luni, 8 mai 2017

preafrumoasa lună mai!

”Totul serbează
Și cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!

Și tremură orice
Frunza pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!

Dorul din piept
Nu-l stăvilești!
SĂ vezi! Să auzi!
Acum să trăiești!

Iubire! viața
Îți este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!

Tu dărui – frunza
Bătrânului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.

Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubești!
Cum te iubesc!
Când lăcrămioara
Răsare-n desiș,
Și pasărea – cerul
Îl ia pieptiș!
Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viață
Și bucurie!
Există în toate
Un dor de-a trăi -
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!„

Johann Wolfgang Goethe, ”Cântec de mai„
(traducere: Nicolae Dabija)

2 comentarii:


  1. "Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
    la curţile dorului." Lucian Blaga.
    ....anotimpul cel mai frumos al anului....
    Numai bine draga Gina!

    RăspundețiȘtergere
  2. „Sat al meu, ce porţi în nume
    sunetele lacrimei,
    la chemări adânci de mume
    în cea noapte te-am ales
    ca prag de lume
    şi potecă patimei.”

    De seară bună, Irina!

    RăspundețiȘtergere