vie flacăra muzicii în conacul de pe fosta moșie Fundățeanca din Argeș, a familiei Lipatti, astă seară , în cea mai


prestigioasă sală de concert a țării, din Ateneul Român, Festivalul Lipatti l-a avut ca invitat pe unul dintre marii pianiști ai lumii, norvegianul Hakon Austbo, format în Franța, la Conservatoire National Superieur „ și la Ecole Normale de Musique, Juillard Scool/New York, Hochschule fur Musik din Munchen și la Londra, câștigător a numeroase premii internaționale, muzician cu o carieră solistică și camerală, care acoperă un vast repertoriu, de la baroc la contemporan.
Fr. Chopin( poloneză-Fantezie în la major, op. 61/Baladă în sol minor, op. 23
Ed. Grieg ( Baladă în sol minor, op.24
Olivier Messiaen( Douăzeci de priviri asupra copilului Isus)
Claude Debussy -Preludii, volumul II., nr. 4/5/8/12.

 Când spui Chopin, spui : pianul!
 ”lovituri  de tun într-un buchet de  flori”, zicea prietenul său, Schumann, când rostești Grieg, te gândești la Norvegia, la povestirea baladelor, dacă zici Messiaen, te  gândești la sinestezie, când  rostești  Debussy, îți vine în minte inovatorul poetic!
 Ascultându-l pe  Hakon Austbo, m-am gândit la  toate: profunzimi melancolice, meditațíe, subtilități impresioniste, romantism, valuri de armonii contemplative!
Lumea prezentă în sală se poate considera norocoasă!
N-aș putea spune ce mă determină mai mult să spun că sunt fericită: faptul că am petrecut două ceasuri în interiorul unei bijuterii arhitecturale,adevărat templu ionic, amintind de Acropole, prin combinația neoclasicului cu ecleticul, după planul celebrului arhitect francez Albert Galleron, că am văzut , cuprinsă de o mare admirație, cele 25 de scene ale frizei ornamentale, reprezentând istoria noastră de la Traian și Decebal, până la Ferdinand întregitorul, proiectul purtând semnătura arhitectului piteștean Costin Petrescu sau că am ascultat un concert de o mare frumusețe, realizat de un pianist cu degete vrăjite, într-o splendidă sala impregnată de istorie, într-o fabuloasă seară de mai! 

Toate, ca un tot, având ca liant: Arta!
Mulțumiri tuturor celor care se implică din tot sufletul în experiențe culturale de excepție, instituind un dialog cultural între România și nordul Europei, păstrând astfel viu numele Lipatti!

marți, 12 mai 2015

repere de suflet!

De multe ori, bucuria se ivește, când nici nu te aștepți:pleci undeva cu un gând sau cu mai multe, când, brusc, ceva te face să renunțí la dimensiunile realității în favoarea imaginației.
 Revederea unui loc drag, întâlnirea cu niște prieteni din adolescență, un caiețel,da, un caiețel de vârsta primei iubiri, întâmplări retrăite, mereu altfel... toate cu bucurie! 
 Dacă tu vrei, nimic nu ți se  răpește!

duminică, 3 mai 2015

atâta verde!

Avea cizme grele. Și bici. Pușca o ținea ascunsă.
Se numea Oarță Gaț.
Era paznicul pădurii boierului. Îl știau toți copiii, fugeau din calea lui.
Nu doar ”desculțul” lui Zaharia Stancu.

Am aflat de el, citind, în vremea copilăriei mele, romanul, care, după ani, a născut multe și mari controverse.Nu cunosc realitatea, o știe cineva?
Altceva vreau eu să spun, cu gândul la primăvara aceea, când mama îl trimite pe Darie să adune bureți. Plouase mult.Copilul își umple traista, era foarte fericit. Printre copaci- cizmele uriașe. Întrebarea a căzut odată cu palma grea a paznicului pădurii.
-Ce faci, mă, tu aici?
-M-a trimis mama, domnule..
Oarță Gaț strivește cu cizmele lui negre bureții.
Frunze uscate, pământ jilav și bucuria copilului, toate sub cizme.//
Fiecare pădure își are paznicul ei. Așa ar trebui să fie.
Pădurea noastră este un castel viu,a plouat, copacii și-au înălțat spinările până sus de tot, unii privesc spre cer, alții și-au unit crengile în bolți stufoase, coliere vii, fremătând în ciorchini de frunze lucioase. Raze piezișe pătrund greu printre ele, mângâind scorburile și coaja crăpată .
Atâta verde!!
Au fost și vijelii. Copacii bătrâni n-au făcut față. Rafale de vânturi le-au biciuit fețele. Unii au cedat, scârțâind. Potecile sunt pline de vreascuri.Trunchiuri frânte zac uitate. Mănunchiuri albastre și ciupercuțe , ascunse sub pălărioare cochete, țâșnesc, îndrăznețe, printre spărturi.
Atâtea lemne, cât să încălzească la iarnă un sat întreg de bătrâni neajutorați. Așa mi-a venit în minte Oarță Gaț.
Mă gândeam că ar trebui să adune cineva risipa de lemn.//
Am văzut, de la fereastra autocarului, nesfârșitele, fabuloasele păduri vieneze. Curate, verzi, cuminți. Potecuțe însorite urcă liniștite sprintene, printre brazi, în taina zilelor de vară.
Oarță Gaț, vienezul, iubește pădurea.
//

sâmbătă, 2 mai 2015

alteori.....


vacanţă, de Mircea Ivănescu
dimineaţa, ea se scula foarte devreme,
să vadă cum răsare soarele. eu dormeam – și prin somn
o auzeam ridicându-se din pat, fumând, sau citind,
și întorcea atât de repede paginile încât eram sigur
că dormeam în fiecare dintre ele.
la început, îmi cerea să merg cu ea. pe urmă a renunţat.
se ducea singură, undeva în pădure – cu vreo carte,
sau doar aşa, singură, cu ochii închişi, stând
în soarele timpuriu. eu dormeam. mă duceam mai târziu
să o caut. câteodată îmi surâdea văzându-mă.
alteori rămânea serioasă.