miercuri, 3 august 2016

”N-am cerut la nimenea,

 că avem de toate,
Să ne deie Dumnezeu, numai sănătate!
Fete și feciori cuminți să ne poarte neamul
Cu iubire de părinţi, ca bucovineanul!” 


Folclor
Vacanța mea  bucovineană  a zburat, necruțător, timpul lucrează după voia lui. Ceva  ca o elegie a depărtării sapă în gânduri.
Nu pot să închei capitolul „Țara de sus”, fără să  împart cu tine  seducția momentului în care,intrând într-o  gospodărie din Gura Humorului,  am descoperit,
fără ca asta să-mi fie  intenția, acel fior sacru care intră în definiția noastră de români, concentrată în experiența unei realități atemporale.








 A fost, cumva, o revelație.

   Peste doar o zi, urma să ne întoarcem acasă. Aveam  la dispoziție vreo sută de minute- așa că, deși soarele ardea cu putere-trecuseră doar două ceasuri după prânz,împreună cu o prietenă, am  pornit pe ulița mare, dorind să ajungem la  „Mănăstirea  Humorului„.
Ne-am oprit, aproape  fără să vrem, în fața unei porți, dincolo de care, cu ușile deschise, o casă  se voia, parcă, vizitată.
 Ne-am potolit setea cu apă rece  ca gheața din  fântână, apoi, cum gazda ne-a făcut semn să intrăm, am trecut pragul.
  În cele trei odăi, pe paturi și pe  mese, în pridvor și  în lăzi se succeda o civilizație. Un sat  întreg sau poate  mai multe își aduseseră acolo cusături, ștergare,ii și cămăși,sumane, opinci,cuverturi,unelte și năframe.  
Nu cred  că asta  fusese intenția stăpânei casei, lucrurile   se așternuseră de la sine, într-un fel de dezordine organizată. Se simțea acolo rotația  anotimpurilor, a zilelor, a nopților, ritmul unei  vieți în care trecutul și prezentul își amestecaseră parfumul, într-o lume de poveste!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu