joi, 4 februarie 2016

în gând , cu voce tare



Se întâmplă ca ploaia, gând îndelung reținut, să izbucnească în plâns,
Se întâmplă ca episodul acesta tainic, de gând și de suflet,  să devină realitate.
Se întâmplă, pur și simplu, să fim noi înșine.
Să fii ceea ce  nu vei mai fi niciodată.
Și atunci, zvâcnirea  de lumină este Poezia.

”Dintr-un cos de paie impletite
Tatal alese un mic cocolos de hartie
Si il arunca
In chiuveta
In fata copiilor mirati
Rasari atunci
Multicolora
O floare mare japoneza
Un nufar instantaneu
Iar copiii tacura
Fermecati
Niciodata in mintea lor
Aceasta floare nu se va vesteji
Aceasta floare subita
Facuta pentru ei
Intr-o clipa
Sub ochii lor.„


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu