sâmbătă, 27 mai 2017

Ne scapă mereu câte ceva în viață,

”Ne scapă mereu câte ceva în viață, de aceea trebuie să ne naștem mereu”
 Marin Sorescu 

 „Ai socotit că soarele mai arde 
 Abia vreo cincisprezece miliarde
 De ani... Numai atât? 
De azi pe mâne? 
 Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne? 
„Căutătorul„, Alexandru Philippide
 

 Bătrânul orășel patriarhal, Curtea de Argeș, în zi de mare sărbătoare,în zi de mare sărbătoare, mașini printre stropi, străzi forfota de lume, da,mai există doamne cu păr alb, ondulat discret, ivit de sub boruri cochete, domni cu mers elegant, parfum de tei, ferestre curate. Întâlnirea din parcare, zâmbete, îmbrățișări. scurte ironii, pupici în vârful degetelor. 


De ce așteptăm cu drag revederile cu foștii colegi de generație? 


 Poate pentru că sperăm să prindem.miraculos, în căuș un strop din clipa aceea când simțeai cum îți crește o aripă chiar din suflet. 
Poate că vrei să speri că timpul nu are vârstă. 
 Poate că... cine mai știe de ce?

 O seară de mai, când am privit doar în oglinda din suflet.La urma urmei, ce este fericirea, decât acea clipă vie, care șterge toate granițele ? 
 O seară bleu,în fâlfâit de unduiri verzi, risipite pe foi scrise în poetice teoreme! 
 Matematicienii de ieri, mereu îndrăgostiți de „filoloage„, care, dacă nu-i luau în seamă, deveneau , brusc,”tocilarele alea cu nasul pe sus„!😉 ”
....dansul - ca un miros de fum 
 ca un gest de înţelegere cu focul 
care în tăcere se agaţă de tine.„„

 Veșnicii în care doar clipa contează! 

„Şi când din lungi peregrinări 
 Te-ntorci pe căi de raze şi de unde 
 În lumea dinăuntru, a inimii profunde, 
 Tot mai găsești acolo întrebări.”

miercuri, 24 mai 2017

ce rămâne din libertate?

Ador liniștea curată a dimineții de mai:muguri de brad în ciorchini, castanii frunzoși, verde pe ramuri, verde în ierburi. nelipsiții guguștiuci, în treacăt,câțiva porumbei.
Și cerul!
Atât de albastru, așa de pufos, acoperiș pentru toate !
Gândul nu are hotar:undeva, niște copii, mulți, mulți de tot, petrecuseră o seară frumoasă.
Ei și muzica lor.
La câțiva pași, cineva țintuia în piroane viața,cea mai crudă moarte pândea printre cuie și foc.
Raiul și infernul, atât de aproape...

duminică, 14 mai 2017

”În creierul meu plânge un nemilos taifas. ...”

„..Un haos vrea să mă ducă
De unic uitând, și de număr -
Un foșnet uscat mă usucă, 
Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr....”
George Bacovia,
”Gol”








(pentru oarece  conformitate)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia_lui_George_Bacovia_din_Bac%C4%83u

p.s.   nu știu  de ce , dar imaginea  parcă ar trimite  la versul acela  din „Dușmancele ”lui  Coșbuc:”fă  cruce, fa, să  nu-l visezi...„








joi, 11 mai 2017

”septembrie va septembri zâmbetele și crepusculul Galei„

”Din neatenție, m-am lovit  zdravăn la cap. Apoi am scuipat repede de câteva ori, amintindu-mi ce-mi spuneau părinții, că, dacă fac așa,  efectul loviturilor dispare. Dacă apeși ușor un cucui, simți o durere la fel  de dulce și de morală ca melancolicele prune„reine-claude„, care se coc la 15 august.”
(pagina136, ”Jurnalul unui  geniu”,

Salvador Dali, 11 mai 1904,Figueras, Calalonia/23 ianuarie 1989, Figueras.

Cartea  are  ca  motto   spusele lui   Michael  de Montaigne:
„Între un om și altul sunt deosebiri mai marei  decât  între  două animale  din specii diferite” și este  dedicată soției lui,”unica  femeie  mitică a  zilelor  noastre„ (pe  care i-a  furat-o  poetului   Paul  Eluard)
GENIUL MEU  GALA  GRADIVA;
ELENA DIN TROIA,
SFÂNTA ELENA,
GALA GALATEA  PLACIDA„.

”E greu  să  ții trează atenția publicului mai mult de o jumătate  de ceas. Eu  am reușit  s-o fac  timp de  douăzeci  de ani-și zi de zi.
Am avut următoarea deviză: Să  se  vorbească despre Dali, chiar dacă se vorbește  de bine.”https://www.google.ro/search?q=Galerie,+Dali&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwjz1NCAxOfTAhWMJVAKHaTZC34QsAQIJw&biw=1366&bih=662

luni, 8 mai 2017

preafrumoasa lună mai!

”Totul serbează
Și cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!

Și tremură orice
Frunza pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!

Dorul din piept
Nu-l stăvilești!
SĂ vezi! Să auzi!
Acum să trăiești!

Iubire! viața
Îți este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!

Tu dărui – frunza
Bătrânului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.

Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubești!
Cum te iubesc!
Când lăcrămioara
Răsare-n desiș,
Și pasărea – cerul
Îl ia pieptiș!
Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viață
Și bucurie!
Există în toate
Un dor de-a trăi -
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!„

Johann Wolfgang Goethe, ”Cântec de mai„
(traducere: Nicolae Dabija)

joi, 4 mai 2017

Omul care nu mai sfințește locul

  Nici casa.  Nici curtea.Nici țara. 
Nimic.
Nu-ți alegi rudele.Nici  numele. Poți fi selectiv în privința prietenilor și a  colegilor  de muncă, vorba  ceea, până te frigi cu ciorbă.
Când vine  vorba despre vecini, lucrurile se complică rău de tot.
Dacă ar fi să amintesc cam cum  vedeam eu lucrurile în copilărie, o să-mi spui că nu are niciun sens să mă întorc cu gândul într-o lume, deja, apusă...o fi și  cum crezi tu.
  Nu pot  să-ți spun cât am urât ”filozofia„ comunistă prin care  s-a îngrămădit lumea  în  cutiile astea   de chibrituri gri, șterse, lipsite  de orice pic de personalitate, obositoare,   devenite, de  ceva timp, pestrițe, spoite în toate culorile, ca niște sorcove.  
De gustibus non disputandum!
Cu chiu cu  vai, prin anii  70, primii „proprietari în devenire„ se obișnuiau unii cu alții: plecau  dis-de -dimineață  la serviciu, trăgând  după ei copilașii zgribuliți,spre a-i duce  la  ”cămin”, dacă  reușiseră performanța   găsirii   unui loc,  la întoarcere, de  mână  cu  aceiași  micuți,dornici de joacă,  se așezau la  cozile  încolăcite, așteptând să prindă  un pachet de unt,  câteva ouă, un pui (  bogăție  curată) și cine--știe- ce-noroc- mai- aveau.
Mulți dintre întâii proprietari  de atunci  s-au risipit printre nori, alții  s-au stabilit la țară, cedând  locuințele  fiilor,ale  căror posibilități  financiare de a-și cumpăra vreodată o locuință sunt  doar  visuri. Au  venit  oameni  noi, lume  de tot felul.
Vârstnicii rămași s-au cătrănit  rău, greu  să mai  găsești  în  comportarea lor  ceva din  ceea  ce ai spera  să afli.
 Tu  crezi că  bătrânețea înnobilează?   înseamnă că n-ai trăit la  bloc.
Sau o fi altfel prin alte locuri?  cine știe?

Preț de  vreo trei ore, aseară, mi-a fost dat  să  particip (  nu-mi vine alt verb în minte) la  cea  mai stupidă dintre adunările  de bloc, a  doua, la care  m-am dus, în cei  46 de ani, de  când locuiesc  aici.
Cineva zicea  că nu este  bine  pentru tine, ca om , să ai regrete, că ele îți fac viața amară. Așa o fi.
  Nu este  chiar simplu: sub acelaşi acoperiş locuiesc 60 de familii, cu educaţie  diferită, instrucţie -ce să mai vorbim- deprinderi de tot felul, nivel de flexibilitate  în  comunicare absolut  delirant, şi câte şi mai  câte. 
Și  ești  și tu o  ființă, ești  proprietarul casei tale. Casă   vecină  cu altele, toate  înghesuite  în aceeași  cutie  de chibrituri. 
”Câte  bordeie, atâtea obiceie„ .Vezi,iar  mă întorc la   înţelepciunea  populară...
  Îmi impun  să  aleg  partea plină a paharului, adică  să   nu  observ  ce  strică   omul.  
Să mă bucur  de  ceea  ce  dăruieşte  natura!