joi, 29 martie 2018

când străfundurile se agită

Nu știu  cum faci tu...eu,în perioade  aglomerate :  examene, probleme de rezolvat, treburi  gospodărești, alergătură  încolo și încoace și câte altele, când nu  prea  mai merge  treaba,  cu  de la mine putere, îmi iau o pauză. 
 Salvarea  se numește o carte.  Și , eventual, alături, niște mere.
   Ca să nu fie pauza  prea lungă,( vorba  vine) că altfel   aș prelungi-o cine știe  cât,  am ales o carte  așa,  ceva, care , filozofic  vorbind, ar fi o bizară simbioză între  mărturisire  și  haos.
Gulag, Rusia, occident, doi  frați, mizeria   și  o geană de lumină, la mijloc- o  ciudată poveste de dragoste.
  ”Sunt perfect conștient   că trebuie să revii pe pagină  cam de trei ori la fiecare  paragraf”.(  pagina 74)

2 comentarii:

  1. Aceasta e si metoda mea de a ma libera de ganduri. Cartile sunt precum o gura de aer proaspat, o fereastra catre alte lumi si alti oameni, care la sfarsitul lecturii te insotesc mereu.

    RăspundețiȘtergere
  2. „( că nu este alta mai plăcută zăbavă, decât cetitul cărților!”)

    RăspundețiȘtergere